PRIZONIERE ÎN INTERIORUL UNUI SCAIETE

O libelulă intrase pe fereastră și zbura prin încăpere curioasă să-i afle toate ungherele. Deranjată de la tors, Tărcata îi trase una cu plesnitoarea, amețind-o. Săraca libelulă se dovedi totuși puternică, reușind să-și continue zborul. Din păcate, acum avea un fel de zbor șchiopătat.
-Ce-ai făcut, Tărcato? Acum să vezi ce năpastă va veni pe capul nostru.
Nici nu terminai bine de zis că și începu să se clatine casa. De pe stelajul bunicii au început să cadă blidele și laboșele, cănile, până și canceul pentru apă… Nici n-am apucat să mă dezmeticesc că am simțit o pișcătură în vârful nasului și am adormit.
-Unde sunt? a fost primul meu gând când m-am trezit.
-În interiorul unui scaiete, îmi răspunse cineva, probabil un pitic invizibil care știa să citească gândurile oamenilor.
Am început să plâng, gândindu-mă că dacă am încăput într-un scaiete înseamnă că cineva mă transformase într-o fetiță pitică. Și cum plângeam eu așa, am simțit cum cineva îmi mângaie obrajii. Era Tărcata. Se vede treaba că și ea fusese traansformată într-o pisică pitică.
-Of, Tărcato, credeam că măcar tu ai scăpat!
-Andrada, Andrada, oare ce au de gând să facă piticii cu noi?
-Veți fi supuși unui test. Dacă îl treceți, veți fi iertați, dacă nu, veți rămâne mereu pitici și niciodată nu vă veți mai întoarce în lumea voastră. Veți rămâne prizoniere în acest scaiete! tună vocea piticului invizibil.
Tărcata a început să miorlăie suspine și să toarcă lacrimi. Văzându-mi prietena atât de necăjită, m-am ambiționat și m-am oprit din plâns. „Poate văzându-mă liniștită, se va liniști și ea”. Așa a și fost. Tărcata se opri și ea din miorlăit. Cineva m-a pișcat din nou de vârful nasului și am atipit. M-am trezit alături de pisică, probabil o pișcase și pe ea cineva de vârful boticului. Eu aveam picioarele, iar Tărcata avea lăbuțele legate cu niște fire de păianjen; eu aveam în gură, iar Tărcata avea în botișor un căluș de păpădie… „Probabil nu trebuie să comunicăm”, m-am gândit eu.
Uitându-mă în cele din urmă în jur, am rămas uimită, profund uimită. Unde credeți că ne aflăm? Eram pe o pajiște plină cu lăcrămioare, lalele, trandafiri, narcise, iar în pistilul fiecărei flori se afla câte un pitic.
„Hm… O câmpie să încapă în interiorul unui scaiete…” Tare ne-am minunat; Tărcata parcă își înghițise până și mieunăturile.
-Să li se taie firele de păianjen și să le fie scos călușul, veni un ordin scurt din partea unui pitic care avea barba cea mai lungă dintre toți piticii care se aflau acolo.
„O fi împăratul piticilor”, mă gândi eu, și într-adevăr nu mă înșelasem, acel pitic era chiar împăratul.
Un bondar a îndeplinit ordinul împăratului, eliberându-ne. Un greier a ciupit corzile unei chitare, semn că avea să înceapă judecata. Dintr-o dată s-a deschis scorbura unui alun și din ea a ieșit completul de judecată, format din veverițe, vulpi, bursuci, animăluțe care au fost alese abia după ce au dovedit că sunt foarte înțelepte; pentru că nu toate vulpile sau veverițele sunt înțelepte, ce să mai zicem de bursuci?! Toți piticii și-au dat jos fesurile și și-au plecat capetele a respect și admiratie pentru membri completului de judecată. Înțelepții s-au așezat pe o buturugă.
-Care dintre voi două va răspunde la întrebări?
-Eu! Prietena mea, Tărcata, are testofobie.
-Bine! Să înceapă testul! ordonă împăratul.
Un lup-procuror a prezentat cazul. Din expunerea acestuia reieșea că prietena mea, Tărcata, era vinovată de rănirea unei libelule, iar eu, complice la această infracțiune. Avocații au luat pe rând cuvântul. Primul și-a prezentat pledoaria avocatul acuzării, apoi, cel al apărării. Ni se oferise un avocat din oficiu, un vultur. Văzând cine ne reprezintă, m-am mai liniștit: vulturii au prestanță și sunt foarte buni oratori.
După ce cei doi avocați au terminat ce aveau de zis, toți cei prezenți, flori, gâze, animăluțe, le-au aplaudat pledoaria, fiecare aplaudând în stilul său: scuturându-și polenul, fâlfâind din aripi, mișcându-și codițele… Cip-cirip! Bâz-bâz-bâz! Che-che-che! se auzea din toate direcțiile!
Poienița răsuna de urale. Simțeam noduri în stomac. Deși eram tare speriată, am reușit să ascund aceasta, oprindu-mi lacrimile în gât.
„Măcar să mă comport demn. Trebuie să fiu un bun exemplu și pentru Tărcata”, m-am gândit eu.
Un pitic a luat două nervuri ale unei ferigi și a bătut cu acestea „tam-tam” pe carapacea unei broaște țestoase. Ca la un semn, procurorul a început interogatoriul. Înainte de a-i răspunde la întrebări, aveam permisiunea să mă consult cu pisica.
-Ți-e frică de noapte?
-Nu, de ce să-mi fie? Bunul Dumnezeu este cu mine atât ziua, cât și noaptea.
-Îți provoacă repulsie șopârlele, broaștele, șerpii?
-Frică, da, dar repulsie, în nici un caz. Toate sunt creațiile Domnului. Cum ar putea să-mi provoace repulsie ceva creat de El?
Tărcata ținea ghearele în teacă, un fel de a ține pumnii în lumea pisicilor, și mă încuraja din priviri.
-Te plictisesc poveștile?
-Ar însemna să nu mai simt copilăria. Să trec prin ea fără a-i simți freamătul, fără a-i vedea albăstrimea.
-Ai ucis vreo gâză cu premeditare?
-Nici în vis.
-Cum se poate deosebi binele de rău?
-Orice încalcă vreuna din legile bunului Dumnezeu este rău.
-Dar dacă ne confruntăm cu o situație pentru care Dumnezeu nu ne-a dat o lege?
-Ne putem întreba dacă este împotriva conștiinței noastre sau dacă va suferi cineva. Dacă da, înseamnă că este un lucru rău și nu trebuie să-l facem.
-Care este ființa cea mai dragă atât nouă, cât și vouă, oamenilor?
-Mama, am răspuns cu duioșie în glas.
-Dacă n-ar fi ele, viața ar fi foarte tristă…
-Cântecele, cântecele păsărilor! am răspuns eu.
-Ai râs vreodată de cineva aflat într o situație nefericită? De exemplu, când a alunecat pe gheață, i s-au rupt pantalonii în funduleț…?
Tărcatei îi mijise un zâmbet în colțul mustăților, mulțumesc, Doamne, că observasem doar eu, altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat cu ea!
-Din păcate, da! N-aș fi vrut, dar…
-Nici un dar. Ori DA, ori NU! mă întrerupse cu autoritate lupul-procuror.
-Da! răspunsei eu, dar cu jumătate de glas și coborându-mi privirea.
-Ai tratat cu ironie o gâză grăsuță, un licurici cu ochelari, un arici știrb?
-Da, din păcate!
„Vaiiiiiiiiiiiiiii!” se auzi în poiană, animăluțele neputându-și ține în frâu consternarea.
-Este corect să arunci cu pietre în cineva care a aruncat primul cu pietre în tine?
-A răspunde cu aceeași monedă nu va rezolva conflictul, ci îl va înrăutăți. Dacă cineva păcătuiește, nu avem dreptul să păcătuim și noi.
-Care este cel mai înțelept om din lume?
-Este acela care se teme de bunul Dumnezeu, pentru că după cum a zis Solomon: „Frica Domnului este școala înțelepciunii.”
-Cine răspândește în jur aroma prieteniei?
-Cel care zâmbește!
-Care este cel mai prețios lucru din lume?
-Dreptul de a fi liber!
La un semn al împăratului, testul a fost oprit. Membri completului de judecată s-au ridicat de pe buturugă și s-au retras în scorbura alunului pentru deliberare.

***

„Sunteți liberi!” Aceasta a fost sentința completului de judecată.
„Sunteți liberi, sunteți liberi!” au început să strige în cor piticii, animăluțele, florile, gâzele, pe scurt, întreaga asistență. Știusem eu că-n sufletele acestora zace multă compasiune, dar, spre marea mea rușine, nu știusem, nici măcar nu bânuisem cât de mare este puterea acestora de-a ierta.
„Doamne, de-am putea ierta atât de ușor și noi, oamenii!”
Nici n-am apucat să mă îmbrățișez cu prietena mea, Tărcata, că am simțit o nouă pișcătură în vârful nasului și am adormit. Când am deschis ochii, primul lucru pe care l-am zărit a fost botișorul umed și catifelat al pisicii. În odaie era o dezordine de nedescris: blide sparte, ușile de la credent deschise, laboșe împrăștiate peste tot, tablouri mișcate de la locul lor… Ajutată de Tărcată, am început să fac ordine.
-Inge îs bligele, dar canșeul păntru apă?
-S-au spart, bunicuțo!
-Moșule, ai mai auzât tu așe șeva, să să spargă bligele sângure! Io una, nu șciu șe să cred.
Rușinată de vorbele bunicii, am început să-i deșir întreaga poveste, tot ceea ce pătimisem împreună cu Tărcata. Nu știu dacă bunica m-a crezut, dar știu că mă răsfață: în coptoriște, pe sporul cald mă aștepta un blid plin de întorsuri cu ludaie. Și mai știu un lucru: deși greșisem un răspuns, piticii nu și-au dat seama; nu una, ci două ființe sunt cele mai dragi atât pentru noi, oamenii, cât și pentru flori, gâze, animăluțe, pitici… Aceste două ființe sunt… Ați ghicit: mama și bunica.
-Doamne, bune sunt întorsurile cu ludaie! Nu-i așa, Tărcato?!!! Hmmm… Ce zici? Bunicile animăluțelor știu face întorsuri la fel de bune? Eu zic că nu.
Pisica își scoase ghearele din teacă, gata-gata să-i deie o lecție Andradei.
„Miau-miauuu… O face bunica ei întorsuri bune, dar niciodată nu vor fi la fel de bune cum erau cele toarse de bunica mea.”
Totuși, deși avea ghearele scoase din teacă, Tărcata își păstră cumpătul, amintindu-și povețele bunicii. „Tărcata mea scumpă și dragă, cum îmi sunt mustățile, niciodată, niciodată să nu acționezi sub impulsul supărării! Numără până la trei înainte de a lua orice fel de hotărâre. O mieunătură aruncată în vânt nu mai poate fi adusă înapoi. Nu scoate ghearele din teacă pentru orice fleac!” Cu ochii plini de lacrimi, Tărcata se ascunse sub spor: nu vroia s-o indispună pe Andrada cu toanele ei de pisică răsfățată.
„Doamne, iartă-mi ieșirile. Dă-mi puterea să țin ghearele în teacă, să nu le scot pentru orice fleac. Iartă-o pe Andrada. De unde să știe ea cât de bune erau întorsurile toarse de bunica mea? Iartă-mă și pe mine, pentru că uneori o invidiez. Ea are bunică, pe când… bunica mea este în cer. Bunule Dumnezeu, ai grijă de bunica mea și spune-i că voi încerca să fiu o pisică liniștită și cumpătată. Amin!”
O bunică pisică s-a oprit din lucru. Deși mai avea de tors atâtea și atâtea caiere de nori, s-a oprit din lucru și privea galeș spre pământ. Aripile i se înfiorară de drag și dor. Rugăciunea nepoatei o impresionase atât de tare încât a început să lăcrimeze.
Să știți de la mine, când o bunică pisică înger lăcrimează, lăcrimează stele, așa că atâta timp cât cerul este înstelat, putem fi liniștiți! Se pare că bunul Dumnezeu transformă în înger orice bunică, fie bunică de copil , fie bunică de pisică. Lăudat fie Numele Lui!

***

CAPTIVE INSIDE A THISTLE

A dragonfly flew in through the window and entered the room, curious to explore its every corner. Disturbed from its purr, Striped slapped it with the palette, dizzying it. The poor dragonfly proved itself stronger, still managing to continue its flight. Unfortunately, now she had a kind of limp flight.
-What have you done, Striped? Now you will see what calamity will come upon us.
The girl did not finish her words that the house began to shake. From grandmother’s racking began to fall the plates and pans, cups, even the water pitchers… I didn’t realize well what was happening when I felt a stinging in the nose and fell asleep.
-Where am I? It was my first thought when I woke up.
-Inside a thistle, somebody said, probably an invisible dwarf who could read people’s thoughts.
I started to cry, thinking that if I could fit into a thistle it means someone turned me into a dwarf. And as I was crying I felt someone stroking my cheeks. It was Striped. It is obvious that she has been transformed into a dwarf cat.
-Of, Striped, I thought that at least you got away!
-Andrada, Andrada, what are the dwarfs going to do with us?
You will undergo a test. If you passed, you’ll be forgiven; if you do not, you will always remain dwarfs and you’ll never go back to your world. You will remain captive in this thistle! boomed the voice of the invisible dwarf.
Striped began to meow sobbing and purr tears. Seeing my friend so upset, I ambitioned and stopped crying. „Maybe seeing me quiet, she will calm down.” And so it happened. Striped stopped whining.
Someone pinched my nose again and I fell asleep. I woke up next to the cat; probably someone pinched her little muzzle too. I had my legs tied and Striped had her paws tied with spider threads; I had in the mouth and Striped had in her muzzle a dandelion gag… „Probably we should not communicate”, I thought.
Finally looking around, I was astonished, deeply amazed. Where do you think we were? We were on a meadow full of lilies of the valley, tulips, roses, daffodils, and in each flower’s pistil there was a dwarf.
„Hmmm… A meadow to fit inside a thistle…” we were really amazed; Striped even swallowed her meows.
-Cut the spider threads and remove the gag, a short order came from a dwarf who had the longest beard of all the dwarfs who were there.
„A king of dwarfs”, I thought, and really I was not mistaken, that was the dwarf’s king.
A bumblebee executed the kings’ order, freeing us. A cricket nicked the strings of a guitar, a sign that the trial was to begin.
Suddenly the hollow of a hazelnut opened and from it came out the panel of judges, consisting of squirrels, foxes, badgers, animals that were chosen after they have proven to be very wise; because not all foxes or squirrels are wise, what to say about badgers ?!
All dwarfs have taken their hats off and bowed their heads of respect and admiration for the members of the panel. The wise sat on a stump.
-Which one of you two will answer the questions?
-Me! My friend, Striped, has testophobia.
-Good! Let’s start the test! the king ordered.
A prosecutor wolf presented the case. From its legal exposure appeared that my friend, Striped, was guilty of injuring a dragonfly, and I was an accomplice to this crime. The lawyers took turn. The first to present the oral argument was the prosecuting attorney, then the defence attorney. We were offered a public defender, an eagle. Seeing who will represent us, I calmed down: eagles have prestige and are talkative.
After the two lawyers have finished, all those present, flowers, bugs, pets, applauded their plea, each applauding in their own unique style: shaking the pollen, fluttering the wings, moving their tails … Tweet tweet! Whir-whir-whir! Che-che-che! could be heard from all directions. The meadow resounded with cheers. I felt butterflies in the stomach. Although I was very scared, I managed to hide it, stopping my tears in the throat.
„At least to behave with dignity. I must be a good example for Striped” I thought.
A dwarf took two fern ribs and beat the dong with them on a turtle shell. As if on cue, the prosecutor began the questioning. Before I answered his questions, I had the permission to talk to the cat.
-Are you afraid of the night?
-No, why should I be? The good Lord is with me both day and night.
-Do you feel aversive related to the lizards, frogs, snakes?
-Fear, yes, but repulsion, in no case. All are creations of God. How could it feel revulsion on something created by Him?
Striped was holding its claws sheathed, a cats’ way to keep your fingers crossed, and was encouraging me with its eyes.
-Are you bored with stories?
-That would mean not to feel childhood. To go through it without feeling its buzz, without seeing its blueness.
-Did you premeditatedly kill any insect?
-Not even in my dream.
-How can we distinguish between good and evil?
-Any violation of the laws of the good Lord is bad.
-But what if we are faced with a situation for which God has not given us a law?
-We can ask ourselves if it is against our conscience or if someone will suffer. If so, that is a bad thing and we should not do it.
-Which is the dearest being to us, and to you, people, too?
-The mother, I replied with tenderness in my voice.
-If we would not have them, life would be very sad…
-Songs, songs of the birds! I replied.
-Have you ever laughed at someone who was in an unfortunate situation? For example, when someone slipped on ice or has had his pants broken in the back…?
Striped squinted a smile on the corner of her whisker, thank, God, that only I noticed, otherwise who knows what would have happened to her!
-Unfortunately, yes! I would not have wanted to, but…
-No buts. Either YES or NO! I was interrupted with authority by the prosecutor wolf.
-Yes! I replied, but with half voice and lowering my eyes.
-Have you ever treated ironically a chubby insect, a firefly with glasses, a toothless hedgehog?
-Sadly, yes!
„Ohhhhhhhh!” could be heard in the meadow, the animals being unable to rein their dismay.
-Is it fair to throw stones at someone who threw stones at you first?
-Responding in the same way will not resolve the conflict, but will worsen it. If anyone sins, we do not have the right to sin too.
-Who is the wisest man in the world?
-It is he who fears the good God, because as Solomon said: „The fear of the Lord is the instruction of wisdom.”
-What spreads around the friendship aroma?
-The one who is smiling!
-What is the most precious thing in the world?
-The right to be free!
At a sign from the king, the test was stopped. The members of the panel rose from the stump and withdrew in the hazel’s hollow for deliberation.

***

„You are free!” This was the court’s sentence.
„You are free, you are free!” the dwarfs, pets, flowers, bugs, in short, all assistance shouted in chorus. I knew that in their souls lied compassion, but, to my great shame, I had not known, I had not even suspected how great their power to forgive is.
„God, if only we, humans, could forgive so easily!”
I didn’t manage to hug my friend, Striped, that I suddenly felt a new stinging in the nose and fell asleep. When I opened my eyes, the first thing I saw was the moist and velvety muzzle of the cat.
The room was an indescribable mess: broken dishes, doors open at the cabinet, pans scattered everywhere, paintings moved from their place … Helped by Striped, I started to clean up.
-Where are the plates, but the water pitcher?
-There were broken, grandma!
-Grandpa, have you ever heard such a thing, plates to break themselves! I, one, I don’t know what to believe.
Ashamed at grandma’s words, I began to unravel the whole story, everything Striped and I suffer. I do not know whether grandma believed me or not, but I know I am not spoiled: a bowl full of pumpkin pies was waiting for me on the warm oven. And I know one thing: though I got an answer wrong, the dwarves have not realized; not one, but two beings are most dear to us men and to flowers, bugs, pets, dwarves… These two people are… you guessed it: the mother and grandmother.
-Lord, the pumpkin pies are so good! Eh, Striped?!!! Hmmm… what do you think? Do animals’ grandmothers know to make pies as good? I think not.
The cat pulled out its claws of its sheath, on verge of giving Andrada a lesson.
„Meow-meow… Maybe her grandmother’s pies are tasty, but will never be as good as the ones spun by my grandmother.”
However, though its claws were out of its sheath, Striped kept its temper, remembering her grandma’s advice. „My precious and dear Striped, on my whiskers, never, but never act under the impulse of anger! Count to three before taking any decision. A meow thrown in the wind cannot be brought back. Do not pull your claws out of the sheathed for every trifle!”
With eyes full of tears, Striped hid under the oven: she did not want to upset Andrada with her whims of spoiled cat.
„Lord, forgive my foolhardiness. Give me the strength to keep my claws sheathed, not to pull them out for every trifle. Forgive Andrada too. How could she know how tasty were the pies spun by my grandmother? Forgive me too, because sometimes I envy her. She has a grandmother, while… my grandmother is in heaven…. Good Lord, take care of my grandmother and tell her that I will try to be a quiet and sober cat. Amen!”
A grandmother cat stopped working. Although she had to spun so many clouds, she had stopped working and looked lackadaisical toward the ground. Her wings were thrilling with love and longing. A granddaughter’s prayer impressed her so much that she began to weep. You should know that when an angel grandmother cat weeps, her tears are stars, so as long as the sky is starry, we can rest assured! It seems that the good God turns any grandmother in angel, be it a human grandmother or cat grandmother. Praise His name!

Lăcrimioara Iva
Traducere în limba engleză- Patricia Lidia

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează