INIMA STRĂINULUI (13) | Nuvelă-foileton

Marcu se gândi puțin apoi spuse:

– Am să răspund prima dată la cea de-a doua întrebare, urmând ca apoi să răspund și la prima. De la început țin să menționez că eu nu monopolizez adevărul și că tot ce eu propovăduiesc puteți verifica pe baza Sfintelor Scripturi dacă este adevărat sau nu. Am certitudinea că potrivit făgăduinței evanghelice, că acolo unde doi sau trei sunt adunați în numele lui Iisus, El este prezent prin harul Său, așa că nici noi nu suntem singuri în această seară. Am să încep prin a vă citi din Biblia ce o am pe telefonul mobil, câteva versete din cartea Evrei 11: 13-16: „În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.”

După ce citi versetele biblice Marcu făcu o mică pauză și puse telefonul său mobil pe masă, apoi continuă:

– De aici se desprinde o categorie de oameni ce au trăit ca străini și călători pe acest pământ, așteptând și sperând că într-o zi vor păși pe străzile noului Ierusalim, orașul pregătit de Dumnezeu tuturor celor mântuiți. Acest statut de străini și călători spre patria cerească implică în primul rând o umblare cu Dumnezeu, adică trăind cu inima plină de harul său și urmând învățăturile lui Iisus din predica de pe muntele fericirilor. A fi străin și călător implică faptul că avem o dublă cetățenie, cea pământească și cea cerească pe care am dobândit-o în urma unirii cu Hristos. A fi cetățean al patriei cerești înseamnă a te lăsa astăzi educat de Dumnezeu, ce dorește să ne educe prin harul Său pentru a putea trăi în lumea celor mântuiți. Noi nu cunoaștem decât lumea noastră plină de păcate și răutate, dar prin intermediul Sfintelor Scripturi ni se deschide perspectiva unei lumi mai bune în care va fi un triumf suprem al binelui și care va fi condusă după principiul iubirii care se jertfește pentru binele tuturor. Iisus ne-a demonstrat la cruce cum este această iubire. Mai ales în momentul când a fost răstignit între doi tâlhari și în timp ce tâlharii se zbăteau în mâinile soldaților romani ce voiau să-i răstignească, El și-a întins mâinile și a spus: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!” Acolo pe crucea Golgotei a strălucit cel mai mult caracterul lui Dumnezeu și universul întreg a înțeles că acuzațiile Satanei erau false. Dumnezeu a învins în cadrul marii lupte în primul rând prin iubire.

– Foarte interesant ceea ce spui, mă pui serios pe gânduri, zise Fabian.

– În ceea ce privește răspunsul la prima întrebare despre conflictul final și care va fi apogeul luptei dintr-e Hristos și Satana iată ce cred eu: Ultima bătălie pe care cartea Apocalipsa o descrie va fi de natură spirituală și va avea în centru închinarea. Față în față în acest conflict vor fi închinătorii în duh și adevăr ce se vor închina lui Dumnezeu cu închinătorii fiarei. Se va forma o alianță foarte ciudată între papalitate și toate celelalte religii, la această alianță va participa și o parte a protestanților ce din punct de vedere spiritual vor fi înșelați. Deja în Dubai se lucrează la un proiect al unirii marilor religii ce va fi inaugurat în anul 2022 și se numește chrislam, unde aparent totul se realizează pentru binele omenirii. Iar Antihristul va ieși dintr-o astfel de alianță și va impune o închinare falsă, înrobindu-i și îndepărtându-i pe oameni de izvorul vieții care este Hristos. Cu siguranță că și marile puteri ale lumii vor intra într-o astfel de alianță politică-religioasă pentru a domina masele. Înaintea acelor timpuri va fi o mare criză economică, însă Dumnezeu nu îi va lăsa pe oameni în necunoștință, ci va avea loc o amplă predicare a Evangheliei veșnice pentru ca oamenii să fie mântuiți. Și dacă ne uităm și astăzi la ceea ce se întâmplă în lume ne dăm seama că prin intermediul internetului și a televiziunilor creștine Evanghelia se predică cu putere. Oamenii vor fi avertizați să nu primească semnul fiarei ce va avea de-a face cu închinarea, sau mai bine zis înrolarea oamenilor într-un sistem fals de închinare pentru a fi îndepărtați de Dumnezeu. Dar pentru ca voi să înțelegeți mai mult despre aceste lucruri trebuie să studiați cartea Apocalipsa. Sau dacă doriți, de curând am început cu un grup de oameni un studiu aprofundat al cărții Apocalipsa la care vă invit să participați pentru a descoperi împreună tot ceea ce Dumnezeu dorește să știm despre acest teribil conflict dintre Hristos și Satana.

– Pe mine personal mă interesează să cunosc mai mult despre acest conflict final, spse uimit Fabian.

– Mă bucură faptul că doreti să cunoști mai mult, o bună panoramă a acestor evenimente o găsești și în Evanghelia după Matei capitolul 24. Iar acum doresc să vă citesc despre minunatele promisiuni ale lui Dumnezeu din Apocalipsa 21: 1-3; unde ni se vorbește despre Noul Ierusalim, orașul construit de Dumnezeu pentru toți cei ce-L iubesc și au așteptat mântuirea Sa. „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Și am auzit un glas tare care ieșea din scaunul de domnie și zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” Vestea bună este că oricât de grozave vor fi ultimele evenimente finale acele timpuri vor fi scurtate din pricina celor aleși și Noul Ierusalim într-un moment anume al istoriei mântuirii se va coborî și Dumnezeu va locui cu oamenii pentru vecie. Este atât de minunat acest lucru încât nu pot decât să mă minunez de lucrurile minunate pe care le va face Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Istoria suferinței și a păcatului se va termina, iar noua lume nu va fi cea plănuită de neomarxiști ci cea promisă de Dumnezeu patriarhilor și nouă astăzi. Gândul la frumusețea Noului Ierusalim ar trebui să ne animeze să răbdăm totul până la capăt și să nu cădem de oboseală în sufletele noastre. Chiar dacă încercările sunt grele după cum am pățit acum eu și Eusebiu, să avem speranță în Hristos care va face toate lucrurile noi și minunate.

– Da, este minunat tot ceea ce spui! Mai ales pentru un bătrân ca mine, și îți spun că doresc să particip la întâlnirile voastre unde se dezbat astfel de lucruri spirituale, spuse cu înflăcărare Fabian.

– Te așteptăm cu bucurie, îi răspunse Marcu.

Discuția din acea seară mai continuă ceva timp. Marcu încercă pe cât fu posibil să-l mai întărească și încurajeze pe Eusebiu, mai ales insistă pe ideea că chiar dacă Eusebiu se răzvrătise împotriva lui Dumnezeu din cauza tragediei prin care trecuse era bine să se împace din nou cu Dumnezeu. Apoi la unele întrebări ale lui Fabian fu nevoit să le citească întreg capitolul 21 din Apocalipsa și să le explice mai pe larg despre minunatul oraș și mântuirea oferită în dar de Dumnezeu oamenilor.

După plecarea celor doi Eusebiu se pregăti de culcare, dar era foarte zbuciumat încât nu putea să doarmă, așezat fiind în pat se gândea la tot ce spusese Marcu și la tot ce i se întâmplase lui în ultima vreme. Pe de o parte simțea dorința să se împace cu Dumnezeu, iar pe de altă parte îi stăruia în minte acea întrebare sâcâitoare și anume: „De ce tocmai lui a trebuit să i se întâmple acel lucru atât de îngrozitor?” Într-un târziu doborât de oboseală adormi.

Visă că era echipat ca un alpinist și că escalada un munte ce era un versant abrupt. Urcușul era greu de tot însă el urca oprindu-se uneori și respirând din greu, privea în sus și nu vedea decât peretele de stâncă pe care urca și undeva sus de tot cerul albastru, ce îl atrăgea ca un magnet să urce tot mai sus. Din când în când se oprea și fixa în fisurile stâncii niște țăruși metalici ce aveau la capăt un inel prin care introducea coarda și așa urca mereu. La un moment dat așa cum se întâmplă, în vis apăru deodată lângă el Sefora echipată ca o alpinistă și începură să escaladeze amândoi cu bucurie muntele. Escaladarea era mult mai plăcută în doi. Sefora era foarte temerară și se avânta riscând mult, pe când el căuta să o tempereze și deodată spre groaza lui ea se prăbuși și dispăru în hăul ce se căsca la picioarele lui. În timp ce ea începuse să cadă, el încercase să o ajute însă tot acel efort îl făcu să se dezechilibreze și se lovi cu pieptul de peretele stâncos și începu să alunece în jos până ce se lovi din nou foarte tare de vârfurile unor stânci și din cauza acelei izbituri funia sa se rupse și el căzu într-un fel de adâncitură a muntelui foarte întunecoasă. Tot trupul îl durea și simțea că acolo în acea adâncitură va pieri. Între timp se lăsase noaptea, era întuneric în acel loc unde căzuse și nu se mai putea mișca de durere și groază. Apoi ieșiră stelele și din locul unde era și stătea întins pe spate putea zări o parte a cerului pe care luminau stelele. Strălucirea stelelor în noapte îi dădu curaj și începu să escaladeze pereții stâncoși sperând tot mai mult că va reuși să iasă din acea adâncitură, și cu uimire constată că începea să se crape de ziuă. Cu mult efort reuși să iasă din acel loc. Zorii acelei zile ce luminau muntele erau magnifici, hotărî să urce din nou și începu urcușul uneori chinuitor alteori escaladând cu ușurință până ce ajunse în locul unde se prăbușise și începu din acel loc să urce mai sus și tot mai sus. Fiind foarte atent să nu se mai prăbușească și într-un final reuși să ajungă pe vârful acelui munte. Privi în jos și constată că priveliștea era minunată pentru că acel munte era cel mai înalt din tot lanțul muntos ce îl înconjura, iar în jos se vedeau piscurile altor munți acoperite de zăpadă. Apoi își ridică privirea în sus și privi cerul albastru cu câțiva nori albi pufoși și când privi mai atent constată că printre acei nori se întrezărea o cetate sclipitoare, aurie, după cum le citise Marcu din Apocalipsa, era Noul Ierusalim ce în visul său se distingea tot mai clar dintre nori. Era o splendoare să privești acel oraș ceresc construit din aur și diamante, nu își mai putea lua privirea de acolo și exclamă: „O, Doamne ce frumos, ce măreț!”

În acele momente se trezi. În cameră era întuneric, pe stradă se auzea zgomotul unor mașini ce treceau prin fața pensiunii. Își luă telefonul de pe noptieră și constată că era ora patru, se sculă din pat și deschise fereastra iar aerul rece al dimineții pătrunse în camera sa. Privi cerul plin de stele luminoase și își aduse aminte de exclamația sa din vis: „O, Doamne ce frumos, ce măreț!” „Ce vis minunat am visat! Deci trebuie să mă ridic la viață și să mă împac cu Dumnezeu. Nu pot rămâne în această stare de descurajare, Marcu a avut dreptate trebuie să mă împac din nou cu Dumnezeu. Și mai ales după cum spunea Fabian trebuie să trăiesc pentru că viața este minunată.”

Va urma…

Eugen Oniscu, Berlin

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonaţi-vă. Contactați-ne: aici.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook.
• Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!

• MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează