Doruri fără cuib

Am auzit undeva,

că pasărea oarbă

cântă mult mai frumos

și glasul ei este rugă.

O caut de mult

în sufletul meu

și-i recunosc glasul

și-i ascult plânsul.

Îi dau firimituri de gând

și apă-ndoită cu roua uitării de noi.

Ea mă cunoaște

și ascultă glasul meu.

E pitită adânc

în gândurile mele,

în dunga-ndoielii

ce-mi umbrește privirea.

Respirăm împreună

liniștea amintirilor,

retrăind oameni

și doruri ce se nasc

fără cuib,

muriri și-nvieri.

Sunt pitită și eu

în sufletul păsării oarbe

și sigur

mă caută de mult –

în oameni,

în locuri,

în singurătate,

în liniște

și-n frica de moarte…

Îmi cântă adesea

și eu

sunt orbul ce-ascult’.

22 august 2022

---

• Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
• Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

---

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!