Am să te iert și azi

1
Iarăși copil

Fă din viață sărbătoare,
zile multe, cât mai poți,
șterge tot ce-n suflet doare ,
zilele ce-s fără soț.

Viața nu stă în tipare,
nici în dorul plin de chin,
uită tot ce-n suflet doare,
uită ultimul suspin.

Șterge și cuvântul „moarte”,
fă nou ce nu-i permis,
gândurile să te poarte
dincolo de orice-abis.

Întoarce-n suflet un impas,
dă cu piatra într-un geam
şi strigă azi cu-același glas:
„griji mai mari, n-aș vrea să am!”

Strângeți iar în brațe mama,
spune-i azi cât o iubești,
când te va cuprinde teama…
poate mâine, n-o găsești.

Fă din viață nebunie,
fură-ți visele tiptil,
desenează pe-o hârtie,
fii din nou, o zi, copil.

2
GLODUL UMILINȚEI

Cu dezgustul de pe buze, cum să-mpaci mâine o minte
și-ale timpului rebuturi, să faci pasul înainte,
prin a vieții încercare să fii mâine iar ființă
cu iluzii înecate în a sorții neputință.

În a gândului ispită, vrei să scuipi o mutră strâmbă
când dezgustul te îmbată, de privirea ei nătângă,
interesele și banii, noua formă a virtuții,
stăpânesc o lume-ntreagă, toți sătuii și-ncrezuții.

Și-n a societății spumă sar cucoane fără carte,
buze groase, minte scurtă, căci mai mult nu au ce-mparte,
suflete mărinimoase vor și ele-o carieră,
cu picioarele deschise, mai ridic-o barieră.

Vezi doar hoți și vezi nemernici, nu merită un alt nume,
idolul lor e minciuna ce-o repetă pân’ la spume,
ne conduc de nas prin beznă, ce virtute înțeleaptă,
când la turma flămânzită îi vorbești de-o lume dreaptă…

De te-ntreb de-a ta simțire sau răbdare, câtă-ncape
când privești o bandă hâtră care groapa vrea să-ți sape,
s-au întoxicat cu furturi și cu viață de paradă,
țara-ntreagă e-nslugită, hoții stau la colț de stradă.

Cine poate să priceapă, nu sunt școli și nici spitale!?
Muritorii dau din coate să-și urmeze-a vieții cale,
când sacrifici generații și le iei pâinea din gură
unde-i dragostea de țară, lume goală și obscură?

Ești convins de-un singur lucru, te trezești iar plin de ură,
care-i sensul vieții tale, mergi ca viermele pe zgură,
când soția și copilul cer o haină sau li-e foame:
-„haina veche încă-i bună și din pâine două grame“

Respirând același aer plin de gustul neputinței,
te-ai pierdut în ceața vremii și în glodul umilinței,
când de voie lași pe altul, țara, neamul, să le vândă,
ți-ai trădat părinții, viața, pentru-a jugului osândă.

Au furat până-n prostie și-acum vor o grațiere,
să trăiască hoții liberi, să mai fure pentr-o bere,
urletul îmi stă pe buze și în suflet doar disprețul,
țară dragă, Românie, ți-au vândut până și prețul…

Când istoria îți plânge în morminte și în vene,
iar tu stai ca oaia blândă ce de umbra ei se teme,
tot te jelui de-a ta soartă și la Domnul vrei a plânge,
nu uita că porți în tine, o victorie șî-n sânge.

În a timpului oglindă-n urma voastră ce răsare?
Un popor în pribegie, fără țară și hotare,
nu știu cine să vă ierte, nici un Dumnezeu nu poate,
răzbunarea sorții noastre, din morminte vă va scoate.

3
IUBIREA TA

Iubirea ta-i acasă
cum vântul suflă lanul
prin nopțile și anul
ce inima-mi apasă.

Iubirea ta-i ca vinul
ce vrea să mă îmbete
mă umple cu regrete
când nu-i găsesc seninul.

Iubirea ta e mare,
iar dorul să mă ierte
de clipele-s incerte
și nu mai am răbdare.

Iubirea ta-i în mine
ca cerul și suspinul
ce-n suflet îmi sunt plinul
prin clipele-mi puține.

Iubirea ta nu moare,
e pâinea de pe masă
și poate mai frumoasă
ca razele de soare.

Iubirea ta-i divinul
și totuși mă mai doare,
în lumea asta mare
mi-a devenit destinul.


4
E greu…

E greu să mergi în rând cu hoții,
cu trădători ce te-au vândut,
fiind o victimă a sorții,
– doar pumnul care strânge lut.

Ai stat în rând cu blestamații,
să-nfrângi adâncul cel profund,
te-ai ridicat precum bărbații,
călcând nămolul de la fund.

O viață te-ai luptat cu soarta,
rob al propriilor vise,
uitând ca-n urmă, e doar poarta,
spre luminile ce-s stinse.

E greu să-nghiți lacrima-n tine,
când speranța ți se stinge,
ai vrea să schimbi o lume-n bine,
viciul mulți, prea mulți învinge.

E greu să fi unul din mie,
lupți cu prețul unui suflet,
văzând în jur doar lăcomie,
chiar și-n ultimul răsuflet.

5
Am să te iert și azi

M-ai învățat ce-i dragostea fierbinte,
nu te blestem; că mi-ai lăsat pieirea,
de speri să ai mai mult ca înainte,
îți dau din mine azi toată iubirea.

Poate-am gustat din fructul de păcate
și mi-a rămas în suflet sărăcia,
eu n-am cerut nici Domnului de toate,
dar dragostea-mi era toată-avuția.

Mi-ai otrăvit și gustul de pe pâine,
îndestulându-ți pofta, nu simțirea,
am să te iert și azi, poate și mâine,
dar lasă-mi pentr-o noapte doar iubirea…

de Mihail Janto

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook