Gorjule, Mândrule! Împăciuirea sătenilor

Regal Literar

La 8 iulie 1901, în com. Peștișani-Gorj (doar satele Peștișani, Hobița, Boroșteni și Săuca), s-a constituit o societate a cărei menire nobilă era de a „restabili pacea între săteni”. Denumirea sa, foarte inspirată, era „Împăciuirea sătenilor – societate moralisatoare”. Așadar, încă de la început s-a urmărit „îmblânzirea moravurilor din sate și diminuarea numărului de martori mincinoși”.

Ca să reușească în acest demers al lor, cei câțiva oameni luminați (învățătorul Gh. Popescu, preotul, primarul ș.a.), au avut în vedere înființarea unei biblioteci care urma să adăpostească numai „cărți cu caracter moral”. Foarte interesant, ei au marșat pe ideea conceperii unei „Cărți negre”, un fel de index îndoliat (!), cu numele tuturor indivizilor din com. Peștișani, cei care „neîncetat caută să tulbure liniștea satului și să-i păteze cinstea prin fapte imorale și prin a figura ca martori mincinoși în tabelele justiției”.

S-a mai propus a se lua atitudine și împotriva celor culpabili de beție, și nu erau puțini (!). Numele acestora trebuia afișat pe una din ușile Primăriei, Școlii sau Bisericii pentru a putea fi arătați cu degetul. Copiii – care trebuiau să tragă învățăminte din această pildă – primeau recomandarea a nu-i saluta, nici măcar „ziua bună să le dea”, celor dominați de aburii beției.

Geniale ni s-au părut toate aceste recomandări care vizau schimbarea de mentalitate a țăranilor gorjeni, inclusiv inițiativa de a le propune. Mai ales modalitatea lor de rezolvare. Prin analogie, ne-am dus cu gândul taman în Atena antică, unde cei vinovați erau ostracizați. De asemenea, în plină epocă modernă, englezii au preferat să-și transfere criminalii în Australia. Noi, deși considerați mai mereu la periferia Europei (!), am încercat o altă cale. Cât am parcurs din aceasta, se poate observa până în zilele noastre.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns