NUNTĂ ÎNTRE UN CER ŞI O STEA
1
ADAM ȘI EVA …
Îți spun că te iubesc în fiecare zi
Când cu privirea, lin te urmăresc,
Căci fără tine, eu nu pot gândi
De aceea eu în urma ta pășesc.
De mână când te iau adeseori
Mă simt parcă-s în Cer de fericire,
Doar lângă tine pot ca să zâmbesc
Din ochii tăi și tu îmi dai de știre.
Când stau la margine de pat
Și aștept încet să te trezești,
Cu tine, eu mă simt un împărat
Iar tu un înger care mă păzești.
Căci nu-i mai mare bogăție
Nici lucruri sfinte pe pământ,
Decât iubirea a doi oameni
Și două inimi legământ.
Iar dacă Cerul și pământul
Ar dispărea din calea mea,
Din neanturi dincolo de stele
Eu te-aș găsi iubita mea.
Ca și un fulger scurs din spațiu
Te-aș căuta prin univers,
Când te-aș găsi, ți-aș da o gură
Și te-aș ascunde într-un vers.
Apoi încins de sentimente
Pe brațe te-aș purta mereu,
A tale buze, condimente
Le-aș săruta cum știu doar eu.
Apoi din lacrimile noastre
Ar apărea râuri și oceane,
Și din a noastră fericire
S-ar naște, ființele umane.
Am fi ca un Adam și-o Evă
Am construi noul pământ,
Noi doi am fi scriși în geneză
Ca să purtăm sfântul cuvânt.
Iar lumea care va renaște
Va fi lipsită de păcat,
Va fi doar dragoste și pace
Cu-n ADN … modificat.
Acestea mi-au trecut prin cap
Cum așteptam să te trezești,
Iar mintea mea a luat-o razna
Te-aștept să-mi spui că mă iubești.
2
IUBITA MEA … IUBITUL MEU …
Mă pun în locul tău, iubita mea făptură …
Şi mă întreb mirat, tu ce ai vrea să-mi spui ?
M-am hotărât să spun eu singur cu a mea gură
Cuvintele-ţi frumoase cu care să mă încui.
Iubitul meu iubit, îmi spui de fiecare dată
Că mă iubeşti nebun, că eu sunt muza ta,
Iar eu te cred, ţi-am dat cuvântul meu de fată
Mereu doar lângă tine, alăturea-ţi voi sta.
Iubitul meu iubit, îmi spui de fiecare dată
Că pentru mine, sărutul tu l-ai inventat,
Eu ştiu că n-ai putea iubi pe alta niciodată
Predestinaţi suntem, ca perna pentru pat.
Iubitul meu iubit, îmi spui de fiecare dată
Sărutul meu e cosmic, angelic şi de neatins,
De când ne-am cunoscut eu am ştiut îndată
Că-n sufletul tău un foc eu ţi-am aprins.
Iubitul meu iubit, îmi spui de fiecare dată
Că-n viaţa ta, eu sunt aleasa ta pe veci,
Şi eu la fel îţi spun, iubirea mea curată
Că te ador, prin faţă sau prin spate când îmi treci.
Iubitul meu iubit, îmi spui de fiecare dată
Că eu sunt viaţa ta, femeia ta iubită,
Eu jur pe cartea sfântă pe care o cruce se arată
Că nu am fost din cauza ta de dragoste rănită.
Iubitul meu iubit, îmi spui de fiecare dată
Că mă iubeşti şi fără mine poate ai muri,
Dar viaţa fără tine ar fi culoare mată
Sfârşitul după tine, eu grabnic l-aş dori.
Iubitul meu iubit, îmi spui de fiecare dată
Că dorul pentru mine te doare şi tresare,
Dar fără tine, eu sunt doar o fântână seacă
Iar sufletul mi-l văd de simplă muritoare.
Iubitul meu iubit, îmi spui de fiecare dată
Că lipsa-mi simţi şi că mă cauţi mai mereu,
Când nu sunt lângă tine îţi ia foc lumea toată
Dar eu mă rog, păzit şi ocrotit să fii de Dumnezeu.
Aceste vorbe, eu cred că tu mi le-ai fi spus
M-am pus în locul tău în mintea mea o clipă,
Ca să-mi răspund la întrebările ce le-ai adus
Şi simt că-n vene de bucurie, sângele mi se ridică.
3
NUNTĂ ÎNTRE UN CER ŞI O STEA
Fii Steaua mea și înalţă-mă la Ceruri
Iubirea mea te rog, nu-ţi este greu,
Ridică-mă să curg spre ’nalte Astre
Eu Cerul tău să fiu, tu Eul meu.
În Universul mare plin de Stele …
Doar una am, doar tu eşti Steaua mea,
Ajută-mă să fiu curat şi curăţă de rele
Sufletul meu, privirea mea și inima.
Fii Steaua mea, tu cea din Constelaţii
Şi fă în aşa fel încât să ne ciocnim,
Tu, Stea pe Cerul meu să fii Regină
Şi amândoi îmbrăţişaţi să ne iubim.
Şi-aşa să ne gândim doar la iubire
O dragoste între un Cer şi-o Stea,
Sărutul nostru va fi sărutul nopţii
O dragoste cerească-ntre un El şi-o Ea.
Luceafărul şi Luna să ne fie naşii
Nuntaşi să fie Stelele din Cerul meu,
Iar florile doresc ne fie numai Aştrii
Când te voi duce-ncet în patul meu.
Vei fi Mireasa cea mai fericită …
Iar Mire eu, un Cer făr ’ de-nceput,
Te voi cuprinde uşor în bezna nopţii
Atunci când îţi voi da primul sărut.
Apoi ne vom iubi o veşnicie
Eu, Cerul mare şi-nstelat,
Tu, Steaua mea ce îmi vei fi soţie
Şi mama Stelelor care se nasc.
4
SERENADĂ
Iubita mea, îţi cânt o serenadă
Pe notele duioase de acordeon,
De la balcon aştept batista ta să cadă
Pe care ai pus sărutul tău de la amvon.
Îţi cânt o melodie trasă la ruletă
Mai am cu mine şi două chitări,
Săruturile mele şi o verighetă
Şi sub balcon, o cărare de visări.
În frac îţi cânt sub clar de Lună
La geam, iubita mea ai apărut,
Doresc şi azi ca să te ţin de mână
Şi până dimineaţa, vreau să te sărut.
În colţul străzii lângă parc
Mă udă iar ploaia până târziu,
Sunt ca un marinar ieşit în larg
Catargul vieţii tale vreau să fiu.
Tu, Julieta mea de la balcon
Ochii tăi mă caută printre frunze,
Inima mea, o simt ca un covor
Strivită încet de-a tale buze.
Eşti lângă geamul ce-l doresc
Deschis să fie în orice seară,
Îţi spun şi îţi cânt că te iubesc
Pe fiecare strună de chitară.
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează