Șeful Qantas: Companiile aeriene vor permite accesul la zborurile internaționale doar pasagerilor care au fost vaccinați împotriva Covid-19

magazincritic.ro

Companiile aeriene vor permite accesul la zborurile internaționale doar pasagerilor care au fost vaccinați împotriva covid, a declarat șeful companiei australiene Qantas, Alan Joyce, anunță Financial Times, citat de SmartRadio.

Alan Joyce a declarat în cadrul emisiunii de televiziune „A Current Affair” că zborurile internaționale ale companiei pe care o conduce se vor relua doar atunci când va fi disponibil un vaccin. Șeful Qantas este convins că vaccinarea va fi obligatorie. „Călătorilor internaționali le vom cere să-și facă vaccinul înainte de a urca în avion”, a spus Joyce. „Credem că aceasta este o necesitate, în special pentru cei care sosesc din străinătate, dar și pentru cei care părăsesc țara”.

Qantas nu operează în prezent zboruri internaționale, dar intenționează să reia zborurile la mijlocul anului viitor, informează sursa citată.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns