COPILUL – PUNCT DE PLECARE ȘI DE SOSIRE AL DEMERSULUI PEDAGOGIC
Temeiul şi fondul oricărei pedagogii vii este şi rămâne copilul. El este punctul de Temeiul şi fondul oricărei pedagogii vii este şi rămâne copilul. El este punctul de plecare şi de sosire al demersului pedagogic. Prima şi fundamentală condiţie a transformării în individulitate o constituie respectarea copilului.
Respectarea copilului înseamnă încurajarea şi stimularea creşterii şi dezvoltării lui, prin urmare respectarea cerinţelor şi condiţiilor sale de creştere, încurajarea şi susţinerea originalitaii sale. Pe scurt educarea lui în libertate.
Problema învăţământului preşcolar este discutată pe parcursul ultimilor secole (XIX-XX). Savanţii nu au ajuns încă la un răspuns definitiv. Jean Piajet susţine că ,,toate conduitele comportă un aspect înnăscut şi unul dobândit,dar nu se cunoaşte unde se afla frontiera dintre ele, ceea ce ne permite să afirmăm că savantul recunoaşte şi apreciază etapa învăţământului preşcolar, în care copiii dobândesc, achiziţionează cunoştinţe, atitudini, comportamente.
Copilul nu este o fiinţă în miniatură, ci este o fiinţă deosebită de adult, având felul său propriu de a gândi şi de a simţi şi un comportament propriu diferit de cel al adultului.
În raport cu natura condiţiilor şi cea a calităţii educaţiei, din copil poate creşte un sfânt sau un demon, o stea sau un biet fir de nisip.
,,Este necesar, scria J Locke, să fie acordată întreaga libertate potrivită vârstei şi să nu le fie impuse constrângeri inutile când sunt sub supravegherea părinţilor sau educatorilor ‘’Căci se poate întâmpla că, sub mormanul de reguli, constrângeri, interdicţii, cerinţe, copilul să nu mai ştie precis ceea ce simte. În această situaţie propria experienţă tinde să-i scape: subiectul pierde încrederea în el şi în naturaleţea lui, devenind şi rămânând prada anxietății.
,,Copilul, arată Cr. Rogers, constată că ceea ce consideră el bun,devine adesea rău în ochii altora. Dar pentru că îi iubeşte pe ceilalţi se sileşte să adopte perspectiva lor şi ca urmare se va teme de propria-i existenţă,de el însuşi.’’
Pe de altă parte, nici eliminarea oricăror standarde şi restricţii nu este benefică pentru stimularea şi cultivarea creativităţii,deoarece în asemenea condiţii copiii devin nesiguri şi şovăitori, temându-se tot timpul că risca să încalce vreo regulă necunoscută. Trasarea precisă a limitelor şi explicarea raţiunii acestora vă induce în mai multă măsura în copii o atmosferă deschisă şi stabilă emoţional, decât atitudinea exagerat de permisivă a educatorului.
În esenţă este vorba de crearea unei ambianţe adecvate creşterii, unei dezvoltări cât mai fireşti a copilului.
Aceasta presupanand:
-ordine; creşterea este inimaginabilă într-o stare de haos. Nu decurge de aici că ordinea exterioară care reglează comportamentul copilului va fi extrem de riguroasă, ci o ordine care să-i permită să se poarte ca o individualitate ; o atmosferă în care să se simtă ocrotit şi care nu-i reglementează orice mişcare.
-constituirea unei atmosfere în care şi prin care copiii să ştie că: regulile există şi nu s-ar putea fără ele şi respectarea lor, să ştie că aceste reguli sunt convenţii ce asigură stabilitatea şi coerentă convieţuirii, a mediului de viaţă, ele pot fi privite critic, cu discernământ raţional, pot fi acceptate sau respinse, dacă există raţiuni pentru aceasta; ele, regulile, sunt perfectibile.
Desigur, atât timp cât copilul este mic este normal că el să depindă de cei mari, dependenta să nu presupune o îngrădire absurdă a sponteneitatii sale.
Pentru mulţi copii, grădiniţă reprezintă o ,,prima șansă’’ – o ocazie de a capta un alt sentiment al sinelui şi o altă viziune asupra vieţii, decât ceea ce li s-a oferit acasă. Un educator care îi transmite unui copil încredere în potenţialul şi calităţile sale poate fi un antidot puternic faţă de familia în care o asemenea încredere lipseşte sau în care copilului i se transmite contrariul. Un educator, stimulând şi tratând copiii cu egală consideraţie, poate să aducă o iluminare pentru copil care se lupta să înţeleagă relaţiile umane şi care provine dintr-o casă unde o asemenea consideraţie este scăzută sau inexistentă. Pedagogul care refuză să accepte concepţia negativă despre sine a unui copil şi care promovează continuu o imagine mai bună despre componentele acestuia are uneori puterea de a salva o viaţă.
Dar pentru uni copii, grădiniţa este o îngrădire legală în mâinile educatorilor cărora le lipseşte fie respectul de sine, fie pregătirea, fie ambele pentru a-şi face meseria cum trebuie. Sunt educatori care nu stimulează, ci umilesc. Ei nu vorbesc limbajul politeţei şi stimei, ci pe cel al ridiculizării şi sarcasmului. Prin comparaţii care stârnesc invidia, ei lauda un copil, jignind un altul. Cu o nerăbdare necontrolată ,asemenea educatori adâncesc frica copilului de a greşi. Nu au nici o altă noţiune despre disciplina ,în afară de ameninţările cu pedeapsa. Ei nu reuşesc să motiveze oferind valori, ci făcând apel la teamă. Ei nu cred în posibilităţile copilului cred numai în limitele lui.
Creativitatea ocupa un loc de cinste în sistemul de educaţie. Nu fiecare fiinţă umană are din punct de vedere ereditar aceesi capacitate creativă. Nivelul de creativitate al unui elev nu poate fi determinat prin metode cantitative. Pentru evidenţierea lui trebuie utitlizate teste specifice, experienţe şi chestionare adecvate.În acelaşi timp însă,nivelul de creativitate al unui copil nu este o constantă absolută, ci el poate creşte prin stimulare adecvată sau poate scădea prin neîntrebuinţare şi necultivare. Creativitatea poate şi trebuie cultivată atât în activităţile preşcolare, şcolare cât şi extra-scolare.
Este adevărat că stimularea creativităţii, a originalităţii şi a gândirii critice presupun o serie de riscuri pe care educatorul trebuie să şi le asume, conştient fiindcă rezultatul final merită un asemenea preţ. Un educator incompetent, care are o slabă imagine de sine se va simţi în general ameninţat de manifestările de conformism, implicite comportamentului creativ şi va avea puţine şanse de a induce în copii o atitudine relaxată, absolut esenţială în creativitate.
De asemenea, o atitudine rigidă, dominatoare, care exclude dialogul, întrebările şi în general interacţiunea va induce la preşcolarii mari un sentiment de autoapărare şi va conduce la inhibarea capacităţilor lor creatoare. Pe de altă parte, nici eliminarea oricăror standarde şi restricţii nu este benefică pentru stimularea şi cultivarea creativităţii, deoarece în asemenea condiţii copiii devin nesiguri şi şovăitori, temându-se tot timpul că risca să încalce vreo regulă necunoscută.
Trasarea pecisa a limitelor şi explicarea raţiunii acestora vă induce în mult mai mare măsură în copii o atmosferă deschisă şi stabilă emoţional, decât atitudinea exagerat de permisivă a educatorului.
Majoritatea pedagogilor doresc să-şi aducă o contribuţie pozitivă la dezvoltarea minţilor ce li s-au încredinţat. Dacă uneori însă fac rău, aceasta nu este intenţionat. Astăzi majoritatea suntem conştienţi că una dintre modalităţile prin care putem interveni este cultivarea respectului de sine la copil. Educatorii ştiu că acei copii care au încredere în ei înşişi şi a căror educatori proiectează o imagine pozitivă asupra potenţialului lor se descurcă mai bine la învăţătură decât copiii fără aceste avantaje. Stimularea, educarea şi antrenarea potenţialului creator va conduce către formarea unor personalităţi creatoare într-un domeniu sau altul.
Copilul este capabil să obţină produse noi şi originale, chiar dacă sunt noi şi originale pentru el. Are capacitatea de a crea. Imaginaţia atinge apogeul dezvoltării sale. Copilul imaginează şi creează multe lucruri noi pentru că nu cunoaşte suficient relaţiile dintre obiecte şi fenomene, şi ignorându-le ajunge la construcţii neobişnuite. Imaginaţia dezvolta la această vârstă, funcţiile de completare care dau posibilă înţelegere a unei situaţii ambigui sau laconare. Rolul ei la această vârstă este atât de mare încât unii autori, au considerat că o serie de conduite îşi iau sursa în imaginaţie. În activitatea creatoare a copilului preşcolar participa nu doar imaginaţia, ci şi elementele de ideaţie, idee, capacităţi de figurare, deprinderi şi priceperi, pot fi evidenţiate mai bine în desenele copiilor.
Jocul şi învăţarea oferă copilului nenumărate prilejuri de a combină şi recombina reprezentările pe care le dispune propriile sale imagini, ascultând poveşti, basme, poezii, reconstruieşte mental principalele momente de naraţiuni, le inversează, le omite, le amplifica şi inventează altele noi.
Crrativitatea în toate domeniile ,inclusiv în educaţie şi în didactică, se naşte şi se dezvoltă în libertate.
INSTITUTOR: MURGILĂ MONICA MARIA
Școala Gimnazială nr. 86, București
BIBLIOGRAFIE :
,,Introducere în pedagogie ‘’ colecţia ,,Pedagogia sec. XX .Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1981
,,Introducere într-o pedagogie a libertatii’’, Gabriel Albu, Ed. Polirom,1998
,,Metodica jocului şi altor activităţi cu preșcolarii’’ Gheorghian Elena, Taiban Maria, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook