„Învățați să iertați, să înțelegeți și să ascultați cu atenție…” – Svetlana Kopilova
sursa foto: iskitimeparhia.ru
Acum două săptămâni, un fost student al meu din 1994 (acum medic renumit în Republica Moldova) mi-a trimis câteva materiale despre Svetlana Kopilova și m-a întrebat ce părere am. Recunosc, nu auzisem nimic despre ea și de aceea am fost impresionat. Am descoperit o personalitate unică: actriță de succes, poetă, textieră, compozitoare, creatoarea unui nou gen –cântecul parabolă și mărturisitoare ortodoxă. Acest lucru m-a determinat să-i fac o prezentare.
Svetlana Kopilova s-a născut într-o noapte geroasă de februarie (ziua a 22-a), anul 1964, în orașul Irkutsk din Siberia. Nu și-a cunoscut propriul tată, a fost crescută până la vârsta de 5 ani de mama ei Alla (care era desenatoare), de bunica Valentina și de străbunica Marta („bunica Manya”). În 1969, mama ei s-a căsătorit cu Serghei, un strungar. Fata și-a acceptat imediat tatăl vitreg și a început să-i spună tată, iar el a iubit-o (și o iubește) ca pe propria sa fiică. Copilăria ei, într-un sat muncitoresc, a fost în condiții grele (6 persoane în două camere, fără nici o notă de lux). Dar Svetlana nu se plânge niciodată de copilăria ei. „Toată copilăria mea este pătrunsă de raze aurii”. Bunica Valia lucra la o stație seismică, de unde aducea adesea baloane uriașe alb-negru, care puteau fi umflate de dimensiunea unei camere. Aceasta este o amintire foarte vie. „Baloanele erau atât de mari încât nu le-am putea umfla niciodată la dimensiunea la care am fi putut. (…) Era un fel de simbolism în aceste bile, pentru că erau doar două culori – alb și negru, iar culoarea am ales-o în funcție de starea mea de spirit. Dacă eram tristă – negru, alb – dacă eram veselă… Și cât de departe am zburat”. Baba Manya pur și simplu o adora pe strănepoata ei. În interviurile sale, Svetlana Kopilova vorbește numai despre amintirele frumoase și doar rar despre greutățile din copilărie, pe care le înfrumusețează „Îmi plăcea pâinea neagră cu unt, stropită cu zahăr. Bunica a numit această pâine „răsad”. Ciorbele cu carne nu le-am cunoscut deloc, am mancat doar această pâine, dar întotdeauna cu mare placere” sau „Zăpada scânteietoare la soare, ger, cizme de pâslă, mănușă la nas, și o coadă de un kilometru pentru cativa cârnați! Dacă sari peste coadă – sevă de mesteacăn în cutii de trei litri.” Toate necazurile erau compensate de natura siberiană: „Îmi amintesc că primăvara toată curtea noastră era îngropată în liliac. Era atât de mult pe cât nu am văzut în toată viața mea. Și îmi amintesc, de asemenea, straturi frumoase de flori bine îngrijite – panseluțe; pe bănci stăteau bătrâne, printre care și străbunica mea, Baba Manya. Tufele de salcie, sub coroanele cărora ne jucam. Și, de asemenea, – plopii puternici, în care îmi plăcea să mă cățăr.”
Dragostea și sprijinul pe care membrii familiei Kopilov și l-au arătat întotdeauna reciproc, natura siberiană, cunoașterea timpurie a poeziei și cântecele lui Vladimir Visotski au avut o influență incontestabilă asupra formării caracterul și personalitatea cântăreței. Peste ani ea mărturisește „… eu vin din Siberia. Poporul siberian este foarte deschis, amabil, nu e invidios, mereu e gata să ajute. Un contrast foarte mare cu Rusia europeană și Europa. Acolo toată lumea zâmbește, dar nu simți căldură în timpul unei conversații, toată lumea este foarte detașată, fiecare este pentru sine. Suntem diferiți.”
Încă din copilărie, Svetlana a organizat mici spectacole acasă și a cântat, i-au plăcut în special melodiile lui Valeri Obodzinsk și Vladimir Visotki, dar cu toate acestea s-a înscris la Colegiul tehnic de Aviație din Irkutsk. „Nu știu de ce aveam nevoie de el, dar analizând viața trecută, cred că aveam nevoie de el, pentru că acolo l-am cunoscut pe un băiat, Leșa Sokolov, cu care am devenit prietenă și el a fost cel care m-a învățat să cânt la chitară. Apoi Leșa s-a prăbușit într-o prapastie cu o mașină, la vârsta de 20 de ani. Apoi am dorit să studiez designul aeronavelor, materialele de rezistență, aerodinamica și altele. Dar, de fapt, toate evenimentele care se întâmplă cu o persoană nu sunt întâmplătoare. O școală tehnică este o etapă de cunoaștere a lumii. În perioada de studii la școala tehnică, m-am îndrăgostit de teatru.”
Svetlana nu a droit să lucreze la o fabrică de avioane, a visat să devină actriță și a decis să intre la Școala de teatru din Irkutsk, dar a fost respinsă. După eșec, fata și-a petrecut un an, pregătindu-se pentru admitere. În 1982, ea a plecat să cucerească Moscova și, la prima încercare, a intrat la Școala de Teatru Șciukin la grupa celebrului maestru sovietic Evgheni Simonov. Svetlana a început să joace în filme din anul II, a fost norocoasă, a ajuns în mâinile unui regizor bun – Valeri Ribarev. La început, a jucat în două filme: „Martor” și „Numele meu este Arlecchino” – filmul care i-a adus Svetlanei primul mare succes. Ulterior a mai fost distribuită în opt filme,fiind una dintre cele mai proeminente tinere actrițe din anii ¢80 și ¢90. Cu această imagine, ea a călătorit jumătate din lume, a fost chiar și în Australia și Noua Zeelandă, ca vedetă a cinematografiei sovietice.
Odată cu prăbușirea sistemului sovietic, părea că și visele, privind o carieră în cinema s-au prăbușit. Industria cinematografică a intrat in faliment, filme noi nu au fost realizate, astfel încât excelenta actriță Svetlana Kopilova a rămas șomeră. Cu toate acestea, perioada nu a fost caracterizată de Svetlana drept dominate de eșecuri. În acele momente, îl întâlnește pe viitorul soț ei, Iuri Bondarenko, (se căsătoresc în 1991), iar în 1992 cuplul are un fiu, Dmitri. Din 1992 până în 1997, ea nu a lucrat decat temporar, dar a urmat cursurile de engleză de 2 ani ale Universității Lingvistice de Stat din Moscova. Scrie poezii și compune muzică. În 1992, soțul ei l-a cunoscut din întâmplare, pe celebrul poet și compozitor Valeri Zuikov. Acesta a fost încântat, citind poeziile și ascultând compoziții create de Svetlana Kopilova. I-a explicat diferența dintre compozițiile bardice și melodiile pop. Svetlana a început să scrie pentru scena mare. Prima cântăreață, care a interpretat o melodie a Svetlanei, a fost Kristina Orbakaite. Colaborează activ cu compozitori și cântăreți celebri: Igor Sarukanov, Viaceslav Malezhik, Valeri Zuikov, Valentina Tolkunova etc. A scris multe cântece pentru formatii pop („Reflex”, „Strelki-International” și altele). Poeziile ei, puse pe muzica unor compozitori celebri, sunt interpretate și în prezent.
În 1997, s-a întors la cinema, jucând alături de fiul ei Dima în filmul „Timpul unui dansator” de V. Abdrashitov. Până în 2004 a mai jucat în 10 filme.
Schimbările apar din nou în viața Svetlanei: în 2004, descoperă credința. Prima întâlnire cu Ortodoxia s-a petrecut în copilărie. Din întâmplare, Svetlana găsește în comoda bunicii o figură a unui înger, brodată pe o batistă (care va deveni un fel de talisman al ei și va face o călătorie comună cu Svetlana din hinterlandul siberian la Moscova). Adevărata credință a venit însă la ea mult mai târziu. „M-au botezat la 12 ani, dar eram cu totul nedumerită… nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine, de ce mi-a stricat preotul coafura, de ce mi-a tuns niște bucle. Am fost șocată, m-am enervat, nu mi-a plăcut, mi-a fost rău de la mirosul de tămâie. Conștient, am venit spre credință când aveam deja un copil. Mai mult, tot cu mâna ușoară a unei actrițe, Marina Sakharova, cu care nu ne-am mai văzut de mulți ani și ne-am întâlnit la niște teste pentru un film, în drum spre metrou, la întoarcere, am intrat în conversație și mi-a spus că merge la biserică. Pentru mine a fost un șoc. Dar ea a vorbit atât de convingător și atât de contagios încât am decis și eu să merg.” Întâlnirea cu celebrul predicator rus și poet religios Artem Vladimirov (protopopul Bisericii Tuturor Sfinților din Krasnoe Selo – Moscova), la opt ani de la prima împărtășanie, devine un punct de cotitură în viața și opera Svetlanei Kopilova. Artem Vladimirov a devenit duhovnicul/ parintele spiritual al Svetlanei.
Din 2006, Svetlana și-a schimbat genul lucrărilor sale. Nu a mai scris cântece pentru scenă, lucrările ei au fost îndreptate către credința ortodoxă. A lansat un nou gen – cântecele parabolă.Svetlana nu a putut găsi interpreți pentru noile compoziții – cântece-parabole, cântece-balade (cei cu care colaborase până atunci au refuzat), așa că a luat chitara, a început să le interpreteze, să înregistreze albume și să facă turnee în toată Rusia, devenind și cântăreață. Este o chitaristă excepțională, dar preferă acompaniament cu două chitare și de aceea este asistată de cei mai cunoscuți chitariști ruși: Mihail Olencenko, Serghei Uriupin, Dmitri Koltakov, Alexander Oltsman. A avut succes. A înregistrat 19 albume (cele mai cunoscute „Un dar pentru Dumnezeu. Cântece-parabole”; „O perie în mâinile lui Dumnezeu. Cântece-parabole 2”; „Rusia purtătoare de Dumnezeu. Cântece-balade”; „Și”; „Iartă-ne, Suveran!” – dedicat aniversării a 400 de ani ai Casei Imperiale Romanov; „Tămâie din Somalia”; „Doar cântece”; „Chipul lui Dumnezeu este mai prețios decât un rubin”) și a susținut peste 2ooo de concerte în perioada 2008 – 2021.
Cântece-parabole, cântece-mărturisiri, cântece-rugăciuni. Pentru mulți spectatori și telespectatori, acestea au devenit o descoperire și o revelație. La concertele ei vin foarte mulți tineri, iar cântăreața este foarte bucuroasă de asta. Bărbații, care au servit în forțele speciale, după ce au fost martori la ororile războiului și ale morții, plâng la cantecele Svetlanei. Și pentru ea acesta este cel mai înalt premiu, pentru că își cântă melodiile pentru ca inimile oamenilor să se deschidă. (…) – integral pe astarastoae.wordpress.com.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook.