Consultantul politic Cozmin Guşă a făcut o serie de dezvăluri despre cine se află în spatele USR. Informația, a spus el pentru dcnews, a fost descoperită după ce a făcut mai multe cercetări în 2016, în perspectiva campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.

“Florian Coldea este consilierul USR-ului, al lui Dan Barna”, a dezvăluit Gușă. El a explicat că a verificat la alegerile din 2016 felul în care a fost constituit USR, cum a fost finanţat, oamenii care l-au finanţat şi cine i-a îndemnat pe acei oameni să finanţeze USR.

“Toate firele mele din 2016 au dus la Florian Coldea. Nu are rost să vorbesc de acei oameni de afaceri, că şi-au făcut datoria. Unii apar în catastifele de finanţare”, a continuat consultantul politic.

El a explicat și de ce a făcut fostul prim-adjunct al directorului SRI acest pas.

“Florian Coldea îl bănuia încă de atunci pe Klaus Iohannis că vrea să îl schimbe din funcţie şi şi-a luat măsuri cu un partid care a văduvit de voturi PNL-ul lui Iohannis în 2016, prin această apariție a USR. Jocul lui Cioloş a fost atunci împotriva PNL-ului, deşi a fost numit prim-ministru de Iohannis. Sută la sută, Florian Coldea este cel din spatele acestei mişcări numită USR, fără să ştie toţi membrii. Asta e viaţa”, a declarat Cozmin Guşă.

Marile privatizări, concesionarea resurselor, afaceri celebre – de exemplu vânzarea acțiunilor Petromidia, în care au fost implicate personalități de prim rang – dar mai ales a combătut combinația iredentistă din jurul UDMR.

În numărul următor, una dintre cele mai importante condeie ale revistei, Dan Alexandru Tano, jurnalist cu experiența marilor trusturi, propune o ipoteză pe care o prezintă în avanpremieră, în exclusivitate.

”De mult mă macină această idee – și de mult timp notez ceea ce se întâmplă cu această formațiune, USR”. 

Tano are și un motiv în plus să urmărească evoluția USR – a fost unul dintre apropiații lui Nicușor Dan, pe care l-a susținut în calitate de jurnalist dar și de consilier politic.

”M-am despărțit de mult timp de Nicușor Dan, dar cunosc bine felul în care a început Nicușor Dan, de la ONG-ul inițial, până la crearea echipei sale de campanie”, spune Tano, completând ”Nu a avut nicio legătură cu Soros succesul său inițial! Eu i-am făcut echipa”.

Apoi, spune Tano, au apărut Barna și cei pe care acum îi vedeți acum în fruntea USR – și care l-au scos pe margine pe Nicușor Dan și echipa sa. Cum au reușit să-i câștige încrederea fondatorului USB pentru ca apoi să-l scoată? E o lucrare mai complexă, pe care Tano o va analiza în ”România Mare”.

”În opinia mea, în spatele liderilor principali ai USR este… PSD”, spune Tano. ”De fapt, nu PSD cel de ”la vedere”, nu Dragnea și alți politicieni – ci grupurile de interese legate de PSD – sau care au susținut PSD, profită și au profitat de PSD”.

Atenție – situația pe care o propune Tano NU este nouă: să nu uităm că lângă Năstase a stat celebrul grup Petrache – Bittner – Cocoș, adică aceiași care l-au susținut pe cel care l-a atacat cel mai vehement și la distrus pe Năstase, Băsescu! Poate lumea a uitat, dar și fosta lady a grupului, Elena Udrea, a început cu PSD, pentru a ajunge lângă Băsescu, via PNL.

Cu alte cuvinte, în politică, un grup puternic de interese NU își pune ouăle într-un singur cuib, ci în mai multe – de multe ori diametral opuse… asta până la comanda următoare. Fiindcă, să nu ne gândim că ”grupul” nu comandă. Nu mereu, ci doar când e important.

După acest exemplu din trecutul recent, iată câteva dintre argumentele lui Tano, bazate pe observații:

–         Barna și alți lideri au beneficiat de contracte cu statul, UAT și instituții conduse de baroni PSD, în condițiile în care de asemenea afaceri beneficiază NUMAI clientela de partid, chiar conform spuselor opoziției;

–         Barna și alți lideri l-au eliminat din joc pe Nicușor Dan (și echipa acestuia), fondatorul mișcării și opozant vehement al PSD;

–         USR a avut structuri puține, slabe – obținând totuși un scor excelent, deși ar fi putut fi ”furați”

–         pe de altă parte, e de remarcat nefireasca, aberanta absență a numărătorii paralele la PSD, ca și dezinteresul ciudat de a contesta rezultatele – și față de ancheta din Senat;

–         Conform unor calcule, prin promovarea Vioricăi Dăncilă se dă cale liberă lui Dan Barna în turul 2;

–         Soția lui Dan Barna lucrează la OMV, acolo unde e director soțul Vioricăi Dăncilă și unde a lucrat și premierul;

–         în plus, soția lui Barna a urmat Sorbona, ca și Nicușor Dan, un motiv pentru a-i câștiga încrederea fondatorului USB/USR, primul pas pentru preluare

– Atitudinea oficialilor USR a devenit rece față de societate după intrarea în parlament, iar aceasta răceală a crescut o dată cu valul noilor recruți ce provin din nepotismele, relațiile si chiar urmașii securității și liniei partidului socialist

Sigur, așa cum spuneam, sunt doar observații – dar apariția peste noapte a unei grupări care pune în pericol nu PSD – ci PNL și pe Iohannis suscită multe întrebări.

Pe de altă parte, strategic vorbind, în condițiile în care opțiunea civică internă și preferința europeană mergeau către o zonă globalist libertariană, nu una clasică, național stângistă (tip PSD), nu era normal ca un grup puternic să își extindă influența și în zona respectivă?… Adică să preia controlul?

Așa cum spuneam, este doar o teorie, dar în momentul actual trebuie să mai ținem seama de un aspect: colosala forță a grupurilor de interese, coroborată cu o totală lipsă a principiilor.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns