Hapul lingvistic (17)

Așa cum am mai scris într-un episod al acestui serial, nu pot lăsa neîndreptate erorile de limbă din cărțile mele de rugăciuni; deontologic, le prezint public pe cele mai grave, invitînd cititorii să mediteze asupra lor și să procedeze în consecință.

Printre rugăciunile specifice acestui Mare Post cea mai cunoscută este cea atribuită Sfîntului Efrem Sirul care a trăit în nordul Mesopotamiei – Turcia de azi (circa 306, Nisibe, azi Nusaybin – †9 iunie 373, Edessa) și este pomenit de Biserica Ortodoxă la 28 gerar.

În a treia secvență (teologic numită stare) avem de rostit conclusiv: „Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osîndesc pe fratele meu, că binecuvîntat ești în vecii vecilor.“ (Cf. Rugăciuni și acatiste, tipărită cu binecuvîntarea P. S. Eftimie, episcopul Romanului și Hușilor, Cartea Moldovei, 1995, p. 33). Limba veche își are, desigur, farmecul ei și trebuie păstrate formulele și termenii consacrați – cum este în acest caz sintagma pleonastică finală „în vecii vecilor“ (dublată în alte numeroase rugăciuni și prin „pururea“), dar aici conjuncția compusă „ca să“ nu se justifică și e gramatical-logică – dar facultativă – utilizarea doar a lui „să“. Eliminarea pronumelui formă accentuată de persoana I singular „mele“, cu rol atributiv, e însă necesară, întrucît împreună cu forma neaccentuată anterior formulată „-mi“ creează un pleonasm.

Rugăciunea la care mă refer se recomandă a fi continuată cu o alta: „Stăpîne Dumnezeule, Părinte Atotputernice, Doamne, Fiule Unule-Născut, Iisuse Hristoase și Duhule Sfinte, o Dumnezeire, o Putere, miluiește-mă pe mine păcătosul și cu judecățile care le știi mîntuiește-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, că binecuvîntat ești în vecii vecilor. Amin.“ (idem, p. 34).

Patru greșeli am îndreptat în exemplarul personal pe care-l întrebuințez cînd mă rog: pleonasmul de același tip pe care l-am semnalat și mai înainte, care acum e dublu și apare mai clar, căci elementele sale sînt vecine: „-mă pe mine“, o eroare de punctuație, încadrînd cu virgulele cuvenite substantivul „păcătosul“ (are rol de apoziție / element incident) dar, pentru mai multă precizie, i-am adăugat „ce sînt“, obținînd o construcție incidentă și, în fine, dezacordul creat prin omiterea prepoziției simple „pe“ cerută de acuzativul impus pronumelui relativ „care“.

Cele două pasaje îndreptate devin:

Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi să-mi văd greșelile și să nu osîndesc pe fratele meu, că binecuvîntat ești în vecii vecilor.

și

Stăpîne Dumnezeule, Părinte Atotputernice, Doamne, Fiule Unule-Născut, Iisuse Hristoase și Duhule Sfinte, o Dumnezeire, o Putere, miluiește-mă, păcătosul ce sînt, și cu judecățile pe care le știi mîntuiește-mă, nevrednicul robul Tău, că binecuvîntat ești în vecii vecilor. Amin.

În numele continuatoarei celui mai vechi idiom european, limba română, pe care o iubesc și o prețuiesc prea mult pentru a nu-i lua mereu apărarea, Sfinte Efrem Sirul, care ai compus în siriacă rugăciunea cunoscută de toți creștinii ortodocși, îți mulțumesc și te rog să-mi primești strădania de acum!

N.B.: Fiind filolog, nu folosesc nejustificata complicare a scrisului în românește cu „â“ median, exceptînd cuvîntul „român“ și derivatele sale, precum și numele proprii scrise cu această literă – de exemplu Brânzaș. Paradigma verbului „a fi“ nu atestă în vorbirea curentă pe „sunt / suntem“ etc.; în plus, „sunt“ nici măcar nu se justifică etimologic! Drept urmare, eu rostesc / scriu sînt / sîntem etc. 

București, 23 mărțișor 2022

Foto: Bătrînă citind – Glasul info

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează