Gorjule, Mândrule! Tărâmul hărăborenilor

Muzeul Olteniei - Muzeul de Etnografie

Între localitățile gorjene Schela și Arsuri este poziționat un splendid platou, un tărâm de basm, denumit Hărăboru. Este de la sine înțeles că cei care locuiau acolo au fost denumiți hărăboreni. Tradiția orală, transmisă din generație în generație, ne spune că principala obligație a hărăborenilor a fost de a captura șoimii care ajungeau la împărăția otomană, turcii fiind recunoscuți pentru vânătoarea cu aceste păsări. În schimbul prestării acestei nobile sarcini erau scutiți de orice podvadă.

La un moment dat șoimii s-au împuținat, ajungându-se chiar la dispariția totală a lor, iar hărăborenii noștri au fost obligați să plătească dări, asemănător celorlalți locuitori din satele învecinate. Au refuzat însă, mai ales că dăbilarii turcilor făceau prăpăd printre consângenii lor atunci când veneau să încaseze birurile. Ba mai mult, s-au răzvrătit și i-au măcelărit pe asupritori. Pentru a nu fi prinși, uciși sau duși în robie s-au refugiat taman pe Muntele Gornițel, un loc izolat și greu accesibil.

Neștiind de această locație secretă, turcii au recurs la un vicleșug. Știau că hărăborenii mergeau sigur la hora organizată cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști. Ca să nu fie recunoscuți s-au travestit asemenea femeilor ungurence din Ardeal, cele care frecvent treceau Carpații și ajungeau în această zonă, împresurându-se cu cealmalele lor albe în jurul gâtului și capului, astfel că i-au surprins pe eroii noștri nepregătiți și. fără remușcări, i-au căsăpit.

Din fericire, un băiat și o fată din neamul hărăborenilor au reușit să scape și să se refugieze pe înălțimile din apropiere. Unul dintre turci i-a urmărit, însă într-un alt vârf muntos i s-a rupt chinga de la cal. Locația aceea se numește și azi «Piscul cu Șaua». Turcul a continuat urmărirea, dar degeaba, și cum era tare obosit a luat decizia să se odihnească. Acel loc a primit numele de «Colnicul Turcului». Legenda ne mai spune că din acel băiat și fată, căsătoriți între timp, se trag locuitorii satelor Schela și Horezu, tot așa cum vârful ascuțit și golaș, cel pe care s-au strecurat turcii deghizați în femei ardelence, a fost denumit, de atunci, «Gruiul Muierilor».


Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook

Lasă un răspuns