AcT. | 75 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Paris, de către gorjeanul Gheorghe Tătărescu. Se încheia oficial participarea României la cel de-al Doilea Război Mondial

Tratatul de Pace cu România, semnat de Gheorghe Tătărescu, la 10 februarie 1947, la Paris, a încheiat oficial capitolul participării țării noastre la cel de-Al Doilea Război Mondial, și s-a impus în memoria colectivă prin deznodământul său ambivalent, pentru că deși a restabilit frontiera vestică a României, a consacrat și raptul teritorial al Uniunii Sovietice din 26-28 iunie 1940.

În calitate de viceprim-ministru, ministru de Externe și conducător al delegației române la Conferința de Pace de la Paris, Gheorghe Tătărescu a semnat la Quai d’ Orsay, în Sala Orologiului, textul Tratatului de pace cu Puterile Aliate și asociate. Conștient de istorica răspundere, Tătărescu simte nevoia unei justificări prin declarații pe care le face în preajma plecării la Paris. El afirma că Tratatul de Pace „Trebuie considerat ca un sfârșit și, totodată, ca un început… El lichidează un război pierdut… și constituie un punct de plecare pentru o viață nouă (…) La Ialta, Occidentul ne-a predat rușilor. Conștiința mea de român îmi poruncește să mă întorc în țară și să sufăr cu compatrioții mei! […] Eu aleg, conștient de toate riscurile, lupta pentru români, pentru libertatea lor. Resping eroismul prin procură dată altora.”

Gheorghe Tătărescu, șeful delegației oficiale, a fost îndemnat să nu semneze tratatul și să rămână în exil, însă acesta a înțeles că soarta țării sale nu mai putea fi schimbată, dar avea datoria să apere pe cât mai putea interesele României: „Gestul refuzului de a semna mi-ar folosi mie, nu țării, deoarece nu ar schimba nimic. Rușii vor continua să rămână. Eu nu cred într-un război între Occident și comunism. Datoria mea este să semnez Tratatul de Pace ca să salvez ce mai rămâne din România… Conștiința mea de român îmi poruncește să mă întorc în țară și să sufăr cu compatrioții mei… Eu aleg, conștient de toate riscurile, lupta pentru români, pentru libertatea lor.”

În plus, semnarea documentului a avut loc pe parcursul accelerării procesului de acaparare totală a puterii de către Partidul Comunist Român, în urma căruia România şi-a pierdut suveranitatea naţională, devenind progresiv un simplu satelit al Uniunii Sovietice, proces încheiat prin abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947.

În general, activitatea diplomației române pentru pregătirea păcii este expediată în câteva rânduri, menționându-se că delegația României a formulat un set de obiecții, care însă nu au fost admise, în mare majoritate, o atenție mai mare fiind acordată activității grupului de politicieni și diplomați aflați în exil sau presupusului comportament inadecvat al unor membri comuniști ai delegației oficiale.

Merită menționat că pregătirea pentru viitoarea conferință de pace a început din anul 1940, când România nici nu intrase în războiul mondial, un rol important în luarea acestei decizii avându-l marele diplomat român Vespasian V. Pella, de la a cărui naștere s-au împlinit 125 de ani.

Activitatea premergătoare și din timpul lucrărilor Conferinței de Pace de la Paris a presupus mobilizarea unor echipe complexe de diplomați, juriști, militari, economiști, istorici, sociologi, lingviști sau cartografi, documentele rezultate din acest efort colectiv rămas în parte anonim fiind păstrate și astăzi în fondul omonim din Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, ce totalizează 150 de volume de documente și hărți, având în medie 500 de file fiecare.

Interesele României, mai ales în problema frontierelor, inclusiv cea româno-sovietică, au fost prezentate şi apărate la lucrările conferinței de membrii delegației tehnice conduse de experimentatul diplomat Eugen Filotti, alături de alți diplomați precum Richard Franassovici, Theodor Solacolu sau specialiști ca sociologul Anton Golopenția, în paralel cu intervențiile publice ale grupului de diplomați aflați în exil, precum Grigore Gafencu, Alexandru Cretzianu, Constantin Vişoianu, Grigore Niculescu-Buzeşti, Viorel Virgil Tilea şi alţii.

Memoriul “România în faţa Conferinţei de Pace”, înaintat Conferinţei de Grigore Gafencu, la 9 august 1946, reprezintă o sinteză a problemelor României, de care Conferinţa trebuia să ia cunoştinţă şi să le asigure soluţionarea echitabilă: asigurarea independenţei, restabilirea legăturilor economice cu Occidentul, evaluarea corectă a despăgubirilor de război și stoparea subjugării economice a ţării de către sovietici.

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.