În călimara gândului neutru

CURRICULUM VITAE
LITERAR

ITOAFĂ ADRIAN GEORGE

Domiciliul: CONSTANȚA,
Data nașterii:19.11.1971

Cărți publicate:
IMENSITATEA NECUNOAȘTERII ( poezii), Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2020;
CĂLĂTORIND LA LIMITA IMPOSIBILULUI ( poezii), Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2020;
ITOAFĂ CUVÂNTĂ ( eseuri, proză) Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2021;
OMAGIU NIPON ( haiku, tanka și sedoka) Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2021;
INTRÂND ÎN CUPRINS ( poezii) Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2021.

ANTOLOGII LITERARE:
– ANTOLOGIE DE LITERATURĂ CONTEMPORANĂ- AUTORI ROMÂNI DE PRETUTINDENI, CANADA, 2020;
– ANTOLOGIE, NE SCIRU DIN CER POEȚII, 2020;
-ANTOLOGIE, LUMINILE COPILĂRIEI, 2021;
– ANTOLOGIE, FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL AFORISMULUI, 2021;
– ANTOLOGIE, VARA SPERANȚEI, 2021.

Manuscrise în curs de apariție:
AUTOR PRINTRE GÂNDURI;
ZERO VIRGULĂ PUȚIN ( PROZĂ SCURTĂ);
METAMORFOZA EGOULUI ( TEATRU);
ȘOAPTE DE ISTORIE PE STRĂZILE CONSTANȚEI.
Alte 17 manuscrise sunt finalizate ori în diferite etape.

Apariții în reviste literare:
-eCreator
-CONFLUENȚE LITERARE;
– THYMES;
-Convorbiri literar artistice;
-Extemporal lyric;
– Zbor spre îmălțimi;
– Sintagme codrene;
-Poezii pentru sufletul meu- World poets association Filiala Canada;
– Ecourile inimii;
– Spații culturale;
-Leviathan;
-Revista Sud;
-Arena Literară;
-Clubul Artelor Giurgiu;
-Confluențe Literare;
-Meridianul Cultural Românesc;
-Parnas XXI;
-Bogdania;
-Grai românesc;
-Amprentele sufletului;
–Revista româmă pentru literature și artă;
– Litera 13;
-Contrast literar;
-Cervantes;
-Moldova literară.
Grupuri literare în care postez periodic:
-UNIUNEA SCRIITORILOR- FILIALA BACĂU
-THE FESTIVAL 4 ARTS LITERARY GROUP
-POESIS XXI
-WORLD POETS ASSOCIATION, FILIALA CANADA
-CENACLUL ECREATOR
-Zbor spre înălțimi
– Fundația SAGA
-Clubul Artelor XXI Giurgiu
– România Literară
-Liga Scriitorilor Dobrogeni
-Cenaclul ASCIOR
– Cenaclul Contraste Culturale


POEZII
Autor: ITOAFĂ ADRIAN GEORGE
CONSTANȚA

1
Curiozitae

Am o curiozitate:
oare sunt curiozitatea ta,
ca tu să-mi devii curiozitate,
să ne unim curiozitățile,
dând naștere altor curiozități.
Oare tu, nu ești curioasă
să-mi știi necuvintele,
să mă interpelezi cum o fac
de câte ori îmi lipsești?
Și eu în adâncul tău,
să mă îmbăt cu sărutul
ori de câte ori ne lipsim,
ce-am face?

2
Ghetou

În ghetou
stau umeri voluptoși
parazitați de respirații prizoniere
trosnesc încheieturi și-i frig
printre clipele altora
ce merg în Hawai
mestecând canabis
sub streașina stelelor,
în timp ce naufragiez
într-un răsărit contorsionat
condamnat veșnic la visare.
Of, ia-mă de aici
să nu-mi prăjesc gândurile
în energii iraționale.

3
Plâng pătrat

Plâng altfel decât restul,
plâng pătrat,
rupt din pătratul cu laturi egale,
vin și revin în urcare.
Când ajung în vârf,
dezechilibrat cad
și mă amestec
în pătratul altor diferiți.
Păsări devenind zmei pătrați,
hrăniți cu grăunțe
de lacrimi pătrate,
vin și cuprind în gheare
fiecare încercare,
și cad din unghi în unghi,
în absurd.

4
Un duh coase trupuri

Nu știu dacă sfințirea stă pe buze ori sfinții-s muți, îndepărtați de suflet.
Nu știu dacă e păcat să te sărut
în fiecare clipă, pot luneca-n senzații
si torța nu s-ar stinge,
îmi închin conștiința cu dorințe,
fac efort să bată inima în afara trupului
ca un clopot
și uit că-i sărbătoarea porților închise.
Dau la oparte trandafiri,
mă înțep în spini, niște canini
mă țin acolo la priveghi de simțuri.
Un duh coase trupuri
pe mantaua adâncă,
pari că-mi rămâi, așezată în gânduri.

5
Ai locuit o vreme prin mine

Întâmplător trag cu săgeți, ațintesc
și țintesc cu ochii, distanțele fac neclare
formele voluptoase,
astfel că, nu greșesc ținta.
Ca orice vânător, mă apropii de vânat
și constat în toată splendoarea, trofeul.
Frumoasă fecioară, ai locuit o vreme
prin mine, imaginația mă ducea
involuntar spre o pradă a necesităților
date de foame,
însă teama de a lipsi, mă înspăimântă.
Nici nu-ți pasă de apropierea mea,
stai liniștită,
tratezi totul cu indiferență.

6
Într-un gol de bătăi

Metale grele cuprind orizontul,
inexplicabil mă prind de înălțimi,
mă transform în deriva zborului,
în culoare șlefuită, pecetluită spațiului,
privind înăuntru, zăcămintele par a avea căști de protecție,
să nu se izbească de meteoriți nedoriți.
Cineva ne dorește toate zăcămintele,
rămânem singura suflare, ne formăm
din trupuri,
singuri, gravităm în jurul nostru,
ne întindem mâinile spre cer
și mânile de picioarele fiecăruia, formând lian uman.
Dispărem unul câte unul separați,
în atracții universale.
Cănd îmi voi arunca ochii, vă voi găsi?
Și mările evaporate dispar,
într-un gol de bătăi,
îmi rămâi.

7
Mă vindec cu smirnă

Se poate să nu doară suferința,
să ajungi o parte a trupului excavat,
ajuns la stratul osos .
Răsăritul rămâne bucuria fiecărei
hipnoze data de medicație, ușurează
deșărtăciunea unui împovărar,
adunat în robia durerilor,
briza vine și rămâne uitată pe rană,
un dăngăt pătrunde conștiința
și accelerează stări.
Mă pansez cu fericirea de ieri,
uit că sunt dat anotimpului meu,
nu mă mai dor strigătele dispersate,
pe ruinele timpului silabisesc
în arii sfârșite.
Această durere mă vindecă,
cum pot să strig înaintea
strigătelor auzite?
Așa că, mă vindec cu smirnă ieșită,
din trupul bolnav cresc dorințe.

8
În camera stiloului gol

Zugrăveam camera stiloului gol,
amestecând neconținutul,
o muncă destul de elaborioasă
și peste tot cuprinsul, pipăi idei.
Absolvind etapa incipientă, devenită
valoare prin urmare, un fenomen
nedefinit, licențiat la facultatea gândurilor, nasc concluzii.
Mi-e dat să rămân imprimat pe un alb,
un alt alb viciat de apariție, dispărut fără
preget, în camera stiloului gol,
nu am spor.

9
Cine este?

Ca să nu cheltui prea mult
am dat o lacrimă,
ca să umplu găleata am stors norii,
am bărbierit iarba cu coasa, uitând
de ce am venit.
Cum Doamne, iartă-mă, am ajuns
angajat la barber shop pe întinsul plai? Eu când am liber?
Nu s-au inventat dronele pentru
secerare, adunând apoi cerealele
în carul cu fân?
Ți-am dat o scrisoare mon cher, unde-i?
Când au venit norii, a intrat la apă
scrisoarea, o barcă fară luntrași,
naviga prin strâmtoarea Dardanele,
dar, din păcate, s-a izbit de conținut
și naufragia pe vidul unui substantiv. Cine este?
O altă poveste…

10
Extrag rădăcinile și scriu

Când am foame de cuvinte,
rumeg din verde, masticația
umple suficien rândul colilor.
Atâta clorofilă, transformată în sevă,
îmi injectează penița migrată
spre colțul ascuns,
ca o viitură nestăvilită, curg ideile
învolburate, înaintând în adâncul subconștiinței.
Pot scrie despre flori, dar nu le pot desena
Și mă rezum.
Umblu pe rândul fiecărui verde
descifrabil, extrag rădăcinile și scriu.

11
Groapa fiecărui neînsuflețit

Inima se adapă cu lacrimi
făurite din suferință, o așez
la voia întâmplărilor, să simtă
cum bate pământul.
Depășește spațiul subteran,
se înălță speriată
întrupându-se în anthurium
urcă necontenit, atingând dimensiunea
sufletului oprit.
Vino degrabă în pământ,
să nu îmi mai crească inimi din trup,
florile astea cu formă de inimi, locuiesc doar pe mine.
Teamă îmi e că, vine toamna
și le poartă spre groapa fiecărui
neînsuflețit.
Comete cad în jurul meu
înfundând canale de fluvii, ocupând solul nostru matern,
stins pe dimensiunile așteptărilor
Prind de picior iazul
scoțând mâlul din
În consecință iluzia-i pierdută
Dorm cu ochii deschiși

12
Îți porți trupul

Mulți caută soluții de întrupat,
Alți despovărați de trup, rămân doar energii.
Mulți în pământ caută scopul, alți
transformați fug în spațiu.
Tu ai ales să umblii pe acelaș sol, unde
străbunii au umblat, devenind antiteza
savanților actuali.
Îți porți trupul pe materia sufocată, iar
pământul te admite, colindă-l.

13
Anomia existenței

Mi-ai întrebat sufletul dacă plânge,
dacă râde ori nepăsător este?
Gâtul se întoarce uneori greoi
ca un aparent far, focusat
pe orizontul vizibil lui.
De-ai fi pretutindeni te-aș acoperi
de privirea absentă,
valurile nu ar mai fi, tu nu ai lipsi.
Voi șopti trupului tău,
până mi se va deschide.
Dintr-o dată cobori,
de-aș avea o scară,
o voi lăsa eliberată de gânduri.
Anomia existenței rămâne ochilor goi.

14
Apostol

Pentru mine Nichita…
Așa, și altcineva?
Nichita…
Bun, poate n-ai înțeles, după…
Nichita și-atât,
el e complet și complex,
e un personaj personificat,
o face altfel,
într-un fel al lui,
încă trăiește.
Cum așa?
Se bucură ” întotdeauna că este”
cuprins în ” fertilitate nemaipomenită”,
el rămâne ” un pom singur”,
are o mare putere de convingere
asupra mea, de am rămas
la fructul interzis,
să nu-i pot consuma roadele,
să-i rămân un apostol.

15
Marea Neagră

Marea Neagră
și-a lăsat părul cârlionțat liber,
o reflexie mirifică,
scoici prinse, alge și val.
În treacăt se zbat
pupilele dilatate la geamul
teraselor goale.
I-am deschis ochii,
văd soare,
mângâi țărmul , apoi tresar;
Inimă ai!
Bate așa tare că simte pământul
cutremurul faliilor tale.
Ce-mi ascunzi?
Așa mare, nu pot să trec pragul,
tot fugi în reflux.
Un inel de la scoica pierdută,
rămas pe inelarul meu deget
te mai strigă!

16
Poezie ca și cum…
II

Când cineva sapă adânc, eu ies la suprafață, un os, mai multe oase și-un pământ, încă-mi ascund tristețea,
un tunet iese din mormânt, e glasul ce l-am strâns,
am stat cu fața-n sus și am sperat să mai revăd lumină.
Cel pământean strânge cu calm bucăți și le așează-n plasă
Se poate să revin la viață?
Ușor se pot dezice unii,
ușor par lepădați de lutul ce-i formează.
Eu îți rămân fidel Constanța
și Mării Negre, neclintit,
legat ombilical de val,
las dâre pentru a-mi aminti
pe unde am călcat,
apoi bătut de briza mării de valuri nesfârșite,
să nu mă satur.

17
În călimara gândului neutru

În călimara gândului neutru
o gaură întunecată mă absoarbe,
și sarcina neutră care se scufundă
pe necuprinsul palid al pulberilor arse,
anunță drama unei patimi abisale.
Protonul care se ridică
în galopante fuziuni nemuritoare
îmi prind atomi de neștiință,
doar un plusor în urma neantului străluce,
pe Ursa Mare radiază îndepărtat Luceafăr,
îl iau și-l scriu pe nesfârșitul soare.

18
Cometa

Noaptea trecută
vântul s-a adăpostit la piept,
implorând să-ți rămân.
Veneai strălucind în rochie de foc,
cu viteze infernale,
prinzându-mă în hora sunetului tău,
emanai a căldură și opincii s-au ros
de atâta culoare.
Ai atins, alergând tot pământul, sufletul,
oare cum te-o chema?
Vântul șoptește cuminte: Cometa!
Ai rămas împietrită-n secunde,
sper să revii,
să horim prin așternutul
nopții trecute.

19
Crucea

Unghiile înfipte pe cruce smulg
cuie din lemnul egal plin cu sânge,
vin rugi peste rugi renăscute nde gânduri
aștern,
sufletele adormiților razbesc
din pivniță,
oasele stinse-n carbon mă cuprind
și mă doare ființa,
atingerea cărnii îi repugnă, iar neființele
se zbat speriate,
rămân zăcăminte eterne.
Obloane se închid
și crucea de lemn reparată cu trupul,
bate toaca,
chemându-mi sfârșitul.

20
E joi, decembrie și noi

Am învățat să tresar, stând pe gânduri,
la nunta ta, ochii-mi plângeau și costumul,
plutea pe acord de vals ce m-atinge,
confiscându-mi regrete trecute,,
tu n-ai pășit…
m-ai părăsit.

Beau să-mi satisfac pofta de a te avea
îmbrăcată-n cămașa lungă, adăpostind suflete,
și consrat că ești ancorată pe alt sacou,
asortat cu urme de buze și flori,
pășeai…
mă uitai.

Dansează trupul posedat cândva
de mine,
pianul plânge-n sunetele noastre,
o dragoste sfârșește lângă dramă,
e joi , e decembrie și noi,
amintiri…
retrăiri.

21
Sinagoga din Constanța

Copacii intră în sinagoga din Constanța,
Rugând să-i binecuvânteze cerul,
Îmbrățișând altarul sfâșiat de nepăsare,
Cad în adâncul ei bucăți de tencuială,
Acoperind și urme ce-au rămas nepieritoare.

Mai e puțin și ziduri obosite,
Ca într-un mormânt ermetic va ascunde
Istoria acestui loc de necuvinte,
De rugi păstrate în secret,
Mai e puțin și-am să regret…

Îți pasă ție, cel ales de temple, de închinare?
Îți pasă ție de ruinele îngenunchiate ce zac îndoliate?
Tu calci pe pietrele cetății, și calci cu nepăsare,
Rămânem noi să-i pomenim pe moșii și strămoșii,
Mai e puțin și intri în utare…

22
Indiferență

Un răs concav
intersectat cu ochii tăi căprui,
pe spațiul indiferenței,
în gol de lacrimi
se prelinge durerea,
la masa goală și rotundă
am stat la o țigară,
erai și tu, și gânduri multe,
dar nimeni să ne-asculte.

23
Fredonând

Spart între doi stabilopozi,
Risipesc întrebările
Prin valul devenit fileu,
Se cerne așteptarea.
Singur,
soarele depășind demarcația
Trece fredonând,
Răsăritul.

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează