Sterie Ciumetti, 89 de ani de la martiriu!

  În noaptea de 29 spre 30 decembrie 1933, în sediul Poliţiei din Bucureşti este asasinat mişeleşte de “oamenii legii”, din ordinul ministrului Iamandi, legionarul macedo-român Sterie Ciumetti, după ce chiar în aceeaşi zi fusese eliberat din închisoare împreună cu fruntaşii Mişcării Legionare Ion Moţa şi Vasile Marin. Acesta s-a refugiat în România interbelică din cauza politicii Greciei de asimilare a aromânilor. Este arestat şi închis la Văcăreşti în 1930 ca militant pentru dreptul macedo-românilor de a se stabili în Dobrogea. Aici îl cunoaşte pe Corneliu Codreanu, liderul tineretului naţionalist român reunit sub aripa protectoare a Arhghelului Mihail, de care rămâne legat până la moarte. Devine casier central al Gărzii de Fier. Este rănit grav de jandarmi în timpul campaniei electorale din 1933. La sfârşitul lunii aceluiaş an, abia eliberat de câteva ore din închisoare, este din nou arestat şi anchetat de poliţie pentru a divulga unde se ascunde Corneliu Codreanu. Pentru că refuză, este schingiuit, împuşcat şi aruncat într-un lac.

În continuare reproducem integral articolul dedicat acestui erou de comandantul Mişcării Legionare Horia Sima. Textul apare în publicaţia ŢARA ŞI EXILUL – Curier Informativ al Mișcării Legionare, din Madrid, în numărul 9, din iulie 1965 și republicat de BUCIUMUL.

“În cartea Căpitanului, “Pentru legionari”, găsim următoarele rânduri despre Sterie Ciumetti: „Sterie Ciumetti trăieşte zi şi noapte cu mine. E un tânăr de o mare corectitudine şi de o credinţă de câine. El devine casier central al Gărzii.  Toate zilele – câte le va mai avea – nu se va gândi decât la Gardă, nu se va frământa şi nu va acţiona decât pentru Gardă, nu va trăi viaţa decât pentru ea”.

Când a evocat în termenii de mai sus viaţa legionară a lui Sterie Ciumetti, Căpitanul s-a gândit şi la finalul sublim al acestei vieţi. Au fost mii de legionari care au căzut pentru Legiune, dar în cazul lui Ciumetti avea de-a face cu o situaţie excepțională, când soarta întregei mişcări era în joc, când de atitudinea lui, în momentul în care duşmanii au pus mâna pe el, depindea continuitatea sau dispariţia Legiunii. Dacă ar fi cedat în noaptea de 29-30 Decembrie 1933 presiunilor, torturilor şi amenintarilor, acela în care îşi pusese nădejdile întreg tineretul ţării, Comeliu Codreanu, ar fi fost descoperit şi ucis. Dacă i-ar fi fost mai dragă viaţa lui, ar fi tăiat firul vieţii legionare. Căpitanul ucis în 1933, după toate prevederile omeneşti, s-ar fi destrămat şi Legiunea. Mişcarea era încă prea puţin extinsă ca să poată recupera şi dăinui şi după moartea întemeietorului ei. Abia în cei patru ani următori, 1934-1937, și-a creat cadre putemice şi a prins rădăcini în toată ţara. Ciumetti, şi în aceasta constă măreţia unică a jertfei lui, a respins alternativa salvării şi s-a hotărât pentru moarte. Și-a zdrobit existenţa lui proprie pentru a îndepărta fâlfâirea morţii de deasupra capului şefului său.Sunt cunoscute împrejurările în care Căpitanul s-a întâlnit cu grupul de studenți români din Macedonia, o întâmplare din acelea pe care nu le poti atribui decât Providenței: în duba care transporta pe aceşti tineri la închisoarea Văcareşti, după atentatul neisbutit a lui Beza contra ministrului Angelescu. În celulele acestei închisori, sub privirea ocrotitoare a Arhanghelului, s-a plămadit frăția de cruce între Căpitanul oastei legionare, pe atunci destul de mică, şi grupul de luptători nationalişti veniti din Macedonia. Aceşti români, renumiti prin vitejia şi dârzenia lor în apărarea patrimoniului național, în loc să găsească sprijin în Patria-Mamă, erau prigoniți de autorităti, tratați ca duşmani ai Statului şi azvârliti în închisori. Între cei întemnițați se găsea şi Sterie Ciumetti. “Atunci l-am cunoscut pe Sterie Ciumetti, scrie Căpitanul, pe care Dumnezeu l-a ales, pentru sufletul său bun şi curat ca roua să fie, prin tragica sa soartă şi chinuire, cel mai mare martir al Mişcării Legionare, al României legionare”.

Corneliu Codreanu şi tovarăşii lui de suferință au folosit timpul petrecut în închisoare în vara anului 1930 pentru a dezbate problemele vitale ale neamului românesc de pretutindeni. Căpitanul a avut prilejul să cunoască în amănunt, chiar din mărturia cutremurătoare a acelora care au trăit-o, tragedia Românilor din Balcani, iar tinerii originari din Macedonia au fost cuceriți nu numai de personalitatea umană a Căpitanului, bunătatea lui fără margini, dar şi de conceptia lui politică, a cărei viziune nu se limita la fruntariile unui Stat, ci îmbrătişa totalitatea națiunii noastre, de la Nistru şi până în Pind. Luptele şi suferintele Românilor din Macedonia fac parte integrantă din zbuciumul neamului întreg. De altă parte însă, din convorbirile cu Căpitanul, ei şi-au dat seama că problema lor nu poate fi rezolvată fară existenta unei Români puternice şi respectate în afară. Drumul de salvare al elementului românesc din Balcani trece prin Bucureşti. Dar cum România însăşi suferea de plaga politicianismului, trebuia ca mai înainte să se dea bătălia în Patria-Mamă, pentru a impune un regim sănătos la cârma tării. Odată ce s-ar fi întărit Statul Român, influența lui binefăcătoare s-ar fi resimţit asupra tuturor aşezărilor româneşti din întreaga lume. Legiunea lui Codreanu era instrumentul politic destinat să opereze “schimbarea la față a României” şi, in consecintă, locul lor era în această organizație.

Aceste discuții şi confruntări fără îndoială că nu ar fi avut acelaşi ecou în sufletul acestor tineri dacă s-ar fi desfăşurat în alte împrejurări, mai putin dramatice, şi nu îndărătul gratiilor unei închisori. Ceea ce i-a impresionat mai mult pe studenții macedoneni, care nu erau nişte însăilători de vorbe goale, ci oameni de actiune, haiduci şi revolutionari, a fost solidarizarea Căpitanului cu cauza lor. În toată țara, în toate partidele, nu s-a găsit nimeni să-i înteleagă şi să le ia apărarea. În afară de acest om. El însuşi într-o situație grea, el însuşi pândit de duşmani din toate părțile. Căpitanul riscă mai mult decât toți cei închişi în chestiunea manifestului lansat de studențimea macedoneană. Risca existența organizației abia înfiripate. Risca o condamnare care l-ar fi desființat politic. O cât de uşoară condamnare, cereau duşmanii, pentru ca să aibă prilejul să se năpustească asupra Legiunii. Dar onoarea lui de luptător naționalist nu putea suporta ca el să tacă, în timp ce se săvârşea o mare nedreptate acestor Români din partea unor politicieni vânduti străinilor. El a sărit în ajutorul altor Români obidiți sau primejduiți, ca la Iaşi, la Universitate, la Nicolina, sau în Maramureş, fară nici un calcul, fără a măsura primejdiile ce le atrage asupra lui.

Acest gest, tinerii români din Macedonia nu l-au uitat. Unitatea lor de simțire şi gândire cu Căpitanul s-a pecetluit în focul luptei. De îndată ce au fost liberi, s-au înrolat în Legiune, atrăgând după ei cea mai mare parte a tineretului universitar originar din Peninsula Balcanică şi a coloniştilor aşezaţi în Cadrilater. Căpitanul a fost răsplătit din belşug pentru ajutorul dat acestor oameni în momente de restrişte. Tocmai atunci luase hotărârea să se stabilească la Bucureşti. Elementul macedonean i-a fost de nepreţuit sprijin tocmai în această perioada dificilă, a primului contact cu Capitala, o lume necunoscută şi în mare parte străină de aspiraţiile Mişcării. De atunci încoace nu a fost luptă legionară în care ei să nu fie prezenți, cu munca lor, cu banul lor, cu sacrificiul lor, cu viaţa lor.

Sterie Ciumetti a luat parte la toată această eroică afirmare a ramurii de romani macedoneni în sânul Legiunii, în perioada 1930-1933. E umbra credincioasă a Căpitanului. E numit casier central al Gărzii, funcţiune care presupune nu numai corectitudine în mânuirea banilor, dar şi strădania zilnică şi penibilă de a acoperi nevoile minime ale organizaţiei. Legiunea nu era finanţată de nimeni. Toate mijloacele ei materiale proveneau din cotizaţii sau din ajutoare benevole ale membrilor ei. Campaniile electorale din 1932 și 1933 au impus însă Legiunii un efort financiar covârşitor, care nu mai putea fi susţinut din cotizaţii. Situaţia era critică. Atunci Sterie Ciumetti a făcut apel la generozitatea negustorilor macedoneni din Capitală şi Legiunea a fost salvată din impas. Listele de candidaturi au putut fi depuse la timp în toată ţara.

Ne-am oprit câteva clipe asupra antecedentelor legionare ale lui Sterie Ciumetti pentru că numai pe firul lor putem încerca să pătrundem in taina sufletului său. Cununa martiriului nu s-a aşezat întâmplător pe capul lui, n-a fost un gest temerar de ultimă oră, ci intra în vocaţia lui de luptător, era împlinirea concepţiilor lui de viaţă. Fără îndoială că ultimul lui act de serviciu pentru Legiune depăşeşte tot ce a făcut el până atunci, dar între masa sacrificiilor zilnice săvârşite în cursul funcţiunilor ce le-a îndeplinit în Mişcare, adeseori anonime, adeseori cunoscute numai de cel care le poartă povara, şi între ultima lui zvacnire de energie, care a spart plafonul acestei lumi pentru a salva viaţa Căpitanului, exista o legătură naturală şi o continuitate logică. Sterie Ciumetti era aeelaşi şi când strângea un ban pentru Legiune şi când murea pentru Capitan. Aceeaşi vână spirituală hrănea amândouă sacrificiile, deşi valoarea lor nici nu se poate compara.

După împuşcarea lui Duca, Victor Iamandi, subsecretar de stat la Inteme, dăduse ordin organelor de poliţie şi jandarmerie că dacă îl prind pe Corneliu Codreanu să facă justiţie sumara cu el. Sterie Ciumetti fusese eliberat de la Jilava în după amiaza zilei de 29 Decembrie, cu câteva ore înainte de atentatul de la Sinaia, împreună cu Ion Moţa şi Vasile Marin. Abia poposise în mijlocul familiei lui, când zbirii bat din nou la uşă şi îl ridică. De asta dată pentru totdeauna. Dus la poliţie, a fost groaznic chinuit ca să spună unde poate fi găsit Căpitanul. Cum Ciumetti lucrase permanent la secretariatul Mişcării, era cel mai indicat să le dezvăluie legăturile Căpitanului, persoanele pe care le frecventa în Capitală şi unde eventual s-ar putea ascunde. Cu toate chinurile ce le-a suferit, comisarii n-au putut smulge nimic de la el. L-au ameninţat cu moartea. Ciumetti nu s-a turburat, atunci într-un acces de furie şi disperare, au tras în el şi apoi i-au azvârlit trupul neînsufleţit la marginea unui lac în jurul Bucureştilor.

Comisarii de poliție, Panova și Aurelian Negrescu, responsabili de moartea lui Ciumetti, au fost reclamaţi justiţiei şi s-au început cercetările împotriva lor. Dar procesul n-a ajuns să se judece. Prin corupţie şi presiuni guvemamentale asupra organelor de anchetă, afacerea a fost înmormântată. Abia in toamna anului 1940 vinovaţii și-au luat cuvenita pedeapsă.

Trebuie să ne închipuim ce s-a petrecut în sufletul lui Sterie Ciumetti în timp ce loviturile cădeau cu grămada asupra trupului său slăbit. De o parte era viaţa caldă şi ademenitoare, era căminul abia înfiripat, de unde fusese smuls abia de câteva ore; de alta, era viziunea măreaţă a destinului românesc în lume, Căpitanul, Ţara, Legiunea, care-şi croise drum vitejeşte până atunci în mijlocul a mii de primejdii şi duşmănii. Toate aceste cuceriri şi realizari să se prăbuşească acum, după atâtea suferinte şi sacrificii, dacă ar fi Căpitanul descoperit şi ucis? Nimeni n-ar mai fi in stare să ia de la capăt mişcarea de renaştere națională. Totul se putea pierde pentru un moment de slăbiciune al lui. Atunci, gândindu-se la figurile legendare ale Armatolilor, într-un efort supraomenesc s-a ghemuit în durerea lui, pentru a rămânea credincios visului de înălțare românească în lume. Carnea și oasele zdrobite au fost învinse de forţa spiritului până ce călăii l-au eliberat de chinuri și dureri, dându-i lovitura de graţie.

În toată viaţa lui de luptător pentru mântuirea neamului românesc, Sterie Ciumetti a fost de o consecvenţă severă. Odată ce s-a hotărât să apuce drumul spinos al luptei naţionale, pentru el nu au mai existat întoarceri, revizuiri, sau îndoieli. Având formaţie de luptător încă din mediul în care s-a născut și în care şi-a petrecut adolescenţa, prin Legiune a îmbrăţişat aspiraţiile neamului întreg și și-a încheiat viaţa dând un exemplu cutremurător de lealitate fată de idealul care i-a încălzit sufletul. Căpitanul i-a cinstit memoria, aşezându-l în fruntea martirilor pomeniţi la şedinţele de cuib.

Sterie Ciumetti a fost un caracter tăiat în stâncă. Viaţa şi moartea lui formează un bloc de granit, o unitate indestructubilă. O existenţă rar întâlnită, modelată până în ultima clipă de văpaia spiritului nemuritor.” 

• Suntem cenzurați online, pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
• Apărăm Credința și Patria. Susținem Familia, Cultura și Viața de la concepție la moartea naturală.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu