Daniile la mânăstirile de la Athos nu spală crimele şi sângele vărsat!

Epoch Times

A apărut zilele trecute în mass-media o informaţie potrivit căreia o persoană destul de cunoscută din România, fiind prezentă la o emisiune i-a lăudat pe Vladimir Putin şi Dimitri Medvedev pentru daniile pe care aceştia doi le-au făcut la mânăstirile de la muntele Athos. Nu ştiu ce urmăreşte acea persoană prin elogierea publică a lui Putin, sau dacă urmăreşte ceva, cert este că serviciile ruseşti lucrează în România şi lucrează bine, bazându-se pe sensibilităţile românilor în privinţa religiei şi a credinţei în Dumnezeu. Nu m-ar fi deranjat acele afirmaţii dacă ar fi venit de la o persoană obişnuită, dar ele au venit de la o persoană cu influenţă, o persoană pe care la un moment dat o apreciam foarte mult pentru activitatea sa. Ce vreau eu să îi transmit acelei persoane, căreia nu o să îi dau numele, este că donaţiile la biserici şi mânăstiri nu spală păcatele pe care Putin şi aghiotantul său, Medvedev, le-au făcut şi continuă să le facă. Nu spală nici crimele, nici sângele vărsat, nici lacrimile victimelor… Daniile lui Putin către locurile sfinte, sunt doar o spoială a imaginii sale de criminal avid de putere. Nu a spus Hristos „milă voiesc, nu jertfă”? Faţă de cine a făcut Putin milă? Faţă de românii din Basarabia, faţă de românii din Transnistria? A făcut el milă faţă de aceştia? A făcut milă faţă de liderul opoziţiei ruse, Navalnîi, pe care a dat ordin să fie otrăvit? NU! A făcut doar „jertfă” la muntele Athos, jertfă din prisosul pungii. Indiferent câte danii face, până nu se va căii cu adevărat, până nu va sta în „sac şi cenuşă”, Vladimir Putin este şi va rămâne un criminal odios!


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

Lasă un răspuns