Poeme fără titlu

1
Un ochi verde și unul albastru,
Ochii omului sihastru,
când mă privește cu amândoi,
De und’ să știu
la care dintre ei,
mă uit?
Pe care îl iubesc
mai mult,
Niciodată n-am am știut,
Țineam identic la culori.
Cu verdele mă amețea,
Cu albastru mă hipnotiza,
Dar inima,
– Ce inimă frumoasă avea!
Când o punea pe masă-așa,
Și mă întreba,
Auzi cum bate?
Iar eu,
tăcând de dragul lui,
O ascultam,
Și da,
bătea!
Cam alandala uneori;
Și apoi râdeam de râsul lui,
Căci îmi părea fermecător.
Când mă privea,
cu ochiu albastru,
Ziceai că începe un dezastru
Iar cu cel verde indecis,
Părea o ușă către rai.
Dar cel mai mult, cred ca-i iubeam,
pe amandoi la fel,
Și încă,
îi mai iubesc și acum.
Deși cel verde ii cam nebun,
Iar cel albastru îi instabil,
Când îl sărut i se rotește,
De parcă i-ar sări din cap.
Iar cel vede de pădure,
Ar vrea inima să-mi fure.
De aceea îi iubesc ,
Când pe unul, când pe altul…
Cel albastru îi infinit,
Iar cel verde-matostat,
Pare acum cam supărat.
Iar de inimă întrebați,
Bate acum,
la mine în piept.
Ochii omului sihastru,
Când sunt verzi, când sunt albaștri,
De atâta sărutat,
S-au mai verde -albăstrit,.
Dar să îi ferească sfântul,
De s-or săruta cu alta.

2
Într-o zi am alunecat în mlaștină
Mă uitam după un ciot, după o creangă
De ceva să mă apuc
Împrejurul meu doar o liniște neagră
Mă țineam bine de mine
Ca de singura speranță rămasă
Mă scufundam încet
Atuncii toți fluturii din cap au început să zboare
împrăștiind-se în toate părțile
Ca niște șobolani
Ce părăsesc în grabă corabia
Mă adânceam din ce în ce
Mergeam prin apă până când apa se făcuse pământ uscat
Înconjurată de liniște
Fluturii îmi intrau prin ochi
Mă legau cu aripile lor sidefii
Eu pluteam ușoară pe podul de fluturi
Am inspirat adânc ultima rază de soare
Ținându- mă bine de mine
Și nu știu de ce aveam ochii stranii
Niște păsări cu aripi rotunde
Se învârteau în cerc psalmondiind un cântec
Rugându-se de mlaștină
Să mă scoată din ea
Dacă ești fiica luminii
Nicio mlaștină nu poate să te înghită
Între mine și cer stau păsări cu aripi rotunde
Port o rochie fluture
Am aripi străvezii
Zbor pe aici și dincolo
Câteodată mă înghite o mlaștină
Ca pe noi toți!
(Viața ca o mlaștină)

3
Alte glasuri se aud în treacăt,
Parcă ar fi fantome,
Ce-au trăit cândva;
Se întorc adesea,
Ca să pună lacăt,
Încăperilor, inimilor,
Ce-au iubit cândva.
De auzi și tu?
Fâlfâit de aripi,
Zgomote ciudate,
Zdrăngănit de chei,
Poate că și ție,
Cu două,trei lacăte,
Încuiată ți-e inima.
Vin fantome călări,
Scoțând foc pe nări,
năluci,amintiri,
Au trecut pe aici,
Să-mi închidă pe rând,
Cele patru cămări,
De la inima mea…
Fantomatică luna,
Se arată prin noapte,
Parcă râde, plânge,
Cu raze de aur,
risipă de cer.
Uitase să închidă,
Fantomatice umbre,
Herghelia de cai.
Se uită mirată,
Câte chei aruncate,
Câte inimi închise,
Câte vise ucise,
Pentru cei ce iubise,
Cândva.
De atunci rămasă,
Inima-mi încuiată;
Cine să se încumete?
Să găsească cheia,
Colo sus pe lună…
Sau să spargă în patru
lacătul de fier.
Cine să mai știe ?
Din raze de aur,
Să mai facă chei?
Au și ei săracii
Lacăte încuiate,
Cheile aruncate,
Nu mai e nici unul,
Cu inima liberă,
Pe a mea s-o descuie.
Trec pe aici doar umbre,
Par niște fantome,
Ce-au iubit cândva.

4
N-am închis un ochi toată noaptea
Urcasem soarele în cer cu obrocul
Îl legasem de grinda pământului
Ce o tăiase Dumnezeu dintr-un curcubeu
Apoi istovită de această urcare
Am dat repejor o fugă la mare
Era strălucitoare-în ea se scălda luna
Și câteva sirene prietene
Râsete, chiote au mai venit si alții
Cu surle și trâmbițe…
Mai târziu spre dimineață
Am fugit la piață
Să cumpăr
Ouă de rață
Putină verdeață un ghem de ață
Un litru de lapte
Niște lăptuci aduse de la turci
Câteva mere două trei pere
Le-am pus pe toate în rucsac.
Apoi m-am grăbit
Se făcuse frig
Soarele supărat de mine legat
L-am uitat.
Mă luase un căscat
De somn de nesomn
Măcar de-ar aș fi fost un cal
Dormeam in picioare
Măcar ațipit
Vre-o oră sau două
Dar nu !
Uitasem că azi trebuia să-l dezleg
De grinda din cer
Am fugit
Cât mă țineau picioarele
Dar urcușul ducea-altundeva
În magazia din spate
Cineva râdea
Dormi în picioare cumva?
Apoi m-am trezit
Și am dat binețe
dimineții
Am fost neatentă
Răsturnasem cafeaua.
Mama m-a strigat
Dragă te-ai sculat?
Nici n-am am apucat să-i mai spun
Nici n-am adormit
Doar am ațipit;
Mama stai puțin să îmi revin
Stai să-mi beau cafeaua
Apoi deretic odaia
Dragă când ai cumpărat
Ouă de rață,verdeață
Când ai fost la piață???
Vedeți v-am povestit
Ca nu am dormit;
N-am inchis un ochi toată noaptea
Urcasem soarele în cer cu obrocul
Și alte peripeții…
Nu va mai spun despre sirene;
stele și lună…

5
Trecătoare umbra mea
Cum îmi aluneci pe pașii din urmă
Tu umbră
legată de pat
Apoi te ridici odată cu soarele
Să-mi înseninezi penumbra
Și iar să- îmi aluneci
Cu degete răsfirate prin păr
Abia mai târziu
Te găsesc răstignită
De coama unui cal
Te leg de șa să nu fugi iar
În adăposturi de iarnă
Ascuns de primaveri.
Ce te
lungești așa și mă înconjori?
Scânteie în ochi
Prea adânciți cocori
Pe urmă să îmi calci
Când zbori
De viață
să mă legi.
Tu umbra mea
Tot vii și pleci
Ce trecătoare îmi ești
Te alung te chem
Te leg de șa
Să nu mai pleci.
Dar poți să zbori altundeva
Sau poți să stai de-oi vrea
legată așa;
Sau poți cădea.
Am să mă aplec să te ridic
Din urma pasului meu stâng
Ce umbli așa?
Rătăcitoare pe cărare
În față în spate alunecare
În urma pasului meu drept-
Înșelătoare
Doamne-nu mai pot!
Umbre peste tot…
Un popor de umbre
Cât cuprinzi cu ochii.

de Ana-Lia Maria Dorian

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook