De Ziua Constituției îmi reafirm libertatea de exprimare garantată în Constituție si mă declar împotriva cenzurii!

CNCD s-a autosesizat împotriva mea pentru ca cea de a doua plângere a fundației maghiare să poată fi luată în considerare, ținând cont că în primul dosar (cel câștigat de mine cu Marina-Ioana Alexandru la Curtea de Apel), CNCD a fost nevoit să respingă reclamația fundației maghiare deoarece aceasta nu a avut calitatea juridică să mă reclame. Acum domnii au ”reglat” problema prin autosesizarea CNCD… și m-a amendat cu 2000 lei pentru afirmația că steagul Ungariei nu are ce să caute de 15 martie la Sfântu Gheorghe si Târgu-Secuiesc în condițiile în care acesta nu a fost arborat conform legii.



Singurul steag care are voie să fie ridicat oriunde și oricând pe teritoriul statului român este Tricolorul Românesc, restul se arborează doar în anumite condiții. CNCD după cum se vede și în capturi înțelege altceva, răstălmăcind tendențios în opinia mea, cele afirmate de mine. Mi se pare revoltător ca o instituție a statului român să aibă puterea de a da amenzi libertății de exprimare garantată de Constituție, mi se pare de-a dreptul periculos că această instituție a statului român dă amenzi cuiva care sesizează ilegalitatea arborării unui steag străin mai ales într-un județ ce se vrea a fi parte a unei autonomii teritoriale pe criteriu etnic, fapt ce contravine flagrant Constituției României. Așadar CNCD pune afirmațiile mele într-un context absolut fals de discriminare si incitare la ură dar nu vede contextul real în care postările mele au fost făcute. Dacă ne uităm din ce formațiune a făcut parte președintele CNCD si de unde provine (Liga Pro Europa- Smaranda Enache) domnul care a formulat motivarea sentinței, Istvan Haller, poate reușim să ne dăm seama care este adevăratul lor ”context” și de ce au ținut atât de mult să se autosesizeze. După cum se vede Libertatea de a fi Român costă în România… dar nu dăm înapoi, până una alta ne vedem la Curtea de Apel, dacă nici acolo nu avem succes, constitui un fond de plată a amenzilor pentru a ne putea exprima Liber în continuare. Sunt sigur că mă veți ajuta, să strigăm cât de tare putem, împreună: LIBERTATE!!!!!!!!!! Doamne ajută!


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns