Cum se face un vițel de aur. Manual de asamblare pe înțelesul epocii de siliciu

Supraviețuind miraculos tsunami-ului modernității, unele povești biblice și-au păstrat ceva din vechea simbolistică până în epoca noastră, a ecranelor și motoarelor. De exemplu, chiar dacă multe detalii îi scapă, aproape orice Ion și orice Maria poate înțelege fără probleme majore ce înseamnă că „David îl învinge pe Goliat” – adică cel mic îl poate învinge pe cel mare și impunător, cu condiția să fie ghidat de Dumnezeu. Încă poți să-i spui to John or to Mary că e bine să fie precum Noe – adică să se pregătească în fața unui viitor care se anunță prost, iar John and Mary să priceapă ideea fără a avea nevoie de explicații suplimentare. Încă poți spune à Jean ou à Marie că un oraș sau o comunitate a ajuns o „Sodoma”– adică întru totul decăzute, iar Jean et Marie să prindă ideea fără a suferi leziuni neuronale ireversibile. La fel, încă pricepem cât de cât formule precum „Turnul Babel”, „înțelept ca Solomon”, „să fii plimbat de la Ana la Caiafa”, „să te speli pe mâini ca Pilat din Pont”. Incomplete ori cu sensuri deviate, ori reduse la o simplă imagine, totuși aceste povești persistă în cultura noastră, încă ne spun ceva.

Există însă un episod biblic important care nu a avut parte de soarta celor de mai sus și care nu este mai niciodată prezent în dialogul culturii de azi, fiind întâmpinat cu o sinceră ridicătură din umeri de către aproape orice Ion/John/Jean și orice Maria/Mary/Marie. Este vorba de episodul Vițelului de aur din capitolul 32 al cărții Ieșirea sau Exodul. Interesant este că episodul nu ne este complet șters din memorie. Dimpotrivă – credem că știm bine ce s-a întâmplat acolo și că ceea ce e de știut e deja știut și consumat. În rezumat, versiunea pe care o „știm” ar suna cam așa: în lipsa lui Moise, plecat în muntele Sinai, evreii își fac un vițel de aur și i se închină ca păgânii, atrăgând mânia divină. Moise se întoarce, sfărâmă Tablele Legii pe care Dumnezeu abia scrisese cele Zece Porunci, vinovații sunt pedepsiți și după aceea evreii își văd de drum. End of story. În această formă dezlânată cu care se pare că am rămas, povestea vițelului de aur aduce mai degrabă a curiozitate istorică și a cancan religios. Or, dacă este redus doar la curiozitate și cancan, subiectul e închis și povestea nu mai poate răzbate până în lumea noastră simbolică precum victoria lui David sau Arca lui Noe. Cu alte cuvinte, în această lectură, Vițelul de aur nu poate funcționa ca o metaforă viabilă de care să ne putem folosi, nu e o lentilă de ieri prin care noi, cei de azi, să privim lumea noastră pentru a o înțelege. Adică – în ciuda gravității sale colosale – nu ne spune în esență nimic despre noi, cei din epoca internetului și bitcoinilor.

Și acest lucru nici nu e atât de surprinzător. Până la urmă, ca o metaforă atât de veche să mai poată funcționa peste milenii, trebuie să existe o oarecare similaritate între termenii ei – de exemplu, putem vorbi azi despre Turnul Babel pentru că avem structuri complexe care își propun să atingă cerul – real sau simbolic (și tot din același motiv putem încă vorbi despre „proiecte imobiliare faraonice”, cu trimitere clară la piramidele egiptenilor). Dar acesta nu este cazul „Vițelului de aur” – noi, azi, nu credem că mai putem avea vreo legătură reală cu acest episod (dincolo de curiozitate și cancan), deoarece contextul nostru de viață nu pare să mai aibă nici o legătură cu contextul evreilor de atunci. Și aici putem chiar încropi un tabel școlăresc cu diferențele dintre noi – cei de azi și ei – cei de ieri: în primul rând, evreii – ca de altfel cam toate popoarele din acele timpuri – erau primitivi, cu gândire primitivă, cu reacții primitive, cu organizare socială primitivă. În schimb, noi modernii suntem mult mai evoluați, avem gândire, reacții și organizare socială evoluate – probabil că din cauza asta nu avem viței, iar cei pe care îi avem îi folosim la altceva decât la închinat (cel puțin până la implementarea noilor politici alimentare meat-free). În plus, evreii de atunci erau nomazi, noi, cei de azi, suntem sedentari (tot pentru că evoluați); evreii făceau jertfe sângeroase, noi nu (tot pentru că evoluați). Și așa mai departe, din ce în ce mai departe de evreii lui Moise. Date fiind atâtea diferențe, puntea de înțelegere care este metafora nu se poate construi, subiectul rămâne închis, iar vițelul de aur nu poate decât să rămână o problemă care îi privea doar pe ei. Iar cum suntem siguri că în nici un caz și în nici o măsură, noi nu suntem ei, am depus episodul Vițelului în dosarul cu „fapte istorice cu aspect religios – interesante, dar irelevante azi”.

Oare?

Totuși, chiar și pentru cei care îl vor fi citind fără intenții religioase, darmite pentru cei care vor să fie evrei mai buni și creștini mai buni, episodul Vițelului de aur este plin de semne de mirare și întrebare, și înfiorător în cel mai înalt grad. Mi-e greu să cred că, în calitate de credincioși de secol XXI, avem voie să-l trecem cu vederea atât de ușor, și mi-e greu să-l văd ca pe un subiect închis, ca pe o zonă safe pentru noi, cei moderni. Așa cum cele Zece porunci au fost date în veac, și pilda Vițelului – care este strâns legată narativ și simbolic de cele Zece porunci – trebuie că e dată pentru a fi ținută minte în veac. Ceea ce înseamnă că și noi, modernii – în ciuda evoluției cu care ne mândrim – suntem în continuare vizați de teribilul episod idolatru. Altfel ne-am putea închipui că Dumnezeu și-ar fi putut formula cea de-a doua poruncă astfel:

„II. Să nu îți faci chip cioplit…*.

*poruncă valabilă exclusiv pentru credincioșii din antichitate și evul mediu european, credincioșii din erele post-medievale sunt scutiți, deoarece ei sunt evoluați”.

Poruncile lui Dumnezeu nu se prescriu și nu sunt „supuse unor termene și condiții”, așa că avem toate motivele să credem că – în ciuda celor ± 3500 de ani care ne despart de momentul lor – suntem la fel de expuși riscului idolatriei, așa cum suntem la fel de expuși și riscului de a desfrâna, de a fura, de a mărturisi strâmb, de a ucide sau de a dori casa aproapelui. (…) – integral pe R3media, autor: Silviu Man.

Foto: Follower of Filippino Lippi The Worship of the Egyptian Bull God, Apis about 1500 Oil and egg on wood, 78.1 x 137.2 cm Bequeathed by Sir Henry Bernhard Samuelson, Bt, in memory of his father, 1937 NG4905 nationalgallery.org.uk

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
• Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează