Prinos de gând

Câte stele-ndoliate
au căzut la moartea ta?
Tu, Luceafăr printre ele
și cu noi de-a pururea?

Lângă margine de mare,
tu voit-ai să te-ngropi,
unduirile să-ți cânte –
tu să stai mereu în loc.

Teiul, ce își scuturase
flori pe scumpul tău mormânt,
e pădure de tei astăzi
și în cer, tu ești un sfânt.

Ne cobori din ceruri ’nalte
graiul tău nemuritor,
precum luna, printre stele,
cântă versuri până ’n zori.

Nu credeai să-nveți
a muri vreodată
și în toate ești nemuritor.
Pasu-ți călător de altădată
își păstrează-n versuri
mersul tău ușor.

Plutirea ta lină
pe pânza de apă
și mersul prin vineți
păduri de cristal
ne aduc aminte
că ai fost odată
tot ce omenirea
poate-aduce-n dar.

Urcușul ușor pe scările ’nalte
căutau Tăcerea veșnică de sus,
chipuri vii de sfinți
și iconostase,
unde nu-i durere,
unde-i mereu Vis.

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo