Icoana

1
VENIŢI COLINDĂTORI!

Veniţi colindători şi colindaţi,
La fiecare casă unde-i lampa aprinsă,
Apoi petreceţi şi vă ospătaţi
Căci gazda stă demult, cu masa-ntinsă.

Vestiţi sub streşine de paie ori de lemn,
Precum e obiceiul din veacuri pe la sat,
Că s-a născut Iisus, la Bethleem,
In grajdul încălzit de vite pe-nserat.

Reamintiţi de această minune
Şi de magii cei mari, cu daruri sosiţi,
La noul născut bucuroşi să se-nchine,
De cele văzute – adânc copleşiţi!

Se-ngână ninsoarea, cu “florile dalbe”,
Colindele voastre în noapte răsună,
Sub bolta de cer, cu aripe albe,
Îngeri colindă cu voi împreună!

2
DECEMBRIE

Bate viscolul
iernii în geam
şi norii cern pânze,
pe sufletu-mi trist –
ca o ciutură-n ram,
dezgolită de frunze…
Mi-e trupul un ţipăt
scăpat în genune,
cu visele ce-au pierit
în timp, câte unul,
precum scânteia pe iască;
Dar ca o minune
ninge speranţe, în mine,
Crăciunul,
semn că din ceruri
coboară Preabunul,
din nou pe pământ
să se nască!

3
CRĂCIUN…

E seara de Crăciun şi valea
În alb e toată, scânteind
Şi îngerii în zbor plutind
Sosesc să lumineze calea.

Căci s-a născut Mântuitorul!
Colinzi se-nalţă de sub brazi,
Pământ şi cer răsună azi
Şi vesel e colindătorul,

Vestind şi altora minunea
Din şes şi până-n munte sus
Căci fiul Domnului – Iisus
Împărăţeşte, toată lumea!

Colind cu drag, românii mei
Şi simt cu voi că-i sărbătoare,
Colinda din străbuni nu moare,
Nici sfântul nostru obicei!

4
VIS DE CRĂCIUN…

Pădurea mea, mi-e teamă uneori
Când suliţe de ger se scot din teci
Şi taie-n tine nopţi, cu zale reci
Mânând herghelii de ninsori.

Azi, Domnul, coboară din cer
Răzbat către tine colinde
Şi-un vis de copil mă cuprinde ;
Tăcută pădure, ce vrajă să-ţi cer?

Să fiu sămânţă în tine acum ,
Ascunsă sub frunza târzie
Şi când va trece iarna pustie,
Lăstari să dau, aproape de drum.

Să cresc un copac lângă munţi,
Între steiuri albe, străine,
Dorul să-şi facă fluier din mine,
Cu drag să mă cânte, la nunţi…

5
NOULUI AN

Deschide-ţi Doamne, Porţile azi,
Anul Nou să coboare între brazi.
Să vină spre cerbii pădurilor mele,
Cu cetina-n rouă – oglindă la stele.

Binecuvântă-l Doamne, să fie mai bun,
Cu cei ce-l aşteaptă pe drum!
Bieţi cerşetori de iubiri şi de pâine,
Datornici în suflet şi zilei de mâine.

Cu iarba ce zace ascunsă sub nea,
Ori lava ce arde în inima mea,
Cu trupul ce o viaţă s-a chinuit,
În ceasuri de veghe, dor şi iubit.

Cu mine poetul, ce-l fără odihnă,
Ce laudă timpul şi boţul de tină,
În care va creşte rodul mogat
An Nou coboară din Cer, luminat!

Îţi las cerbii şi toată minunea pădurii,
Curatul suflet, din neam de român,
Şi fă-l aşa, cum stă în legea firii,
Prosper să să simtă – pe toate stăpân!

6
ICOANA

Sub colb de timp,
încă veghează
icoana Mariei,
la care
s-a rugat mama,
atunci când s-a mutat
să privească
din cer, Pământul…

Pe chipul Pururei Fecioare,
anii şi-au strâns amintirile,
încrustându-le
în rama de brad,

meşterită cu migală
de tătuţu bătrân ;

Mă uit cutremurat
şi sărut icoana ;
Un ultim dar
primit de la mama,
spre a ne rămâne
zestrea cea mai de preţ,
pentru viaţă!

de Victor Burde

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook