Veteran al Ligii Studenților, Antonie Popescu se adresează studenților de azi!

Foto: magazincritic.ro

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ANOSR

„Dragi studenţi, dragi colegi de acţiune din organizaţiile studenţeşti,

Am văzut reacţiile voastre recente şi, în contextul social-politic actual, într-adevăr, Guvernul comite o impardonabilă eroare, care o să-l coste.

Rostul facilitaţilor pentru tineri nu este că ei să adere sau să susţină ideile de protecţie socială ale stangii socialiste şi utopice ci este doar un mod de a sprijini mobilităţile, turismul cultural, divertismentul, loisirul, pentru lărgirea orizontului cultural; este o expresie a dragostei faţă de aproapele nostru în formare, pentru dezvoltarea personalităţii sale !

Este ipocrizie să spui că studenţii nu trebuie să aibă facilităţi/gratuităţi pentru că asta ar însemna comunism dar în acelaşi timp să susţii sistemul comunist de încălzire centrală, să permiţi sau să încurajezi în spaiul public manifestările comunist-nostalgice, pensiile speciale ale securiştilor şi ale aparatului care a organizat nefericirea de azi a poporului român, să permiţi o propagandă desantata care să nege valorile libertăţii pentru care tinerii din Decembrie 1989 s-au jertfit şi să stai pasiv la nepedepsirea represiunii din iunie 1990, a trupelor militare şi paramilitare asupra celor care au acţionat paşnic dar decisiv la răsturnarea sistemului comunist, să tolerezi injustiţia în Tribunale şi în celelalte planuri ale socialului, să uiţi de foştii deţinuţi politic şi de istoria ocupaţiei sovietice în Basarabia şi Bucovina; aceeaşi ipocrizie cu care unii spuneau că vor reclădirea statului de drept dar fugeau ca dracu de tămâie atunci când venea vorba de necesitatea refacerii ordinii constituţionale a ţării, răsturnate în 1946-47 de armata roşie şi nkvd.

Din experienţa noastră nemijlocita la Liga Studenţilor începând cu 1990, în Piaţa Universităţii sau din 1995, de la grevele studenţeşti (focul fondator al ANOSR) trebuie să reamintim că intotseauna la drepturile civice, politice, culturale şi sociale ale studenţilor au atentat oamenii serviciilor secrete, securiştii lui Ceauşescu şi ai lui Iliescu şi Măgureanu, pentru că în timp ce elita culturală vede în studenţi capitalul de libertate al unei naţiuni, elita securistă din România a văzut în studenţi principalii adversari ai liniştii şi înavuţirii lor pe seama economiei naţionale care trebuia privatizata inteligent încât să asigure dezvoltarea durabilă a ţării şi prosperitatea cetăţenilor.

Şi acum, la drepturile voastre atentează tot oamenii serviciilor secrete neatinse de reformă structurală democratică, care, scăpaţi se sub orice control public cetăţenesc, îşi etalează lăcomia şi mimează democraţia din partide istorice infiltrate sau nou formate de copiii şi nepoţii lor, care au făcut o mulţime de rele şi de crime dar se plimbă liberi în lipsa unui sistem de Justiţie corect şi coerent, care să respecte Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Tratatele de aderare la Uniunea Europeană.

Se cuvine să întrebaţi şi trebuie să vi se răspundă public – în principal de politicienii care se autointitulează noi şi sunt tineri – dacă se compară subvenţia pentru câteva călătorii ale studenţilor, cu alocaţia bugetară pentru pensiile speciale ale securiştilor despre care e notoriu că au comis un lung cortegiu de crime şi au dus ţară la dezastru – (acuzaţii pe care le-au avut în procese ceauşescu şi acoliţii săi de la vârful partidului comunist).

Succes în demersurile voastre şi adresaţi-vă cu încredere şefului statului în calitate de mediator constituţional între autorităţile publice!”


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns