Sorin LAVRIC: Despre SLUGĂRNICIE și PARVENITISM

Foto: culturaladuba.ro

Senatorul Sorin Lavric a reacționat, luni, la atacurile deputatului Alexandru Muraru, la adresa partidului AUR, spunând că acesta este doar o marionetă care a ales să se supună agendei globaliste care îi etichetează pe patrioți drept extremiști, informează Buciumul.

„Ambiția de a parveni i-a distrus conștiinta națională, el nu mai este al acestui popor, a ales sa facă jocul lui Silviu Vexler și Alexandru Florian. Omul acesta este un mediocru previzibil, uitați-vă cum vorbește, îi este imposibil să fie personal. Omul acesta este o marionetă, marioneta este un profil psihologic care se tradeză prin faptul că vorbește slugarnic, uleios și totusi amenințător”, a declarat senatorul Sorin Lavric, luni, potrivit 60m.ro.

În cazul deputatului PNL putem vorbi despre lipsa unei conștiințe naționale, Muraru în loc să apere interesele poporului român alege să se supună agendei globaliste care îi etichetează pe cei care sunt patrioți drept extremiști, a subliniat senatorul AUR, Sorin Lavric, potrivit sursei citate.

Declarația senatorului Sorin Lavric (AUR) a fost făcută ca reacție la un interviu acordat, luni, pentru Europa Liberă, de deputatul PNL, Alexandru Muraru, reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.

În cadrul interviului, Muraru a atacat partidul AUR, despre care a afirmat că este pasibil de scoatere în afara legii, transmite Buciumul.


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns