Special Olympics România a marcat 54 de ani de la fondarea mișcării Special Olympics International prin trei evenimente de Incluziune care au avut loc între 22-24 iulie

* Vineri, 22 iulie, s-a desfășurat Competiția de Bocce Special Olympics la care au participat 70 de sportivi

* Vineri, 22 iulie, Arcul de Triumf, clădirea emblematică Globalworth Tower, Fântânile urbane din Piața Unirii și edificii din țară au fost iluminate în roșu, un clip cu imagini ale campionilor Special Olympics România a rulat pe magazinul Cocor.

* Vineri, 22 iulie – Duminica, 24 iulie s-a desfășurat Forumul Familiilor Special Olympics unde au participat reprezentanți ai familiilor sportivilor din toată țara care au discutat cu medici specialiști despre provocarea problemelor de sănătate la copiii și tinerii cu dizabilități intelectuale.


București, 25 iulie 2022 – Între 22-24 iulie, Fundația Special Olympics România a celebrat cei 54 de ani de la fondarea mișcării Special Olympics de către Eunice Kennedy Shriver, prin trei evenimente de Incluziune: ILUMINAT PENTRU INCLUZIUNE, COMPETIȚIA DE BOCCE, FORUMUL FAMILIILOR.

În București, Arcul de Triumf – monument istoric, clădirea emblematică Globalworth Tower, Fântânile urbane din Piața Unirii şi sediul Special Olympics România au fost iluminate în roșu, vineri 22 iulie, în semn de susținere a incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități intelectuale. Pe tot parcursul zilei de vineri, un videoclip de prezentare a sportivilor Special Olympics, campioni naționali și mondiali, a rulat pe ecranele Centrului Comercial Cocor ().

În țară, partenerii noştri, Districtul Lions 124 România şi Cluburile: Lions Bistrița, Lions Alba Iulia, Lions Arad 2007, Lions Arad, Lions Deva Sarmizegetusa, Lions Deva Decebal, Lions Bistriţa, Lions Timișoara Diamond, Lions Oradea, Lions Orăștie, Lions Club Constanța Balkanica s-au alăturat demersului de incluziune, iluminând în roșu clădiri reprezentative, repere culturale și sociale din localităţile lor. Postările cu imagini pot fi urmărite pe Facebook după haștag-ul #IluminatPentruIncluziune2022.

Evenimentul este unul cu tradiție pentru Special Olympics România și este celebrat începând cu anul 2018, marcând anul acesta 54 de ani de când mișcarea Special Olympics luptă la nivel global pentru înlăturarea discriminării persoanelor cu dizabilități intelectuale și pentru crearea unei societăți incluzive.

Mulțumim Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic (din cadrul Primăriei Capitalei) pentru acordul de a ilumina monumentul Arcul de Triumf în culoarea roșie.

Mulțumim Fundației Globalworth, Districtului Lions 124 România şi cluburilor Lions pentru că s-au alăturat acestei inițiative.

Suntem recunoscători Centrului Comercial Cocor pentru amabilitatea de a furniza imagini cu sportivii Special Olympics România pentru cel de-al V-lea an consecutiv.

Mulțumim Apa Nova pentru amabilitatea de a Ilumina în roșu Fântânile din Piața Unirii.  

Forumul Familiilor Special Olympics România

Între 22 – 24 iulie 2022, s-a desfășurat Forumul Familiilor Special Olympics, locul unde părinții se întâlnesc și pot pune întrebări medicilor de familie sau specialiștilor în psihoterapie, stomatologie, diabet, nutriție, ORL, oftalmologie.

Cei aproximativ 30 de participanți din București și din țară au aflat răspuns la dileme legate de starea de sănătate post-pandemie. S-a discutat și despre competițiile Special Olympics care se vor organiza începând cu luna septembrie.

Forumul Familiilor a fost finanțat de Lions Clubs International și Toyota.

La Competiția de Bocce au participat 70 de sportivi Special Olympics, evenimentul fiind organizat la Baza Sportivă Motivation, din Bragadiru, jud. Ilfov. Ei s-au bucurat de participare, premiere, reîntâlnirea cu prietenii lor. Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul financiar al Toyota. Partenerul tehnic al competiției a fost Hervis Sports&Fashion.

,,A fost un tur de forță pentru participanții la evenimentul Iluminat pentru Incluziune. Unii dintre cei veniți din țară au participat la competiția de Bocce, apoi au fost la Arcul de Triumf, la Fântânile de la Unirea și la Cocor, iar sâmbătă și duminică au fost alături de noi la Forumul Familiilor. Mulțumim tuturor celor care s-au alăturat mișcării Special Olympics și au celebrat persoanele cu dizabilități intelectuale. Împreună cu asociațiile din țară am stabilit noi parteneriate și am planificat evenimente care să vină în sprijinul BRAVILOR”, a declarat Viorel Mocanu, Director Sportiv Special Olympics România.

Despre Special Olympics România

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, a nedreptății și a intoleranței. În România, din anul 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității. Special Olympics România își dorește să ajungă la fiecare dintre aceştia și la familiile lor prin competiții sportive, activități educative în şcoli, cursuri de formare pentru antrenori, evaluări ale stării de sănătate, evenimente de strângere de fonduri și prin soluții sustenabile pentru creșterea angajabilității persoanelor adulte cu dizabilități intelectuale.

Special Olympics România publică informații actualizate pe website-ul oficial, pagina de Facebook, Instagram, Youtube.  

Recomandări Haștag-uri:

#IluminatPentruIncluziune2022, #RevolutiaIncluziunii, #LightUpForInclusion, #ChooseToInclude

#InclusionRevolution,  #SpecialOlympicsRomania, #DistrictLions124Romania, #WeServe #ForumulFamiliilor2022

Pentru detalii: Oana Grecea, responsabil comunicare și PR la Special Olympics România

E-mail: o.grecea@specialolympics.ro sau telefon: 0722.544.601.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns