Povești cu tâlc din Marele Război (LXX). Vizita regală

La 8 Septembrie 1935 urbea de pe Jiu „a trăit o zi de mare sărbătoare”. Câteva zeci de mii de gorjeni, precum și alți locuitori de prin mai toate colțurile Olteniei, au ovaționat la propriu sosirea regelui Carol al II-lea, a membrilor Guvernului sau ai Parlamentului, prefecți etc. în reședința Gorjului. Autoritățile locale s-au întrecut pe sine însăși – „orașul era pavoazat de la un cap la altul, în Tricolor și verdeață” -, iar primarul Șerban Frumușanu i-a urat bun venit Suveranului tuturor românilor concomitent cu conferirea tradiționalei pâini și sare. Una dintre principalele ținte ale acestei vizite maiestuoase a fost și dezvelirea monumentului care adăpostește osemintele Ecaterinei Teodoroiu. „În timp ce corul orașului condus de părintele Gheorghe Gâță intona «Veșnica Pomenire», Majestatea Sa a coborât de pe estradă și însoțit de d-na A. Tătărescu a mers la monument, înlăturând pânza ce-l acoperea – [spre bucuria nemărginită și în aplauzele mulțimii]. A fost un moment de pioasă reculegere”, dar și un omagiu sincer la adresa Eroinei-Fecioare. De ce susținem acest lucru? Deoarece, așa cum a consemnat și cronicarul: „40.000 de vlăstare ale Gorjului au venit să-și plece genunchii la piatra rece care acoperă pe cea mai bună fiică a plaiurilor noastre (…) pe Cătălina lui Moș Vasile Toderoiu din Vădenii Gorjului”. Înainte de a reveni la tribuna oficială, doamna Arethia Tătărescu i-a prezentat regelui Carol al II-lea pe Ileana Toderoiu, mama eroinei de la Vădeni. Regele, renunțând la atitudinea sa glacială, a dat mâna cu ea, mai mult i-a spus și câteva vorbe încurajatoare. „Vădit emoționată, bătrâna a început să plângă”. În ultimul deceniu și jumătate atât de mult și-a dorit ca mormântul fiicei sale să aibe măcar o cruce de lemn, dacă nu un monument. În cele din urmă, dorința i s-a îndeplinit. Erau lacrimi de fericire, dar și de ușurare. Mausoleul Cătălinei a fost luat în primire de autoritățile târgujiene. Fotografiile din epocă ne arată că în jurul său era o mulțime incalculabilă de oameni. A fost organizat și un serviciu divin oficiat de însuși episcopul Vartolomeu Stănescu care a fost asistat de alți 150 de preoți în odăjdii. La acest eveniment au fost prezenți și foști mobilizați din campania 1916-1918, cercetași, invalizi, văduve și orfani de război, voluntari ș.a., unii dintre ei foști camarazi ai Eroinei de la Jiu sau care au cunoscut-o. Primarul Șerban Frumușanu în discursul său a lăudat inițiativa Ligii Femeilor Gorjene, condusă de distinsa doamnă Arethia Tătărescu, care s-a implicat în ridicarea monumentului. Ministrul Apărării Naționale – în numele Armatei Române – a adus un pios omagiu memoriei Cătălinei Toderoiu. Însăși regele, înainte de a pleca, a mai cercetat încă o dată cu atenție mausoleul, apoi a felicitat-o pe sculptorița Milița Petrașcu pentru reușita sa.

Gabriel Sarcină


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns