Ce le-am spus studenților de la Princeton
pixabay.com
Dați dovadă de respect de sine și revendicați-vă libertatea
de Abigail Shrier
Am fost onorată să fiu găzduită de Princeton Tory în această seară, de Institutul Witherspoon și de Fondul Tikvah. Studenții pe care i-am întâlnit în seara asta erau pătrunzători,geniali și uimitor de culți. Sunt atât de multe pe umerii lor! Iată mesajul meu pentru ei.
Întrebarea pe care o primesc cel mai des – lucrul pe care cei mai mulți intervievatori doresc să-l afle, chiar și atunci când pretind că le pasă de lucruri mai înalte la minte – este: Cum e să ți se poarte atâta ură? Pot doar să presupun că asta vreți să știți și unii dintre voi: cum e să fii pe o listă neagră GLAAD (o organizație nonprofit din SUA care monitorizează mass media în legătură cu poziția față de LGBT – n.n.)? Cum e ca avocații de top ACLU (Organizația Uniunea Libertăților Civile Americane n. n.) să se pronunțe în favoarea interzicerii cărții tale? Cum este să ai instituții prestigioase care să te dezavueze ca alumnus (absolvent)? Cum e să pierzi favoarea oamenilor de valoare care te-au susținut cândva ca fiind de-al lor?
Deci, poate voi începe prin a vă spune câte ceva despre mine, în principal pentru că nu sunt atât de diferită față de mulți dintre voi. Am crescut, fiică a doi judecători din statul Maryland, într-o suburbie multirasială din Prince George’s County, Maryland. Am urmat o școală comună evreiască cu cursuri de zi, pe care am iubit-o. În liceu, am lucrat ca jurnalist independent pentru Săptămâna Evreiască din Washington și am participat la editarea revistei școlii. Am studiat la Universitatea Columbia, apoi am primit bursa Kellett pentru doi ani de studii postuniversitare la Oxford. De acolo, mi-am obținut titlul de doctor la Facultatea de Drept din Yale și apoi am fost angajată pentru o persoană numită de Clinton pe circuitul DC.
La începutul stagiului, am acceptat o acțiune cu un tip din Los Angeles și, până la sfârșitul acelui an, am decis să-mi urmăresc iubitul de atunci în California. Am găsit un loc de muncă la o firmă teribil de prestigioasă din L.A., ale cărei sarcini zilnice aproape m-au anesteziat. M-am căsătorit cu iubitul meu, m-am străduit să păstrez sarcinile, am renunțat la firma de avocatură și am avut trei copii. I-am învățat să citească și le-am cântat – foarte prost – cântece și am scris o serie de romane rămase nepublicate. Cei mai mulți oameni care mă cunoscuseră înainte s-au întrebat ce am de gând să fac cu viața mea.
Am început să scriu câteva articole de opinie pentru ziarul nostru local evreiesc, dintre care unul a fost văzut de un editor de la Wall Street Journal, care m-a invitat să le trimit materiale. Am făcut-o și, în cursul acelui an, am publicat 13 articole de opinie. Unul dintre acele articole a inspirat un cititor să mă contacteze și să-mi spună povestea fiicei ei adolescente care se grăbea să facă o tranziție bruscă de gen. După ce am încercat și nu am reușit să găsesc un jurnalist de investigație care să dorească să se ocupe de această misiune, mi-am asumat-o eu însumi. Investigațiile mele s-au transformat într-o carte numită Irreversible Damage (Daune ireversibile).
Tot ce am de spus este că nu sunt o provocatoare. Nu mă grăbesc să enervez oamenii. Nu trebuie să fii un troll pentru a te regăsi în centrul controverselor. Trebuie să faci doar două lucruri: să fii eficient și să nu vrei să dai înapoi.
De ce nu vreau să dau înapoi? De ce nu m-aș prosterna în fața mulțimii iritate care insistă că investigația mea jurnalistică standard asupra unui mister medical – mai exact, de ce atât de multe fete adolescente se identificau brusc drept transgender și cereau să-și schimbe trupurile – mă face o persoană condusă doar de mânie? De ce naiba aș fi ales să scriu această carte, și mă bucur că am scris-o?
Nu trebuie să fii un troll pentru a te regăsi în centrul controverselor. Trebuie să faci doar două lucruri: să fii eficient și să nu dai înapoi.
Dacă sunteți aici, fără îndoială că sunteți familiarizați cu cel puțin o parte din neplăcerile pe care le întâlniți ori de câte ori vă abateți de la scenariul aprobat. Deci, din nou, cum e să fii ținta pentru atâta ură? Este eliberator. Despre asta aș vrea să vorbesc în seara asta.
În calitate de universitar care studiază filosofia, am petrecut o cantitate foarte mare de timp întrebându-mă dacă voința mea era liberă. Aceasta este întrebarea metafizică, dacă se poate spune că cineva acționează „liber”. Și cei mai mulți dintre filozofi păreau să fie de acord că voința noastră nu era atât de liberă. Determiniștii duri au descris o lume în care fiecare acțiune umană a fost în cele din urmă explicabilă prin funcția de undă a particulelor elementare.
Chiar dacă nu ești un determinist dur, te-ai luptat cu problema evidentă că deciziile umane – și motivele din spatele lor – sunt structurate de educația, experiența sau chiar trăsăturile înnăscute ale personalității, toate acestea modelând motivațiile noastre. Compatibiliștii susțineau că, cel mult, se poate spera ca omul să trăiască potrivit propriilor motive și preferințe. Adică, motive și preferințe care au fost în mare măsură determinate de lucruri precum personalitatea.
„Acțiunile omului nu sunt niciodată libere”, a scris odată baronul Holbach, deterministul din secolul al XVIII-lea. „Ele sunt întotdeauna consecința necesară a temperamentului său, a ideilor primite și a noțiunilor, adevărate sau false pe care și le-a format despre fericire, a opiniilor sale, întărite prin exemplu, prin educație și prin experiența cotidiană.”
Îmi amintesc că am citit acele rânduri ca studentă, îngrijorată că Holbach ar avea dreptate: poate că motivațiile noastre erau determinate de personalitățile și de educația noastră și de ideile primite. Astăzi, le citesc și mă gândesc: numai dacă.
În 2021, pare un lux să ne îngrijorăm că o voință determinată și modelată în întregime de ideile primite și de propriile noastre dorințe determinate de personalitate ar putea să nu fie complet liberă. Astăzi, înainte ca oricare dintre noi să decidă ce vrea, ne deschidem telefoanele și participăm la propria noastră manipulare din mâna celor care doresc în mod activ să gândim, să vedem și să votăm altfel decât am dori cu propriile noastre voințe. Cu alte cuvinte, dacă nu eram complet liberi înainte, suntem mult mai puțin acum.
Fiecare aplicație de întâlniri ne împinge către aceleași câteva alegeri atractive de partener; Spotify ne presează să ne placă aceeași muzică; Amazon ne împinge să cumpărăm anumite cărți și să ne îndepărtăm de altele. Dacă aveți impresia despre cărțile pe care vi le recomandă Amazon că se bazează exclusiv pe un algoritm neutru din punct de vedere al conținutului, vă pot îndepărta de această ficțiune chiar acum. Odată am întrebat-o pe una dintre sursele mele de la Amazon, care era îngrijorată de modul în care erau manipulate rezultatele căutării, dacă a văzut vreodată o carte stimulată în mod deliberat. Da, a spus ea. Becoming (Devenirea) de Michelle Obama. Când a apărut acea carte – mi-a spus acea persoană – practic fiecare căutare pe care ai făcut-o a dus la recomandarea de a cumpăra cartea fostei Prime Doamne. Și contrariul este, de asemenea, adevărat.
Sunt cărți care nu sunt niciodată recomandate de algoritmul Amazon, indiferent de cât de bine s-au vândut sau de cât de probabil este un anumit cumpărător să le cumpere. Sau, cel puțin, există o astfel de carte. Vă las să încercați și să ghiciți ce este.
Dar ideea mai importantă este că voința ta este condusă, subminată, manipulată. Și într-un mod destul de insidios. Niciunul dintre voi nu va fi șocat să audă că Google promovează anumite rezultate de căutare pentru a ne conduce la o anumită perspectivă. Dar știați că, pentru intrările contestate, Wikipedia desemnează editori, dintre care unii sunt activiști implicați ideologic, mulți dintre ei au opinii foarte specifice pe care doresc să vi le inducă?
Dacă vă formați opinii pe baza acestor articole Wikipedia sau rapoarte ale unor fact-checkers (”verificatori de fapte”) corupți, dacă acționați pe baza acestora, vă exercitați libertatea de voință? Având în vedere că ați fost predispuși și împinși la o concluzie predeterminată de către manipulatori ascunși, poate că nu v-o exercitați. Poate că sunteți lăsați în aceeași stare jalnică precum maurul din Veneția (Othello): condus, subminat, manipulat. Reprezentând planul altcuiva, arătând direcția în care vrea să mergi.
Am petrecut mult timp în ultimii ani dezbătând dacă acest tip de manipulare se află la rădăcina diviziunilor noastre politice, dar nu cred că am acordat suficientă atenție unei întrebări și mai de bază: cum s-a întâmplat astfel încât această manipulare a interferat cu libertatea de conștiință și în cele din urmă cu liberul arbitru?
La sondaj, aproape doi din trei americani (62%) spun că le este frică să-și exprime o opinie nepopulară. Asta nu sună a popor liber într-o țară liberă. (…) – continuarea pe Alternativa de bun simţ.
Foto: pixabay.com
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează