INIMA STRĂINULUI (22) | Nuvelă-foileton

Ziua de închinare sosi și toată activitatea din acea vale se opri. De obicei în acea zi se oficiau diferite servicii divine în biserica de acolo. Pe când aproape toți încă mai dormeau, Eusebiu porni pe drumul ce se întindea din spatele solariilor și șerpuia prin pădure. Era decis în acea superbă dimineață de vară să meargă în natură pentru a contempla frumusețea pădurii, a munților, și a dobândi liniște sufletească. Iar mai presus de orice dorea să cunoască voia lui Dumnezeu pentru el și Elena, pentru a ști ce avea de făcut pe viitor. La început drumul era drept, însă pe măsură ce se apropia de pădure urca în pantă. Pădurea se întindea de la poalele celui mai apropiat munte până spre jumătatea acelui lanț muntos. Din valea unde locuise în ultimul timp se vedea în mijlocul pădurii o poiană minunată  pe care Eusebiu și-o alesese pentru a petrece acea zi.

Luase cu el într-un rucsac o sticlă de apă, fructe, și ceva de mâncare. Îl bucura nespus faptul că parcurgea acel drum pentru că simțea că se descătușează de toate frământările ce în ultimul timp îl apăsaseră. După ceva timp ajunse în pădure și merse în continuare pe drumul ce șerpuia pe acolo indicându-i calea. Din când în când mai întâlnea și brazi înalți, falnici, pe care se oprea să-i admire. Îi plăcea acea pădure de conifere, dar mai presus de acele peisaje naturale, frumoase, îl încântau păsările ce cântau în triluri diferite. Uneori prin frunzișul copacilor pătrundeau raze de soare ce luminau frunzele uscate și crengile de copaci pe jumătate putrezite ce erau căzute pe jos. Mirosea a iarbă și a pădure, iar urcușul său spre poiană era frumos și avea ceva măreț, era ca și cum ar fi mers spre o întâlnire deosebită.

Avea sentimentul că cineva îl aștepta în acea poiană pentru ai destăinui din marile taine ale vieții. Era adânc pătruns în acele momente de sentimente creștine și dorea să se plece cu reverență înaintea Creatorului ce crease astfel de minunății precum bolta albastră nesfârșită, soarele plin de maiestate, pădurea, păsările ce puteau cânta atât de minunat și mai presus de orice altceva omul ce avea capacitatea de a se minuna de toate lucrările creațiunii. După ceva timp ajunse în acea poiană, puțin obosit de tot acel drum ce îl parcurse își puse jos rucsacul și se așeză  pe iarbă privind în vale. Acoperișurile caselor de tablă colorate în roșu și albastru sclipeau în bătaia razelor de soare, iar turla bisericii părea cuprinsă ca de o văpaie de foc. În jurul bisericii se vedeau siluetele oamenilor mergând la închinare.

Eusebiu privind tot acel tablou surâse și simți o pace interioară deosebită, apoi se duse la umbra unor copaci de la marginea poienii și se rugă, după care scoase din rucsac o ediție a Noului Testament cu Psalmi ce avea coperți albastre și o cruce aurie gravată pe una din coperți. Începu să citească din Psalmi, iar după treizeci de minute se opri încercând să mediteze la tot ce citise. Ca întotdeauna îl impresionară Psalmii pentru că erau scriși în cuvinte simple însă având profunzime. Din acei Psalmi ai lui David răzbătea iubirea către Dumnezeu pe care marele rege al lui Israel o avusese, și se gândi ce minunat era faptul că David trăise o comuniune cu Dumnezeu atât de intensă și putuse să lase moștenire omenirii acei minunați Psalmi scriși într-un mod atât de inspirat.

În toată acea măreție a muntelui pe Eusebiu îl preocupa o problemă și anume, citise în Psalmi faptul că David se ruga și apoi aștepta răspunsul lui Dumnezeu la cererile sale. Iar în raportul biblic era consemnat că fuseseră anumite ocazii când Dumnezeu îi vorbise arătându-i lui David calea pe care trebuia să o urmeze, iar mai mult de atât ascultase experiențele unor oameni ce lucrau în vale și care îi spuseseră că se rugau în taină și apoi așteptau ca Dumnezeu să le vorbească. Unii spuneau că Dumnezeu le vorbea prin Sfintele Scripturi, pe când alții spuneau că lor li se revela prin natură. Dar erau și oameni ce afirmau că asemenea profetului Ilie, Dumnezeu li se adresa prin acel susur blând și subțire aducător de pace și bucurie. Acei oameni susțineau că pe linia gândurilor după ce se rugau și apoi așteptau, Dumnezeu le vorbea. Eusebiu începea să înțeleagă că a comunica cu Dumnezeu era o artă pe care puțini oameni o stăpâneau cu adevărat. Își aducea aminte de ceea ce spusese un misionar într-o ocazie când se discuta despre rugăciune: ,,A te ruga lui Dumnezeu și a învăța apoi să taci  și să aștepți pentru ca El  să-ți vorbească, este o mare performanță spirituală.”

În acele momente Eusebiu înțelese că Dumnezeu până atunci îi vorbise doar prin intermediul Bibliei și uneori prin conștiința sa. Stând în acea poiană avea tot mai mult sentimentul propiei sale nedesăvârșiri și  era conștiet de faptul că era doar  un ucenic ce încerca să învețe despre lucrurile lui Dumnezeu. Era încă departe de a realiza mari performanțe spirituale, însă avea convingerea că pe viitor putea ajunge și la acel prag de unde să perceapă voia lui Dumnezeu. Acolo în poiană, Eusebiu simți cum inima sa era atinsă de minunatul har al lui Hristos și asta îl învioră, ba mai  mult de atât primi convingerea că în următoarele zile avea să primească un răspuns referitor la problema lui și că va avea puterea de a discerne că acel răspuns venea de la Dumnezeu. Acea zi aproape în întregime Eusebiu o petrecu în poiană, citind din Noul Testament și meditând la ideile mărețe pe care le descoperea. De asemenea își privi toată viața sa și din alte unghiuri decât o făcuse până atunci, își văzu punctele tari din caracterul său dar și păcătoșenia și slăbiciunea firii sale omenești. Decise ca în continuare să se lase învățat  și modelat de Dumnezeu.

În următoarele zile viața lui Eusebiu se desfășură pe mai departe în mijlocul acelor oameni ce construiau în acea vale. Mai trecu astfel încă o săptămână și veni din nou ziua de închinare în care aveau ca invitat un om deosebit despre care Marcu îi spuse că era un pastor experimentat și  un foarte bun orator. De aceea Eusebiu păși foarte emoționat în biserică alături de Fabian dorind să-l asculte pe acel predicator despre care auzise lucruri interesante. După momentele de rugăciune și scoala biblică veni timpul pentru ora de predică și la amvon urcă pastorul Matei Comănescu ce era înalt, brunet, cu părul puțin încărunțit, îmbrăcat într-un costum negru, ce impresiona la el era expresia feței și ochii săi căprui ce dădeau impresia că era un om ce explorase până la cei cinzeci și șapte de ani ai săi mari teme spirituale și că trăia la un nivel spiritual foarte ridicat. De asemenea impresiona autoritatea sa pastorală și patosul cu care își expunea ideile. Pe Eusebiu îl încântă încă de la început pastorul Matei cu elocvența cu care predica, meditația din acea dimineață promitea să fie foarte interesantă.

După cuvintele introductive Matei zise: ,,În tumultul vieții noastre, la orizontul căreia se îngrămădesc nori tot mai întunecoși există o minunată invitație divină la care bine ar fi să luăm aminte, pe care o găsim în Apocalipsa 3-20: ,,Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.”  Iisus bate la ușa inimii noastre prin harul Său ce ne atinge în mod delicat inima invitându-ne să-i deschidem. El așteaptă și nu forțează intrarea în inima nimănui, ci pătrunde doar când este invitat în viața noastră ca un oaspete de onoare. Timpurile ce le trăim sunt extrem de grele pentru că se întâmplă foarte multe lucruri ce au menirea de a ne frânge toate speranțele noastre de viață. Viitorul nostru și al copiilor noștri din punct de vedere omenesc pare incert în aceste timpuri post pandemice și în plin război ruso-ucrainean. Avem și ascensiunea ideologiei neo-marxiste prin care se dorește a se înlătura toate valorile iudeo-creștine. Și totuși în tot acest tumult Iisus bate la ușa inimii noastre așteptând un răspuns pe care noi în mod personal trebuie să iL oferim. Nimeni nu poate răspunde în locul nostru, iar fiecare zi în care mai suntem în viață este o ocazie de a răspunde chemării duioase a lui Iisus la mântuire. A cina cu El înseamnă punctul culminant al comuniunii cu Dumnezeu la care un om poate ajunge. Asta înseamnă trăirea unei vieți spirituale aducătoare de speranță și bucurie, în primul rând pentru noi și cei din jurul nostru ce vor fi binecuvântați de o mireasmă aducătoare de viață. Iar mai mult de atât în împărăția slavei lui Hristos când cei mântuiți vor intra în Noul Ierusalim acolo va fi un ospăț în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că vor sta la acea masă împreună cu Iisus oameni mântuiți din toate timpurile ce se vor bucura în împărăția lui Dumnezeu unde nu va mai fi boală, durere, moarte,  deoarece Iisus va face toate lucrurile noi. De aceea este foarte important ca în tumultul acestei lumi să ne oprim și să ascultăm în liniște bătăile lui Iisus la ușa inimii noastre și să-i deschidem pentru a începe veșnicia cu El încă de pe acest pământ. A trăi astăzi o viață spirituală este o pregustare a veșniciei. Iar dacă suntem înspăimântați de timpurile grele pe care le străbatem și care ne apasă să nu uităm mesajul Psalmului 46 unde stă scris: ,,Domnul oștirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.” Citiți integral acest Psalm și lăsați-vă pătrunși de mesajul aducător de pace și speranță  pe care îl conține. Dar mai presus de orice altceva în aceste vremuri grele să avem încredere în Dumnezeu și în capacitatea Sa de a gestiona cursul istoriei în favoarea celor ce îL iubesc și sunt chemați după planul Său…”

Eusebiu îl urmărea cu maximă atenție pe pastor și era tot mai atras de acel discurs religios. La un moment dat în timp ce vorbea, Matei ciocăni de câteva ori cu degetele în amvonul de culoare maronie pentru a ilustra modul cum Iisus bate la ușa inimii omenești. Acea predică fu fabuloasă pentru Eusebiu. După serviciul divin îi împărtăși lui Fabian impresia lui despre acea predică, iar acesta îi confirmă că și el fu impresionat de patosul cu care Matei își rostise predica. Eusebiu simțea că acolo în vale se întărea și creștea tot mai mult din punct de vedere spiritual, însă era conștient că nu putea rămâne acolo la nesfârșit ci trebuia să-și descopere locul său în planul lui Dumnezeu și poate să se întoarcă la soția sa.

Va urma…

Eugen Oniscu, Berlin

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonaţi-vă. Contactați-ne: aici.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook.
• Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!

• MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează