Cătălin Sturza la PoveștiR3: O interzicere a Învierii și anul acesta ar duce la revoltă / Ce riscuri implică eventuale „acte de haiducie”

R3Media

Eventualele interdicții de Paști din acest an ar fi absurde și ar putea duce la revolte, a afirmat publicistul Cătălin Sturza într-o discuție cu jurnalistul Mihai Șomănescu, în cadrul episodului 7 al podcastului PoveștiR3.

El crede că, fără a cădea în paranoia, există similitudini cu ce s-a întâmplat anul trecut de Sărbătorile pascale.

„Să ne amintim că nici anul trecut nu ni s-a spus brusc, direct, că se va interzice accesul credincioșilor la Înviere. Dar s-a pornit cam tot la fel. Fără a fi paranoici în vreun fel, am putea spune că e legitim să ne punem întrebări legate de accesul la slujba de Înviere.

Nu are sens să agităm spiritele, însă, dacă nu gândim lucrurile pe bucăți, dacă unim situațiile una cu alta, ar fi absurd – în condițiile în care Președintele a deschis sezonul de schi, fără jandarmi, fără poliție – să vedem restricții radicale ale accesului la Înviere anul acesta.

Se pot găsi soluții. O interzicere ar stârni revoltă. Deja sunt mulți oameni care pun lucrurile cap la cap și nu acceptă ideea asta că „trebuie să vedeți realitatea numai cum vrem noi, la televizor, la știri”.

O asemenea măsură ar declanșa, probabil și acte de haiducie. Oameni care ar spune „orice-ar fi mergem, nu mă mai interesează”, a spus publicistul.

Sturza crede că actele de haiducie aduc cu sine riscuri mari: atât pentru Biserica Ortodoxă în sine, cât și pentru societate.

„Aici există și un risc: duce la radicalizări în sânul Bisericii, până la o formă de rupere a Bisericii, în care ar rămâne o formă goală, gen Biserica Oficială și cealaltă, care ar fi creștinii autentici. Dar este foarte periculoasă. Și eu, unul, nu susțin.

Eu dacă aș fi în locul autorităților, nu mi-aș dori asta. Nu mi-aș dori să se creeze o astfel de polaritate, pentru că mai devreme sau mai târziu e clar că vor fi niște țapi ispășitori. Nu e numai problema religioasă: e și cea socială, cea economică – știm că urmează o criză economică – e un context foarte tensionat, poate chiar cu potențial exploziv. Atunci nu are sens să antagonizezi categorii întregi de populație.

Nu aș vedea ca soluție, strict să ne bazăm pe acte de haiducie în ceea ce privește noaptea de Înviere”, a continuat el. Integral aici


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns