Parastas ilegal?

Foto: pixabay

,,Biserică din Vaslui, denunțată la Parchetul General de deputatul Alexandru Muraru (PNL), pentru că și-a comemorat ctitorul, pe Mareșalul Ion Antonescu” – titlul unei știri de săptămâna trecută.

Dl deputat reușește, intenționat sau fără să vrea, să fie hazliu. Oare alt epitet ar fi mai potrivit pentru domnia sa? Nici nu știu unde să încadrez gestul său, dar e în aceeași categorie cu multe din luările de poziție ale dlui Bulai de la USR, alt parlamentar care o dă frecvent cu bâta-n baltă, când vine vorba de a respecta valorile și credința neamului nostru românesc.

Cât despre dl Muraru, sunt deja celebre, zic eu, contrele sale cu dl Lavric din Parlament, acesta din urmă dându-i clasă PNL-istului, care pare a fi un adevărat om demn de faimoasa echipă Ghostbusters. În viziunea dânsului, lumea e plină de legionari și criminali de război? Să fie oare așa?

Revenind la denunțul său, pare-se că a face un parastas, conform credinței noastre ortodoxe, unui om trecut la cele veșnice, fie el și Mareșalul Antonescu (cu bune și rele, ca oricare dintre noi, a făcut ce a crezut mai bine pentru țară și a murit ca un patriot, Dumnezeu va judeca faptele sale!), este crimă-gândit. Ce relevanță are faptul că omul pomenit de preot este și ctitorul acelei biserici moldovenești? Nici una, pentru dl deputat Muraru.

Ca să-i dau un mic ajutor, am să-i mărturisesc un detaliu din bucătăria noastră internă: ctitorii bisericii sunt pomeniți la fiecare Sfântă Liturghie, așadar cel puțin în fiecare duminică (sau sărbătoare, când în acel locaș se slujește dumnezeiasca Liturghie). Vă dați seama, săracul domn deputat, câte plângeri a pierdut din vedere și câte mai are de făcut în viitor? În ritmul acesta, cred că Poliția din zonă va trebui să mai angajeze personal, încât să poată trata în termenul legal toate sesizările la adresa părintelui ce își face datoria creștinească, necăjind astfel reprezentantul Guvernului pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei.

În funcție de comportamentul viitor al dlui Muraru, vom ști dacă să urmărim sau nu anunțurile de angajare în cadrul Poliției din Vaslui, Prefecturii de acolo, MAI sau Parchetului General, dacă suntem interesați de un asemenea post. Dacă e nevoie, eu m-aș reloca acolo. Dvs.?


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook.

Lasă un răspuns