Rugându-mă pentru ziua următoare
Iubire…
Iubire,
îl iubesc pe Dumnezeu
pentru viața ce mi-a dat,
chiar dacă m-a creat
o cioară albă,
s-a gândit că este bine așa,
că doar așa voi lupta,
ținând legătura cu natura,
mergând, parcă zburând…
sufletul s-a pierdut,
într-un templu vechi,
după ce a rătăcit, s-a regăsit,
trecând prin ferestrele murdare,
auzind chemările bizare…
îl iubesc pe Dumnezeu
pentru că atunci, când
speranța mă ținea de gât,
ca un șarpe încolăcit,
el m-a dezmorțit,..
i-am simțit brațele,
am auzit șoaptele,
abandonând necazurile
am căutat strălucirea zorilor,
frumusețea florilor,
în bătaia vânturilor…
Îl iubesc pe Dumnezeu,
pentru că tu ești fiul lui.
*
Mă trădează stelele
Am mers mai departe,
când totul era sumbru,
lăsând în urmă doar o umbra
și un miros de valuri sărate
cristaline, curate,
mi-am făcut temniță din tăcere,
iar din dragostea ce o port
am făcut port
acolo, mă simt cuceritoarea infinitului,..
simțurile noastre pacificatoare,
atât de asemănătoare,
în suferință și bucurie,
dar nimeni nu știe…
mă cutremur și mă sufoc,
arzând ca un foc,
agitând tăcerile,
implorând stelele
să nu mai răsară,
dar mă trădează a câta oară…
ele au fost martorii
de la începutul lumii,
…le rog să păstreze secretul…
plictisite în spațiul rece și gol,
fac din lumină ocol,
pentru dansul imaginației
și saltul grației,
le amuz când mă veghează,
dar… mă trădează.
*
Din umbră
Ascuns în umbra subconștientului meu,
Arunci uneori săgeți din orgolii,
Furi focul din mine, precum Prometeu,
Se umple cu ură ”cutia Pandorei”.
Pe la mijloc de viață, fiind dezmințit
Te voi căuta prin amintiri prăfuite,
Iar cu tăișul unui cuțit ascuțit
Voi scrie despre noi pe frunze-ngălbenite.
Păstrându-te-n taina conștientului meu,
Fragment din capitolul romanului nescris,
Stăpânul vulcanilor, nicidecum Zeu
Nu în cărți, ci într-un manuscris.
Voi încuia ușa de la azilul cu vise,
Aruncând cheia-n oceanul timpului pierdut,
Resuscitând încrederea ce amorțise,
Renăscându-mă, neștiind c-am murit.
*
Nu pot, Doamne!
Eu nu pot, Doamne, să te supăr,
Te-am întristat de multe ori,
Din nechibzuire și neastâmpăr,
Sau necunoștință și erori.
N-ai permis să fiu răpusă,
Pedepsele fiind ca de la tată,
Milos fiind cu firea-mi nesupusă,
Iertându-mă de fiecare dată.
Eu nu pot, Doamne, să greșesc,
Căci din greșeli adun păcate,
Durerile cu Tine le împărtășesc,
Ferindu-mă de ispită și de răutate.
Tu-mi dai atât, cât pot să-ndur,
De trecut nu mă agăț,
Poate uneori ai fi vrut să fii mai dur,
Dar înțelegi că din greșeli învăț.
Eu nu pot, Doamne, să te mint,
Slăbiciunile-mi sunt prezente,
Nu mă-nchin la icoane de argint,
Nu merg des în locuri sfinte.
Cred în puterea ta cerească,
Admirând apusurile de soare,
Mă bucur de viața pământească,
Rugându-mă pentru ziua următoare.
*
RUGĂ
Așezând gânduri în vers câteodată
Ochii mei văd dincolo de orizont,
Doamne, nu mă lăsa să devin ciudată,
Toate stranietățile pune-mi-le-n cont.
Nu ignor nici o încercare a sorții,
La final îmi voi achita propriile facturi,
Ș-atunci când voi închide cartea vieții,
Vreau să am pe inimă sărutări nu lovituri.
Doamne, ferește-mă de invidia umană
Nu-mi doresc să fiu bogată și nici vestită,
Pe stradă dau cerșetorilor de pomană,
Din suflet, nu pentru admirația ipocrită.
Nu-mi permite, să fiu răzbunătoare,
La urma urmei, ce știu eu despre durere?
Nu-mi pasă de privirile înțepătoare,
Vreau să trăiesc și să mor pentru iubire.
Zilele îmbracă haina destinului meu,
Rămânând blocată-n adâncul zorilor,
Trăiesc cu credința-n bunul Dumnezeu,
Sub critica dură a muritorilor. (publicat în noiembrie 2019)
Viorica Toaca Osipova
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo