Despre trădare.

Horea si Cloșca au fost prinși prin trădare în a treia zi de Crăciun, 27 Decembrie 1784, una dintre cele mai triste zile din istoria noastră. Îngrozitor de tristă, căci cei care i-au trădat au fost țărani de-ai lor. Voi reda la final descrierea trădării celor doi în speranța că cei ce o vor citi se vor înfiora si nu vor trăda niciodată, în speranța că cei care au trădat vreodată se vor căi sincer și sufletul lor va plânge făcându-i să se ridice din păcat. Am simțit pe pielea mea de-a lungul luptei acest gust amar al trădării, iar cei care au făcut-o nu au niciun regret, ba dimpotrivă se fudulesc că sunt creștini, că sunt pătrunși de dragoste, iubire față de aproape etc. Să nu credeți cumva ca fac vreo comparație cu trădarea suferită de cei doi Martiri, vreau doar să remarc ca trădarea sub diverse forme se regăsește și în zilele noastre, printre ai noștri. Am vreo trei exemple. E greu să-i iert, căci nu au greșit doar față de mine, ci și față de o luptă, un ideal, inclusiv față de acel al mult prea pomenitului până la derizoriu, fidel al unității…culmea, acei oameni vorbesc în continuare de unitate. Mint direct cu o seninătate greu de descris sau mint prin omiterea adevărului. Ipocrizia lor este greu de descris. Acestor oameni nu le-am făcut niciodată niciun rău, dimpotrivă. Acestor oameni le-am deschis sufletul meu și gândurile mele, i-am considerat prieteni și camarazi. Vreau să subliniez că nu confund trădarea cu retragerea. Nu voi reproșa nimănui niciodată dacă-mi spune că se retrage în tăcere din luptă pentru că este prea greu, sau pentru ca este amenințat, sau se fac diverse presiuni asupra lui, dar să recunoască sincer lucrurile astea. Trădările care au dus și la ruperea unității au scăzut și capacitatea combativă. Unii au trădat doar o persoană, o organizație, trâmbițând faptul într-o zi însemnată, dând inamicul satisfacție, alții au trădat si un ideal…poate fi oare același lucru? Nu știu dacă au făcut-o din orgoliu sau din răutate, la comandă, pe bani, avantaje, din frică sau pur și simplu din prostie. Dar au făcut-o. În fine, nu mai dezbatem, vă las în continuare descrierea trădării: ,,În urmă cu 236 de ani, după dizolvarea oastei țărănești, pe 14 decembrie 1784, HOREA și CLOȘCA s-au retras în Munții cei mari ai Albacului, într-o pădure numită Scorușet, nu departe de râul Someș, unde așteptau să vină bani de la comune, pentru a merge la Viena și a obține aprobarea de la Împărat pentru reluarea luptelor în primăvară… (Nicolae Densușianu). Între timp, vicecolonelul Kray a făcut apel la șapte gornici, printre care Nuțu Mateș și Ștefan Trif, din Arada Albacului, cărora le-a promis eliberarea din iobăgie și mari recompense pecuniare, dacă ajută la prinderea celor doi capi ai Răscoalei. Pentru susținerea acțiunii, Kray a timis la Arada o trupă de soldați secui din regimentul Toscana, comandați de locotenenții Petru Vajda și Ladislau Jeney.

Luni, 27 DECEMBRIE 1784 (a treia zi de Crăciun), gornicii au dat peste urme proaspete pe zăpada căzută în timpul nopții. Aceștia l-au găsit mai întâi pe Cristea Nicula, straja lui Horea și Cloșca, pe care, amenințându-l cu moartea, l-au silit să-i ducă spre ascunzătoare. În urma informațiilor primite, patru dintre gornici: Nuțu Mateș, Ștefan Trif, Iacob Neagu și Simeon Neagu, care aveau puști, au plecat înainte, iar ceilalți trei: Ion Mateș, Gheorghe Mateș și Gheorghe Nicula ( văr cu HOREA), în urmă, la puțină distanță. (Nicolae Densușianu). Primii gornici au ajuns la HOREA și CLOȘCA, aflați lângă un foc, făcut într-o scorbură de brad, în apropierea colibei de adăpost. Când i-a văzut pe gornicii cunoscuți, HOREA, cu o față prietenoasă i-a întrebat dacă umblă după vânat. Aceștia au spus că umblă după vânat pentru armată, dar încă nu au prins nimic. Atunci HOREA i-a poftit pe cei patru gornici lângă foc, să se încălzească. Doi dintre ei s-au așezat lângă HOREA, iar ceilalți doi lângă CLOȘCA. „Ce noutăți mai sunt prin sat?” – a întrebat HOREA, iar gornicii i-au răspuns că satele sunt pline de soldați, iar poporul e silit să scape cu fuga dinaintea inamicului. „Lăsați-i numai în pace, a zis CLOȘCA. Îi punem noi sub pietroaie acuși și îi alungăm și pe ei la dracu!” (Nicolae Densușianu). În timp ce vorbeau, s-au apropiat de ei și ceilalți trei gornici și conform planului, s-au aruncat asupra celor doi. HOREA a mai apucat să scoată un sul mare de hârtii, pe carea le-a aruncat în foc, fără a mai putea fi salvate de atacatori. HOREA și CLOȘCA au fost prinși de gât, trântiți la pământ și legați. HOREA le-a spus trădătorilor săi: „Voi mi-ați mâncat capul și m-ați vândut, Iudo fără de lege; prețul meu va fi pieirea voastră și în chip de blestem asupra fiilor voștri.” HOREA le-a cerut gornicilor:

a) să nu-i bată sau să-i batjocorească;

b) să nu-i deie pe mâna ungurilor;

c) să-i ducă oblu la Bălgrad (Alba-Iulia), înaintea comandantului.” (Alexandru Sterca Șuluțiu).

Gornicii s-au retras în grabă cu cei doi capi ai Răscoalei lângă o stână de oi, iar de aici au dat de știre trupei de soldați care înconjurase pădurea. Soldații au sosit destul de repede, iar gornicii i-au predat acestora pe cei doi martiri. Așa au fost prinși HOREA și CLOȘCA. Cu aceasta s-a pus cu totul capăt Revoluției. ( Ioan I. Todea).”- texte culese de domnul Vasile Bârea.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook