CÂND SCRIU POEȚII

1
Când scriu poeții se trezește noaptea
Și își înșiră stelele pe cer,
Se-nfățișează luna sus pe boltă
Și se îmbracă toate în mister.

Când plâng poeții se revarsă cerul
Cu lacrima divină pe altar,
Ce se ascunde în cuvântul tainic
Trimis de Dumnezeu în sfântul dar.

Când râd poeții, vine primăvara
Cu tot alaiul ei de bucurii
Și fac din tot cuvântul câte-o floare,
Iar peste ele toate, stele mii.

Când se trezesc din somnul rațiunii,
Arată lumii darul adunat
În traista vieții cu uitate gânduri
Și cu povești ce seara stau la sfat.

Și-atunci când au în suflet o durere,
Poeții plâng pe fila albă, ninsă,
Cu ghiocei ce-au scos în lume floarea
Cu alb veșmânt și iarna rea, învinsă!

Când scriu poeții….

2
CE TE DOARE…

Am întrebat pământul ce îl doare?
Cu susurul de ape el mi-a spus:
Când mor pe rând și omul dar și-o floare
Și soarele plecând spre asfințit.

Și cerului i-am pus eu întrebarea
Când îmi zâmbea senin și azuriu,
Tristețea i-a schimbat plângând culoarea
Și mi-a răspuns: când moare tot ce-i viu.

O floare auzindu-mi întrebarea
Fustița de petale și-a uscat,
S-a aplecat spre sol uitând că zarea
Îi face semn că poate e păcat.

Un om sărac ce își ara pământul,
La întrebarea mea a lăcrimat,
Mă doare rău că s-a uitat cuvântul
Pe care Dumnezeu ni l-a lăsat.

Pe cel bogat l-am întrebat ce-l doare?
Mi-a spus cu silă: Vreau să am mulți bani!
Și nu-mi mai pune astă întrebare!
Vreau să trăiesc în bine și mulți ani!

Am întrebat apoi și pe copilul
Ce se juca la margine de drum,
Mă doare când se tânguie umilul
Sau când se duce totul ca un fum.

Am întrebat poetul care scrie
Poeme despre toate, de e trist:
A pus o pană sfântă pe sicrie
Ce duc cu ele-o viață de artist!

3
CU PAȘI DE VERDE…

Cu pași de verde vine primăvara
Și flori pe brațe-și pune așteptând,
Ca vântul să își ia din nou vioara
Cu triluri fermecate fredonând.

Peste pădurea ce-i abia trezită
Așează-n taină frunze de smarald,
Concertul dintre ramuri te invită
Să îți ridici al întristării fald.

Ninsoare de petale să te-ajungă
Și să îți pună-n plete viu parfum,
Cu soarele la braț ea îți alungă
Durerea iernii ce-a rămas pe drum.

Covor de ghiocei să ningă iarba
Ce s-a trezit din somnul hibernal,
Iar peste toate-și plimbă timpul barba
Cu mângâieri de verde sideral.

Cu pași de verde vine primăvara
La braț cu vântul colindând voios,
Parfum de flori ei risipesc și seara
Adună-n cântec magicul prinos!

4
FEMEIA DEMNĂ

Femeia este floarea ce se naște
Din trup de mamă cu parfum de viață,
E ca lumina-n sfânta zi de Paște
Ce poartă-n ea iubirea și te-nvață,

Să fii mereu ca raza de la soare
Și cu azur în ochi să dăinuiești,
Și în arșiță-o așteptată boare
Ca lumii să îi spui că o iubești.

În gingășia ta porți vii mesaje
Zidite-n tine chiar de Dumnezeu,
În sufletul candid purtând bagaje
Cu amintiri de-atunci când ți-a fost greu.

Și viață dai când vine vremea florii
Să înflorească pentru a iubi,
Dar să nu lași în inima ta norii
Ce poartă-n ei amar, nu bucurii.

Tu să-nflorești când ai găsit iubirea,
Ca macul din câmpie să te-aprinzi,
Dar nu te ofili când fericirea
Va fi doar foc de paie printre grinzi.

Păstrează-ți demnitatea de femeie,
Privește iar oglinda vieții tale,
Ești și vei fi mereu a vieții cheie,
Păzită de istorice vestale!

5
MAI BEA CU MINE O CAFEA

Mai bea cu mine o cafea
Și stai cu mine la taclale,
Și să uităm că lumea-i rea
Uitând și noi de rău și jale.

În zori când genele tresar
Sub mângâierea dimineții,
Îmi vii în minte, iar și iar,
Și-i dau salutul meu vieții.

Dar somnul parcă ar mai vrea
Să mă mai țină-n patul cald,
Aroma dulce de cafea
Îmi spune ochii să mi-i scald,

Cu apă rece din izvorul
Ce-și cântă-n unde susurând,
Un cântec lin ce-alungă norul
Din inimă și de prin gând.

Așa începe-o nouă zi
Și iar te văd în vălul ceștii,
De parcă-ar spune c-ai să vii
Și fi-vei iar final poveștii!

6
O TÂNĂRĂ CRĂIASĂ…

Așa e primăvara: O tânără Crăiasă,
O frumusețe care n-o poți vedea oricând,
Cu zâmbetul de floare, a soarelui mireasă,
Minunea lumii care trezește orice gând.

Parfumul ei ne poartă spre-o lume de visare,
Ninsoarea de petale e joc de îngeri dragi,
Prin iarba crudă iese o gâză la plimbare
Și-un pui de urs ce are în nări miros de fragi.

Și fluturii ies veseli din crisalide mate,
Care le-au fost culcușul în iarna rece, grea,
Dar soarele prin ele își face loc și poate
Să încălzească trupul firav ce poate vrea

Să guste din nectarul ce s-a ascuns în floare,
Să zboare printre raze cu licăriri de foc,
Să își desfacă-n lume splendide aripioare
Și-apoi să ne invite pe toți în al lor joc.

Sub gene tremurânde și ochii văd lumina
Ce își arată fața, pământul dezmierdând,
Din toate astea una, doar una poartă vina,
Este Crăiasa care străbate trup și gând!

7
SĂ TE ÎNTORCI ACASĂ

Când drumurile toate se-ncurcă printre rugi
Și nu mai știi pe unde e cărarea,
Nu poți de-acolo-n lume tu să fugi,
Întoarce-te și pune-ți întrebarea:

De ce mai stau pe drumuri înspinate?
De ce mai plâng când rănile mă dor?
De ce mai stau de casa mea departe?
De ce suspin pe jalnicul ponor?

Răspunsul va fi sigur numai unul,
Să te întorci din drum și să asculți,
Cum cântă cucul și cum iese fumul
Din coșul casei unde ați fost mulți.

Atâta fericire era-n casa
În care am crescut cu ai mei frați,
Chiar dacă nu era-ncărcată masa,
Eram acasă, strânși și adunați,

La bine și la greu eram toți unul
Și în iubire ne-au crescut ai mei,
Acum, departe, unde-i neted drumul,
Îmi plânge dorul și mi-s pașii grei!

Autor: Aurelia Oancă

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează