Inedit! Document din Colecția „Maria și Lăpădat Hohoi”, prezentat de Asociația culturală Tătărescu
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2021/09/Polish_20210908_232324601.png)
Printre documentele Colecției „Maria și Lăpădat Hohoi”, a Asociației culturale Tătărescu, se află și un Certificat de la Recensământul general al populației României din 1930, acesta fiind și primul recensământ al populației României întregite. Recensământul a fost organizat și desfășurat conform cerințelor științifice moderne ale acelei perioade. Pentru prima dată în România datele s-au prelucrat cu ajutorul echipamentelor de calcul (mecanografice). Recensământul a fost realizat la 29 decembrie 1930.
Teritoriul României a fost grupat statistic în nouă provincii, corespunzătoare provinciilor istorice. În cele nouă provincii au fost grupate județele aferente. Conform datelor acestui recensământ, România avea 18.057.028 locuitori dintre care: români – 12.981.324 (71,89%), maghiari – 1.425.507 (7,89%), germani – 745.421 (4,13%), evrei – 728.115 (4,03%), ruteni – 582.815 (3,22%), ruși – 409.150 (2,26%), bulgari – 366.384 (2,03%), țigani – 262.501 (1,45%), turci – 154.772 (0,86%), sârbi, croați și sloveni – 51.062 (0,28%), polonezi – 48.310 (0,27%), greci – 26.425 (0,14%).
Cele mai populate orașe erau: București – 570.881 locuitori (639.040 – incluzând 12 comune suburbane), Chișinău – 114.896 locuitori, Cernăuți – 112.427 locuitori, Iași – 102.872 locuitori, Cluj – 100.844 locuitori, Galați – 100.611 și Timișoara – 91.580 locuitori.
După rezultatele provizorii ale recensământului din 1930, populația Gorjului, de la 7 ani în sus era de 167.827 de locuitori, din care 48,5% erau știutori de carte. După sex, proporția era de 72,8% bărbați știutori de carte și 28,3% femei știutoare de carte.
Sursa: Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, Vol. II.
„Precizăm că documentele și obiectele Colecției „Maria și Lăpădat Hohoi” au fost oferite Asociației culturale Tătărescu, prin bunăvoința domnului Vasile Lăța, din Mușetești, strănepot al familiei Hohoi. Piesele din colecție au aparținut străbunicilor și bunicilor săi, sunt documente și obiecte personale, purtând amprenta timpului, unele dintre acestea cu valoare istorică”, a declarat Marinela Strîmbulescu, președinta Asociației culturale Tătărescu.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook