Portretul KGB-istului la bătrânețe. Sau Putin, Lavrov, Soigu, Kiril
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2022/03/Fara-titlu-750x430-1.png)
FIGO
de Florin Dobrescu
Răspunzând presei, imediat după noua rundă de negocieri cu partea ucraineană, Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a reușit o nouă performanță de a minți fără să respire. Și fără măcar să clipească. Întrebat dacă vor ataca și alte țări, acest humanoid cu trăsături de primată subevoluată a declarat ieri, textual, cu subiect și predicat: „Nu intenționăm să atacăm alte țări, nu am atacat nici Ucraina”. Afirmația a fost făcută pe un ton cât se poate de natural, firesc, cu aerul unui om care răspunde unei întrebări elementare.
Ați înțeles, deci? Rusia nu a atacat Ucraina. Nu. Totul e ca înainte de 24 februarie. Ni s-a părut nouă că s-ar fi întâmplat ceva, dar nu. Suntem noi nebuni, iar ei sunt sănătoși tun. El a mai adăugat, așa, ca un amănunt, dar tot în aceleași notă calmă, de psihopat care bea o cafea imediat ce a tăiat gâtul victimei: „Pur și simplu am explicat Ucrainei de multe ori că a apărut o situație care creează amenințări directe la adresa securității Federației Ruse. În ciuda anilor noștri de memorii, îndemnuri, apeluri, nimeni nu ne-a ascultat”. Dar în rest, nu e nici o problemă…
Cam în aceeași notă a fost și declarația ministrului Apărării din Rusia, Serghei Soigu. La scurt timp după bombardarea spitalului de copii din Mariupol și difuzarea cumplitelor imagini cu femei gravide și copii, răniți și evacuați din spitalul distrus de rachete, Soigu a declarat public că spitalul devenise obiectiv militar. Da, pur și simplu. Nu știm cine îl transformase în obiectiv militar. Probabil că doar pe hărțile operative ale Armatei Ruse căpătase acest statut. Dar ce mai contează? În fond, Soigu este același care, în primele zile ale invaziei, apărea pe posturile de televiziune ruse, declarând cu convingere că nici un civil nu are de suferit în timpul operațiunii militare. Și asta în timp ce fluxurile media, da rmai ales conturile ucrainenilor de pe rețelele de socializare abundau de imagini cu civili răniți și morți ca urmare a loviturilor artileriei.
Cu câteva zile înainte, un alt dezaxat cu grade KGB și apropiat al dictatorului Putin, Kiril, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a caracterizat războiul din Ucraina drept o luptă cu „semnificaţie metafizică”(!!!). Da, un fel de război sfânt, pentru ca omenirea să urmeze legile lui Dumnezeu. Toată catastrofa umanitară din țara vecină, e motivată de acest nebun cu mitră printr-o singură problemă: paradele LGBT, ca stigmat al civilizației de tip occidental. Dacă Putin tună de la mesele sale lungi că Ucraina a căzut în mâinile naziștilor, Kiril se jură că ea a ajuns pradă homosexualilor. Și, ascultându-i pe amîndoi, afli că naziștii și homosexualii s-au unit sub președenția unui evreu, în țara vecină.
De altfel, aceasta este principala armă propagandistică utilizată de regimul lui Putin de ani de zile. El încearcă, în buna tradiție a tehnicii Maskirovka, să seducă mulțimile europenilor exasperați de demența ideologiei neomarxiste promovate de elitele de la Bruxelles și Washington, creindu-și aura unui cavaler al creștinătății pornit să salveze bătrânul continent, redându-i identitatea amenințată. Și adevărul este că pe foarte mulți i-a înșelat, captându-i cu această poveste care l-ar face mândri pe Dzerjinski și Andropov deopotrivă. Ceea ce nu știu sărmanii seduși de creștinismul disimulat de bătrânelul de la Kremlin este că îi alteaptă o tiranie și mai cruntă, a rmai ales fără de scăpare
„Ceea ce se întâmplă astăzi în sfera relaţiilor internaţionale nu are doar semnificaţie politică. Vorbim despre ceva diferit şi mult mai important decât politică. Vorbim despre mântuirea omului”, a declamat, cuviosul Kiril cel cu stele pe sub odăjdii. Și, într-o bună tradiției rusească, omul trebuie mântuit cu forța. Dacă e cazul chiar cu forța armelor. Probabil că, în accepția lui Kiril, miile de civili omorâți deja de atacurile ruse în Ucraina au fost izbăviți de eventuale parade gay și trimuși astfel direct în Rai.
Supus presiunii multor preoți și chiar ierarhi, în special cei din Ucraina, subordonați canonic Patriarhiei de la Moscova, care i-au cerut, inclusiv public, să intervină pentru oprirea războiului, tovarășul KIril și-a scormonit înțelepciunea chiriarhală și iaca ce găselniță a scos: semnificația metafizică a războiului! De altfel, în repetate rânduri, Kiril a susţinut viziunile maladive ale lui Vladimir Putin cu privire la un imperiu rus spiritual şi temporal.
Despre faptul că, la această oră, există clerici ortodocși ruși arestați de organele represive pentru faptul că au criticat, în predicile lor, la Sfînta Liturghie, războiului din Ucraina, Kiril, care ar fi trebuit să îi apere, nu are nimic de spus. Vorba ceea: „Moscova nu crede în lacrimi”.
Urât au putut să îmbătrânească și Lavrov, și Putin, și Kiril, și toți acei bătrâni KGB-iști decrepiți de la Kremlin. Până și Maskirovka, pe care Școala lui Andropov reușise să o ridice pe culmile cele mai înalte ale înșelătoriei, au reușit s-o ducă în derizoriu, transformând-o în minciunele de tinichea coclită, pe care nici copiii nu le mai cred.
Ah, dar uitasem să vă spun că Serghei Lavrov a mai declarat: „Nu vreau să cred, și nu cred, că va începe un război nuclear”. M-am liniștit… Dacă omul zice că nu au atacat Ucraina și că nu va fi nici un război nuclear, putem sta liniștiți.
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează.