Povești cu tâlc din Marele Război (LXXX).„Învățătorii mai pot purta raniță”?
Exprimare nefericită și în totală neconcordanță cu realitatea, identificată de noi într-o lucrare manuscrisă, aparținând învățătorului Petre P. Popeangă din com. Lelești-Gorj, ofițer-invalid din campania 1916-1918, respectiv „Amintiri din vieața mea”. Mulțumim dl. Gabriel Popeangă, nepotul eruditului nostru erou, cel care ne-a pus la dispoziție o copie a manuscrisului mai sus-citat. Avem astfel prilejul, la mai bine de o sută de ani, să readucem pe tapet faptele de vitejie ale dascălilor gorjeni. Spre luare aminte, deci! Potrivit gorjeanul nostru, autorul moral al acestei exprimări nefericite a fost generalului Averescu, cel care în perioada 1911-1913 era șeful Marelui Cartier General. Viitorul mareșal era sceptic față de abilitățile sau deprinderile militare ale învățătorimii din Vechiul Regat, cu toate că aceștia, în anii premergători intrării României în Marele Război, fuseseră școliți și ridicați la rangul de sublocotenenți în rezervă (învățătorii din jud. Dolj, Gorj, Mehedinți și Romanați au fost școliți la Turnu Severin, între anii 1914-1915, la Reg. 17 Infanterie).Generalul Averescu „(…) avea credința că învățătorii n-au cultura necesară să poată dobândi cele de trebuință unui ofițer în reservă”. Parțial avea dreptate, unii dintre învățători, mai ales cei trecuți de patruzeci de ani, nu erau pregătiți. Greșeala sa a fost însă, că a generalizat, jignind astfel întregul corp învățătoresc. Mai târziu, dându-și seama de eroare, constatând și realitățile de pe front și-a schimbat părerea, mai ales că a văzut la fața locului cum „(…) licențiații și-au etalat devotamentul și priceperea”.De ce considerăm că alegația prospectivistului lider al Partidului Poporului era în neconcordanță cu realitatea? Haideți să dăm numai exemplul câtorva învățători din județul Gorj. Ion Neferescu (învățător din Tismana) a primit ordinul „Mihai Viteazul” – cls. a III-a pentru faptele de vitejie de pe dealul Mărăștilor (iulie 1917). Vasile Dușe (învățător din Câmpofeni) sau Ion Bardan (învățător din Rugi) și-au dat viața pe câmpul de luptă. Victor Popescu (învățător din Valea cu Apă) și ceata sa au făcut istorie în spatele liniilor inamice. Ioan Dogaru (învățător din Stănești) a căzut prizonier fiind dus în lagărul de la Sopronek (Ungaria). Teodosie Juscu (învățător din Topești) sau Petre Popeangă (învățător din Lelești) au rămas cu invalidități pe viață. Și exemplele ar putea continua într-un șir neîntrerupt.Oricare dintre noi, cei de azi, putem răspunde direct la întrebarea din titlu. Răspunsul nu poate fi decât unul singur: la momentul 1916-1918, învățătorii din Vechiul Regat au purtat ranița cu demnitate și responsabilitate, alături de ofițerii de carieră. Ba chiar mai mult „(…) este fapt în unanimitate recunoscut că învățătorul român a înscris pagini de pilduitoare glorie în istoria războiului de reîntregire a Neamului românesc și noi, cei care supraviețuim, ne găsim sub poruncile sacrificiului lor de a le imortaliza opera și numele”. Acest deziderat l-am urmărit și noi prin povestea de față. CINSTE, ONOARE și RECUNOȘTINȚĂ VEȘNICĂ!
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook