Povești cu tâlc din Marele Război (LXVII). Amintirile sergentului Davițoiu
Soldați la Podul Jiului / magazincritic.ro
18 Octombrie 2020, orele 12,30 P.M. – energicul și plin de voioșie profesor Dan Pupăză ne-a trimis prin intermediul internetului mai multe materiale care au legătură cu județul Gorj în Marele Război. Unele culese încă din secolul trecut chiar de părintele domniei sale, învățătorul/profesorul Grigore Gr. Pupăză (Giurică din Câmpofeni-Gorj), altele adunate personal de domnia sa. Gest de onoare și mare caracter, dar și de mare responsabilitate pentru trecut. Cu plecăciune și respect, dl. profesor!
Într-un astfel de material ne este redată povestea sergentului Ion Davițoiu din comuna sus-amintită, localitatea Stroești. Gorjeanul nostru își amintește cum a participat alături de o grupă de ostași ruși la o acțiune nocturnă împotriva inamicului în zona Cireșoaia, în apropiere de salina de la Târgu Ocna (jud. Bacău). De fiecare dată când ai noștri veneau cu trenul ca să se aprovizioneze cu sare „nemții băteau gura ocnei” cu tunurile. Octogenarul nostru erou își aducea aminte că având dorința de a-i anihila „artileria noastră a tras trei ore [foc continu], dar n-a putut rupe rețelele de sârmă ghimpată (…) deoarece erau înșirate prin lemne”. Acest eșec parțial făcea imposibil un atac al infanteriștilor. Ori era impetuos necesar să fie decimată această efemeră barieră artificială care anula orice eventual atac terestru.
În aceste condiții dificile factorii de decizie au dat ordin ca o trupă de „comando”, încropită ad-hoc, să nimicească buclucașa rețea de sârmă ghimpată. Această misiune i s-a încredințat unei patrule care număra 18 soldați ruși. Sarcina de a-i duce pe aceștia în spatele sârmelor dușmane a revenit însă sergentului gorjean Ion Davițoiu. Târâș-grăpiș, pe coate și genunchi, în fruntea patrulei rusești, acesta a parcurs distanța de peste 100 de metri până la inamic. În momentul în care au fost foarte aproape „rușii au început să bombardeze cu grenade tranșeele” ocupate de inamic. Nemții au ripostat cu mitralierele, dar cei 19 temerari au scăpat nevătămați „ (…) pentru că pe acolo se afla un tranșeu unde s-au ascuns ei”.
A doua zi, sergentul Ion Davițoiu a fost chemat la regiment în prezența comandantului său de batalion, Bădescu. De față erau și cei 18 camarazi ruși de circumstanță, alături de comandantul lor. Într-un final, în urma unei ceremonii succinte, dar emoționante, toți cei 19 au fost decorați „cu medalia rusească a lui Sf. Gheorghe” – mai precis, cu ordinul „Sfântul Gheorghe” care era cea mai înaltă recompensă militară din istoria Imperiului Țarist (Rusia) la acea vreme, atribuit în premieră încă de la 1769 -, gorjeanul nostru primind cel mai probabil această distincție, clasa a IV-a.
P.S. 1 – Pe hârtia îngălbenită de timp, în josul paginii, există următoarele informații: „Davițoiu Ion, vârsta 80 de ani, știe carte, cooperator” (cel mai probabil că la această vârstă a dat detalii despre această misiune); pe pagina de început, în dreapta sus: „culeasă de Dănău Marcel”, desigur la solicitarea profesorului Gr. Pupăză.
P.S. 2 – Observație personală: vă rog să constatați prin câte mâini a trecut această informație istorică pentru a ajunge în fața ochilor mei, apoi prin intermediul FB-lui la dvs.? Și mai sunt unii care minimalizează rolul istoriei (!).
Gabriel Sarcină
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook