E mai ușor să faci o listă cu cine NU a fost finanțat de Soros

activenews.ro
Imperiul lui Soros este mai extins decât v-ați imaginat vreodată. Sumele incredibile pe care le-a direcționat multimiliardarul politicienilor de stânga, începând cu anul 2000
Noile dezvăluiri arată că imperiul non-profit al lui George Soros a direcționat aproape 21 de miliarde de dolari din 2000 încoace, ceea ce îl face probabil cel mai mare „bancomat” pentru politicienii de stânga din lume, scrie Capital Research.
Rețeaua Soros (sau Rețeaua Societății Deschise) este formată dintr-o mână de fundații și grupuri de lobby finanțate de miliardarul de origine maghiară. Acesta nu a făcut un secret din obiectivul său de a-și folosi averea enormă – câștigată pe piețele capitaliste – pentru a reorganiza țara după propria imagine.
În practică, acest lucru implică direcționarea de subvenții cu șase și șapte cifre către activiști profesioniști care promovează politici și aleg democrați în numele „carității”.
În centrul rețelei Soros se află Fundațiile pentru o Societate Deschisă (OSF) și sora sa, Fundația pentru Promovarea Societății Deschise (FPOS).
Nu este clar de ce Soros menține două fundații separate, mai ales având în vedere cât de costisitoare este administrarea lor în conformitate cu reglementările stricte ale IRS. OSF a investit în tânărul FPOS 1 milion de dolari în 2008, iar de atunci FPOS a devenit un „mastodont” de 2 miliarde de dolari (începând cu 2021), comparativ cu veniturile de 988 de milioane de dolari ale OSF în acel an.
Împreună, fundațiile lui Soros au canalizat o sumă uriașă de 2,7 miliarde de dolari în organizații non-profit (în mare parte de stânga) numai în 2021, 90% din această sumă provenind de la FPOS.
În plus, aproape 577 de milioane de dolari în granturi au fost plătite de Open Society Policy Center și principalul grup de lobby al lui Soros, Fund for Policy Reform.
Știm destul de multe despre Open Society Policy Center, care este condus de fostul reprezentant al SUA Tom Perriello și care a fost al doilea cel mai mare cheltuitor de lobby la nivel federal în 2019, cu 48,5 milioane de dolari.
Se știe mai puțin despre Fund for Policy Reform (FPR), care își împarte numele cu un alt ONG finanțat de Soros, Fund for Policy Reform, Inc. FPR, Inc. a fost creat în 2009, în timp ce FPR a fost fondat în 2015. Ambele organizații nonprofit funcționează de la sediul din New York al rețelei Soros.
Se pare că FPR are un singur rol: canalizarea banilor către FPR, Inc. cu ajutorul personalului de la Open Society Foundations. Și a mutat cel puțin 1,5 miliarde de dolari din 2015 – majoritatea sau toți acești bani prin vânzarea de acțiuni în filiala din Insulele Cayman a fondului de acoperire Quantum Endowment al lui Soros, donate probabil de Soros însuși la crearea grupului în urmă cu șapte ani.
Subvențiile de la FPR, Inc. formează la rândul lor bugetul pentru Open Society Policy Center, care în 2021 a fost de 196 de milioane de dolari.
FPR, Inc. acordă, de asemenea, sute de milioane de dolari anual unor grupuri de peste hotare – 627 de milioane de dolari numai în 2019 – ale căror nume nu sunt raportate în declarațiile IRS.
Lista grupurilor de activiști finanțate de Soros este atât de mare încât ar fi mai ușor de spus care grupuri nu sunt finanțate de miliardarul newyorkez. (…) – integral pe ActiveNews, autor: Cătălin Vușcan.
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo