Desprinderi
Când a venit iarna?
Aseară, eram doar noi și toamna.
Fulgii mari ni s-au agățat
în priviri,
cum se prind țurțurii de streșini.
Nu-i mai topesc decât primăverile,
decât lupta cu soarele;
și-și plâng încet desprinderea
și-n lacrimi își măsoară plecarea.
Și ochii noștri au făcut țurțuri
și ne dor de greul albului
din fulgi.
Iarna doare mai tare singurătatea.
Este ca zăpada – apăsătoare și
rece.
Și gândurile urlă ca lupii
flămânzi
sau tac în sfeșnice
pe care praful s-a așezat,
și el, tot în tăcere.
În sufletele noastre
doarme liniștea
și gândurile ne sunt
între urlet și tăcere –
undeva, într-o zonă a amorțirii,
asemănătoare toropelii,
pe care somnul o aduce, întotdeauna,
înainte de culcare.
Adormim în palma înserării:
fără gânduri, fără griji,
fără întrebări și incertitudini.
Albi de tăcere ca iarna,
cu fulgi în privire.
- Suntem cenzurați online, pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
- Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
- Apărăm Credința și Patria. Susținem Familia, Cultura și Viața de la concepție la moartea naturală.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu