Hapul lingvistic (11)

Am ezitat pînă acum să mă ocup de erorile – unele foarte grave, din păcate! – perpetuate în cărțile de rugăciuni, implicit în timpul slujbelor din Bisericile Ortodoxe. Am tatonat problema printre cunoscuți – clerici și mireni – izbindu-mă de indiferență (nu vreau să scriu de opacitate), descoperind o unică excepție: un preot de mir din cartierul bucureștean în care locuiesc opera demultișor, aparent fără vreo împotrivire din partea cuiva, cuvenita corectare – deci se poate, mi-am zis; de aici demersul de față. Tot ca introducere la încercarea de față îmi permit o trimitere la un recent articol al meu prilejuit de cartea unui tînăr filolog ieșean, unde abordez într-o adenda toate greșelile din textul cu pricina https://limbaromana.org/revista/o-carte-despre-rugaciunea-tatal-nostru/.

Concret, este vorba despre cea mai bine cunoscută rugăciune creștină Tatăl nostru, numită și Rugăciunea Domnească, în care, printr-o cecitate inexplicabilă din punctul meu de vedere, tronează de atîta amar de vreme un ditamai dezacordul dintre principalele părți de propoziție! Cohorte de filologi, doctoranzi și doctori în litere și teologie au alunecat fără păs peste monumentala greșeală, încît am dreptul a mă face părtaș observațiilor strălucitului intelectual Denis de Rougemont care formula trista sintagmă „la part du diable“ – partea diavolului, adăugînd însă că nu trebuie să ne resemnăm, că mai există speranță, în virtutea optimismului dascălului care nu se lasă biruit nici de cele mai crîncene dovezi de analfabetism funcțional și luptă pentru îndreptare și luminare pînă la ultima picătură de energie.

Așadar, îmi trimit răbdătorii cititori iubitori de limbă română curățată de felurite greșeli – unele de-a dreptul osificate! – la finalul pomenitului text (existent și-n tipăriturile liturgice, precum și-n toate calendarele creștin-ortodoxe, desigur!): Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Dacă peste repetarea supărătoare a conjuncției coordonatoare „și“ (unii ar putea-o justifica stilistic-mnemotehnic) și peste pleonasmul „pururea și în vecii vecilor“ cei îndrăgostiți de limbajul arhaic ar putea trece, nu se poate admite dezacordul dintre subiectul multiplu „împărăția, puterea și slava“ și predicatul nominal „a Ta este“, cu numele predicativ în genitiv reluat „a Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh“!

În concluzie, în numele Adevărului peste tot propovăduit de Domnul nostru Iisus Hristos și al adevărului limbii române – maica spiritualității noastre ancestrale –, rog pe toți vorbitorii și utilizatorii în scris de română de pretutindeni să țină seamă de aceste observații.

N.B.: Fiind filolog, nu folosesc nejustificata complicare a scrisului în românește cu „â“ median, exceptînd cuvîntul „român“ și derivatele sale, precum și numele proprii scrise cu această literă – de exemplu Brânzaș. Paradigma verbului „a fi“ nu atestă în vorbirea curentă pe „sunt / suntem“ etc.; în plus, „sunt“ nici măcar nu se justifică etimologic! Drept urmare, eu rostesc / scriu sînt / sîntem etc. 

București, 4 brumar 2021

P.S.: Corectat integral, textul cu pricina arată: Că ale Tale sînt împărăția, puterea și slava, ale Tatălui, ale Fiului și ale Sfîntului Duh, acum și pururea / în veci.   

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook