Vânzări record pentru pufuleții românești „Gusto”! Producătorul vinde în Europa, SUA și Japonia. Investiție de 10 milioane de euro în Germania!
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2021/03/pufuleti-gusto-1024x538-1.jpg)
Producătorul pufuleților Gusto, Phoenix Y, va începe în martie și aprilie, în baza unor contracte noi, livrările pe piețe din Europa, SUA și Japonia, comenzi care vor contribui la un nou record de vânzări pentru companie în acest an, transmite profit.ro.
În 2019, afacerile Phoenix Y, însumau aproape 30 de milioane de euro, iar la finalul anului 2020 au înregistrat o creștere de 9,4% față de anul precedent. În 2021, proprietarii se așteaptă la vânzări record, informează R3Media.
Compania se bazează pe câteva contracte noi, negociate anul trecut, pentru livrări în Europa, SUA și Japonia. Pentru a fi mai aproape de clienții din străinătate, compania ia în calcul o investiție în afara României. Cele mai importante piețe pentru compania cu o unitate de producție la Băicoi (Prahova) sunt România, Germania și SUA. Producătorul are în plan o fabrică în Germania. „Lucrăm pe multe fronturi, iar în direcțiile strategice, precum acest proiect din Germania, facem pași mici, dar siguri. Este un proiect care se consolidează și se conturează din ce în ce mai bine”, a spus Eliodor Apostolescu, director general și acționar Phoenix Y.
Compania a fost afectată de închiderea școlilor, dat fiind faptul că elevii sunt o categorie importantă din piața pufuleților, scrie R3Media.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook