Biserica Ortodoxă Română a canonizat 152 de sfinţi | Patriarhul explică ce înseamnă canonizare

Foto credit: Ziarul Lumina

Aflăm de pe Basilica.ro că ,,O sută cinzeci şi doi de sfinţi români sunt rugători pentru noi în ceruri, înaintea lui Dumnezeu. Au fost canonizaţi de Biserica noastră într-un răstimp de şaptezeci de ani. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat, în Duminica Sfinţilor Români, ce presupune procesul de canonizare.

„Majoritatea sfinţilor pe care îi cunoaştem au fost mai întâi cinstiţi de popor care a simţit lucrarea harului Dumnezeiesc, iar Biserica a confirmat această sfinţenie pe care Dumnezeu a dăruit-o sfinţilor şi pe care poporul a simţit-o duhovniceşte. Deci, Biserica nu dăruieşte sfinţenia, ci sfinţenia vine de la Dumnezeu prin Biserică, dar şi prin multele nevoinţe ale sfinţilor. Biserica constată şi proclamă sfinţenia, adică în limbajul teologic, Biserica este cea care canonizează sfinţi”, a spus Patriarhul duminică, în cuvântul rostit la hramul Salonului Sfinţilor Români din Reşedinţa Patriarhală.

Ce înseamnă „a canoniza”?

Patriarhul Daniel a explicat că, în limba greacă, cuvântul canon înseamnă măsură. „Deci, când Biserica a canonizat pe unele persoane, înseamnă că le-a considerat măsură sau model de vieţuire creştină”, a subliniat Preafericirea Sa.

„Canonizarea înseamnă că o persoană a avut o dreaptă credinţă şi o dreaptă vieţuire şi a fost considerat drept model de vieţuire sfântă care poate fi urmat şi de alţii. Deci, canonizarea înseamnă că Biserica s-a convins de faptul că o persoană a avut dreaptă credinţă şi dreaptă vieţuire şi a fost bineplăcută lui Dumnezeu şi a luminat prin vieţuirea sa pe semenii săi cei din jur. În limba greacă, acest act nu se numeşte canonizare, ci proclamare a sfinţeniei”.

Practic, a spus Patriarhul României, Biserica constată sfinţenia unor oameni şi o mărturiseşte, o face cunoscut în mod public.

„În Biserica Ortodoxă Română canonizarea este un act de hotărâre a Sfântului Sinod, iar proclamarea canonizării sau anunţarea în public, în mod solemn, a acestei canonizări se face într-un cadru liturgic, la mijlocul sau sfârşitul liturghiei. Această proclamare înseamnă că se aduce la cunoştinţa clerului şi credincioşilor actul canonizării printr-un Toms de canonizare al Sfântului Sinod”.

84 de canonizări

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat că din anul 1950 până în anul 2020, Biserica Ortodoxă Română „a avut binecuvântarea deosebită de la Dumnezeu ca să poată canoniza şi proclama canonizarea mai multor sfinţi”.

„Se constată că în acest răstimp au avut loc 84 de canonizări şi au fost proclamată sfinţenia a 152 de sfinţi. Deci, în calendarul Bisericii noastre avem 152 de sfinţi români. În fiecare lună sunt pomeniţi 1-2 sau mai mulţi sfinţi români”.

Sfinţii români se împart în două categorii mari: cei din secolele 3-6, numiţi protoromâni, şi cei din secolele 9-20. Sfinţii din vechime, din secolele 3-6, sunt 76 la număr, iar din secolul 9 până în secolul 20 avem tot 76 de sfinţi, a spus Preafericirea Sa. (…)”


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns