Imoralitate și vaccin

tvsudest.ro
În timp ce Vaticanul considera moral-acceptabile vaccinurile anti-Covid19 ce folosesc celule de la copii avortați, Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro-Vita din România se situa la polul opus, prezentând un material documentat ce trăgea un semnal de alarmă asupra mai multor aspecte, printre care și faptul că „decizia de a vaccina populația cu vaccinuri insuficient testate, bazate pe tehnologii controversate, inacceptabile din punct de vedere bioetic, moral și creștin, fără studii clinice, fără cunoașterea efectelor adverse și fără o informare prealabilă a cetățenilor reprezintă un act ilegal, neconstituţional şi abuziv, care pune în pericol sănătatea populației, reprezentând totodată un afront adus drepturilor și libertăților cetățenești.”
Ca activist pentru valorile provita (apărarea dreptului la viață de la concepție la moartea naturală) și creștin-ortodox interesat de partea bioetică a științei actuale, nu pot să nu mă gândesc la moralitatea sau imoralitatea producerii unor vaccinuri experimentale, în încercarea unor oameni de știință de a găsi o soluție pentru a stopa această pandemie. Lăsând deoparte faptul că aceste vaccinuri sunt insuficient testate și că nici nu bănuim efectele lor negative pe termen lung, putem oare să dormim cu conștiința împăcată, după ce ne-am vaccinat cu ceva pentru a cărui producție s-a folosit material de la un copil avortat?
Dacă toate vaccinurile sau doar unele conțin celule de la copii avortați nu știu cu certitudine. Ce știu însă și consider că nu greșesc, alegând această poziționare, e că folosirea unui medicament/tratament etc. (obținut după uciderea deliberată a unei ființe umane) ESTE MORAL INACCEPTABILĂ. Dacă aș fi catolic, mi-aș asuma poziția diferită de cea a Vaticanului, știind că nici un om nu poate fi infailibil, deci nici Papa. A nu se înțelege ideea ca o critică la adresa catolicilor. În diverse contexte ale vieții, am colegi catolici, pe care îi apreciez. De altfel, apreciez orice om sincer, de orice confesiune, care își practică și înțelege credința, nemergând pe calea lui ,,Crede și nu cerceta!”, idee ce nu e nicăieri în Biblie. Dimpotrivă, ne ghidăm după zicala: ,,De vrei să te mântuiești, cu întrebarea să călătorești.”
Revenind la vaccinare, atâta timp cât vaccinul X sau Y conțin celule provenite în urma unui avort (rog a se citi: crimă cu premeditare!), nu există vreun argument valid pentru a spune că e morală folosirea unui lucru imoral. De fapt, putem spune albului negru și negrului alb (nu trebuia să scriu asta, poate voi fi acuzat aiurea de rasism, asemenea dlui Colțescu), iar dacă facem asta intenționat, nu slujim Adevărului, ci ,,tatălui minciunii și stăpânitorului acestui veac”. Dacă acceptăm imoralitatea ca pe un lucru bun (=moral), atunci e doar o chestiune de timp până la dispariția societății care nu mai știe să facă diferența în mod corect între bine și rău. Apropo, când mă refer la bine, mă raportez la voia lui Dumnezeu, adică Binele absolut. Dacă nu ne raportăm la valorile perene lăsate de Dumnezeu nouă prin Revelație și Tradiție, atunci riscăm să numim bine un rău camuflat sau prost înțeles de noi, oamenii, ca ființe supuse greșelii sau chiar manipulării, în anumite situații. Am ajuns azi (mai există nădejde, căci nu am capitulat cu toții) să avem mai multe tipuri de familie, ceea ce ne situează în afara Adevărului. Familia e doar cea întemeiată prin căsătoria între un bărbat și o femeie, restul e ideologie. Există doar sex bărbătesc și femeiesc, restul e ideologie nocivă. Nu există zeci de genuri, așa cum un bărbat va fi pururea bărbat (și aici și în viața veșnică de după mormânt), iar o femeie va fi mereu femeie, oricâte operații ar face și oricâtor mutilări s-ar supune, de bună voie, în încercarea tragică de a fi altceva decât ce este în realitate, din punct de vedere biologic, psihic, etc.
Să veghem, să ne menținem conștiința nealterată de unele curente imorale ce au prins rădăcini în Ocident (legalizarea eutanasiei ca un singur exemplu, iar cazul Belgiei cu eutanasierea copiilor e din cele mai triste întâlnite de mine vreodată) și să nu împrumutăm de la alții decât modele de bune practici, nu desfrânare, avort, lipsă de bioetică, știință fără Dumnezeu.
,,Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!” și să alegem bine tabăra noastră, neplecând urechea la glasul amăgitor ce ne strigă în adâncul inimii: ,,Veți fi ca Dumnezeu.”
Radu Buțu
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook