Pentru Cîţu şi Orban: Când doi se ceartă, al treilea câştigă!

„Când doi se ceartă, al treilea câştigă”, mai actual ca niciodată acest vechi proverb atât de simplu. Dar pe cât e de simplu pentru unii, atât e de dureros pentru alţii. Şi aici e vorba desigur de Ludovic Orban şi Florin Cîţu. Doi foşti premieri ai României care s-au ţinut cu dinţii de jilţul de la Palatul Victoria şi care au împărţit un partid destul de puternic în două părţi, inegale ce e drept, şi al căror orgoliu şi patimă de putere au aruncat România într-o criză politică în momentul în care ţara trecea şi încă trece printr-o criză sanitară şi socială. Desigur pe domnul Orban şi pe domnul Cîţu nu i-a interesat că românii mor în spitale, preţurile la electricitate, gaze naturale, carburanţi au explodat, rata şomajului e în creştere, preţul la alimente a crescut, etc. Într-un cuvânt, puţin le-a păsat că nivelul de trai al românilor a scăzut foarte mult. Scopul lor, lupta lor a fost doar un singur lucru: funcţia de prim-ministru. Funcţie pe care cei doi au crezut că li se cuvine să o ocupe, nu că ar merita să o ocupe datorită performanţelor profesionale pe care le-au atins în carieră. Dar, potrivit proverbului pe care îl citam la începutul articolului, degeaba s-au certat Orban şi Cîţu pe funcţie pentru că în cele din urmă niciunul dintre ei nu a câştigat. Cei doi s-au certat, dar de câştigat a câştigat al treilea. Al treilea fiind generalul Ciucă. Pentru ce perioadă de timp a câştigat rămâne de văzut.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook