Cine va putea opri strigătul românesc? Unde este opoziția parlamentară?

Parlamentul României
Parlamentul a votat acum trei zile, prin unanimitate în Camera Deputaților, cameră decizională, legea privind incitarea la ură și discriminare, (vedeți la final Active News și comentarii Bratu Luis ) prin care practic libertatea de exprimare poate fi pedepsită cu închisoare de până la 3 ani sau amendă. Interpretările abuzive care se pot da acestei legi deschid calea unei adevărate Miliții politice. Instituția oficială a statului care se ocupă cu verdictele de discriminare și incitare la ură, ce mai apoi pot fi folosite în justiție, este tocmai Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, condus de Asztalos Csaba. Am văzut recent că acest consiliu mi-a dat amenzi pentru texte în care nu criticam o minoritate anume, ci anumite chestiuni ilegale sau proiecte de lege, cum ar fi arborarea ilegală a steagului Ungariei pe teritoriul României, proiectul de lege al ,,autonomiei ținutului secuiesc” sau un ordin de ministru considerat de mine că deschide calea oficializării limbii maghiare ca a doua limbă oficială în stat. Toate cele trei amenzi, sunt în curs de contestare la Curtea de Apel, să sperăm că se va termina cu bine. Ce se întâmplă dacă si la celelalte dosare pe care le am la CNCD pe subiecte similare, verdictul va fi tot unul negativ? În situația mea sunt bineînțeles și alți oameni care de-a lungul timpului și-au exprimat diferite puncte de vedere. Ce se va întâmpla cu toți acești români care îndrăznesc să-și manifeste libertatea de a fi români si care au ”ghinionul” să intre în vizorul CNCD, care are și obiceiul de a se autosesiza în diferite situații? Ne ia poliția politică și ne bagă la pușcărie ca în anii 50? Ne îngroapă pe toți în amenzi? Ajungem să vorbim în șoaptă sau cifrat ca pe vremea comunismului? Atenție!!! În lege, alături de minoritățile clasice care ar fi vizate de incintarea la ură și discriminare, se află și persoanele sau categoriile de persoane definite prin APARTENENȚA POLITICĂ. Așadar, dacă cineva critică un partid, o persoană sau un grup de persoane dintr-un partid, criticul respectiv se poate transforma în ,,făptaș”și este deasemenea pasibil de amendă sau pușcărie. Această lege devine un instrument de anihilare a vocilor, a persoanelor din afara sistemului care iau atitudine față de agresiunile îndreptate împotriva României, agresiuni ce se exercită pe toate planurile, de la cel identitar până la cel economic. Foarte curios este faptul că nu am știință ca opoziția parlamentară, nici cea de la Senat, să fi reacționat măcar vocal, împotriva acestei legi. Mai grav este faptul că legea a fost votată de 293 deputați, adică de toți cei prezenți. Niciun deputat din opoziție NU a votat contra. Nu am auzit niciun discurs de la tribuna parlamentului care să combată legea, dar nici măcar un cuvânt, cât de mic. Are cineva cunoștință de acest lucru, poate nu am fost eu destul de atent? Vezi mai multe aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook