Îmi plouă cu tine

1
E cerul prea albastru

E cerul prea albastru
Doamne
Și inima îmi e prea mică
Pentru-a putea cuprinde
Toate aceste multe daruri,
Și îmi este frică
Căci n-aș sti ce să fac cu ele
Și nici nu vreau să fac risipă…

E cerul prea albastru Doamne
Și sufletul îmi e timid
De-atâtea gânduri nepătrunse
Ce rătăcesc hai-hui
Prin timp
Nedându-mi niciodată șansa
Să pot trăi același anotimp

E cerul prea albastru Doamne
Și-n mine plâng mii de culori
Nu știu pe care dintre ele
Să le aleg pictând visări
E cerul prea albastru Doamne!

2
Lumi paralele

Mă aflu suspendată,
Undeva între două lumi,
Cu dorul și durerea despărțirii,
În calmul rece și dur
Calculat sistematic,
Într-o lume în care
Și zâmbetul este programat
În mod milimetric…
Mă aflu printre iceberguri,
Rătăcind speriată
Sau poate mai mult
Confuză, încercând să găsesc
Un drum din trecut
Aproape uitat, sau poate
O copilărie uitată
Căutând căldura soarelui
Și strălucirea lui în ceața
Ce cuprinde dimineața…
Pașii mei pășesc singuri
Printr-un timp străbătut
De-atâtea ploi și ninsori
De-atâtea primăveri și veri
Căutând un loc de popas
Printre atâtea amintiri
Apărute de niciunde…
Prind toamna din urmă,
Și-mi încălzesc inima
În culorile calde,
Cu frunze mă-nvelesc.
………………………………………..
Mă aflu undeva, suspendată
Între două lumi paralele,
Două anotimpuri cu vise
Și speranțe ascunse în ele!

3
Darul

Mi-am lasat sufletul deschis
Ca o floare de lotus
Brodând iubirea in inimile voastre
Aveți grijă să vă descălțați
La poarta florilor
Pentru ca nu cumva
Din greșeală să-l murdăriți
Pășiți încet, nu vă grăbiți
Ar fi păcat ca bucuria s-o striviți.
Ne vom îmbrățișa gândurile
Iar soarele va revarsa lumina
Peste visele noastre
La plecare vă voi dărui fiecăruia
Liniștea și frumusețea
Sufletului vostru…

4
Era…

Era o seară târzie de toamnă, în care frigul își făcea simțită prezența…o seară in care ploaia parcă voia să înece toată tristețea sufletului meu; gândurile au pus stăpânire peste timp iar eu am simțit că întreg universul se prăbușește ca o revărsare de flăcări și fum, iluzii și deziluzii oarbe ce se împiedicau de fiecare obstacol întâlnit.

Se dezlănțuie furtuna – fulgere si trosnete se aud înconjurându-mă din toate părțile, simt că mă sufoc, nu mai am aer, nici vise, nici cuvinte – literele ard mocnit stingându-se și prefăcându-se în cenușă; am rămas inertă așteptând sfârșitul…ridic privirea și mâinile către cer strigând: de ce Doamne?!!!

În colțul ochilor primele lacrimi își fac apariția transformându-se încet, încet într-un fluviu de neoprit…afară e toamnă și ploaia a stins focul năvalnic al durerii.

Închid ochii și pentru o clipă simt și vibrez în liniștea ce s-a așternut; o pace interioară mi-a cuprins sufletul.

Se ridică zorii… freamătul și tumultul lumii revin la viață- privesc in gol, ascult și visez; însă în gânduri mi-a rămas sculptată o întrebare :
De ce Doamne?!!!

5
Îmi plouă cu tine

Îmi plouă cu tine
În verde-argintat
Cu sclipiri de jad
Îmi plouă cu teama
De-a nu te pierde
De-a nu te uita
Îmi plouă-n strigăt
Înecându-mă-n gânduri
În dureri și uitări
Îmi plouă în suflet
Pe geamul perfid
Scrie iubirea
Într-un ton timid
Într-un ritm cadențat
Lacrima dragostei
Ce-a crezut
Pentru-o secundă
Că nu ai uitat…
Îmi plouă cu tine
În mine , în noi
Iubirea a rămas undeva
Pe locul doi
Într-un timp trecut
Incert străbătut
Îmi plouă andante
Ùn gând ce mă arde
Lacrimi de jad
Verde, smarald
Păstrez iubirea
În pocal argintat!

Loreta Toader

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook