E o poveste fără de sfârșit a unui sistem corupt …

După mai bine de 5 ani, realizăm că, de fapt întreaga Românie e un uriaș Colectiv… Și mai realizăm ceva: că de vină nu e un guvern sau altul, un partid sau altul, ci altceva. Ceva mult mai puternic, care se întinde dincolo de partide și guverne, dincolo de politicieni veroși, lipsiți de scrupule.

Acestea toate sunt doar excrescențe ale acestei forțe colosale, de nezdruncinat, numita Sistemul. Statul. O imensă structură statală bolnavă, metastazată de corupție, incompetență, impostură profesională, nepotism și imoralitate. Băieții aceia deștepți care in Decembrie 1989 au înțeles de unde bate vântul și s-au reorientat rapid, rămânând, până la ultimul, neclintiți la locurili lor. Exact cum le strigase pe 21 Decembrie Ceaușescu, pe care aveau să-l omoare ca singur vinovat pentru 45 de ani de comunism. Și ei au rămas pe loc, ducând corupția, abuzul, la forme paroxistice și la rang de politică de stat. Au furat tot. Au vândut tot. Au distrus tot. Dar nu contează, ei rămân la locurili lor, neclintiți, aroganți, eterni în nesimțirea lor criminală. Cateodata, atunci când au interesul, folosesc câte o tragedie pentru mobiliza mase și a înlocui guverne. Ca la Colectiv. Alteori, ca acum, tac mâlc.
Între timp s-au pensionat, cu pensii speciale. În urmă au rămas copiii lor, nepoții, ginerii și nurorile, și toate neamurile lor proaste.
În toate instituțiile statului român sunt personaje care transced rotirea guvernelor și a partidelor. Toți știu ca sunt susținuți de… ăia. De structuri… În toate instituțiile statului, o pletoră de angajați pe criteriul familie-rude-neamuri ori numiți de la partidul aflat la putere, liote de incompetenți lipsiți de vocație profesională sau viziune, taie frunze la câini pe salarii boierești. Sunt supraaglomerate instituțiile statului de ei. Pe banii noștri, bani pe care cu greu îi plătim prin impozite, lunar. Bani cu care s-ar fi putut construi și spitale, și catedrale. Care să nu ardă.
Nu cred că există pe glob vreo țară în care spitalele sa ardă cu o asemenea frecvență, ca la noi. Nu cred ca – în afară de Coreea de Nord, Rusia sau China, există vreo țară în care autoritățile să se comporte mai lipsite de empatie cu familiile victimelor, ca în România. Nu cred că exista vreo țară în care, după o reabilitare generală, pe bani grei, un spital să ardă asemenea celui din București.
Credeți că va da cineva socoteală?! Aș! Așa cum, de 30 de ani, nimeni nu a platit pentru morții de după 22 decembrie 1989, pentru bebelușii de la Giulești, pentru tragedia din Apuseni sau pentru Colectiv, tot așa nimeni nu va plăti nici acum.
Sistemul despre care vorbeam, „structurile ” cu grade și braț de protecție își vor trăi în continuare, cu suficiență și aroganță, viața de huzur. Dosarele penale se vor plimba veșnic intre Procuratură și instanțe. Vor avea pensii speciale. Vor fi inmormantati cu onoruri de stat. Copiii și nepoții lor îi vor conduce pe copiii și nepoții noștri.
Până atunci însă, urmează să mai ardem. Când și când, după cum mai explodează un spital, după cum mai arde un club… In fond, avem de unde. Mai suntem milioane. Morala este că, dacă aceste milioane am fi toți în stradă intr-o zi, totul s-ar schimba. Noi însă preferăm sa ardem…

Sursa: Buciumul

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook