Abordarea limbii române în ciclul primar şi preşcolar

-Studiu de specialitate-

Prof. Buligioiu Anca Mihaela, Grădiniţa cu Program Normal Gârleşti, Gherceşti

Curriculum-ul Naţional pentru învăţământul primar şi preşcolar promovează o viziune nouă asupra însuşirii limbii şi literaturii române de către preşcolarii şi şcolarii din clasele primare. Modelul de organizare şi desfăşurare (proiectare, evaluare) a noii viziuni privind parcursul didactic în învăţarea limbii şi literaturii române este numit „comunicativ-funcţional”. Întregul demers face parte din „reforma curriculară”, care centrează procesul didactic pe conceptual de curriculum se înţelege prin curriculum, în sens larg, „ansamblul proceselor educative şi al experienţelor de învăţare prin care trece şcolarul pe durata parcursului său şcolar”, iar în sens restrâns, un „ansamblu al acelor documente şcolare de tip reglator, în cadrul cărora se consemnează datele esenţiale privind procesele educative şi experienţele de învăţare pe care şcoala le oferă elevului”, după cum menţionează Miron Ionescu în Educaţia şi dinamica ei (1998), dar şi Dorel Ungureanu în Educaţie şi curriculum (1999), Constantin Cucoş, în Pedagogie (1998), Sorin Cristea în Dicţionar de pedagogie (2000), ori Ion Al. Dumitru în Educaţie şi învăţare (2001).

Curriculum-ul Naţional propune o serie de termeni noi, acoperind realităţi schimbate şi determinând mentalităţi transformabile. Conceptele cu efecte metodologice sunt următoarele: cicluri curriculare, arii curriculare, curriculum nucleu, obiective-cadru, obiective de referinţă, standarde de performanţă, schema orară, descriptori de performanţă. La acestea, învăţarea limbii şi literaturii române presupune extinderea unor componente ale comunicării spre capacităţi de emitere-recepţionare (orală şi scrisă), după cum urmează:

-recepţionarea mesajului oral (ascultarea)

-exprimarea orală (vorbirea)

-recepţionarea scrisului (citirea)

-exprimarea scrisă (scrierea).

Le vom defini pe rând, împrumutând semnificaţia de reper a autorilor Curriculum-ului (devenit document normativ):

• cicluri curriculare sunt „periodizări ale preşcolarităţii şi scolarităţii, stabilite pe baza unor obiective comune; CICLUL/NIVELUL de dezvoltare (Nivel I, Nivel II, clasele II, IV) s.c.l.

• curriculum nucleu se exprimă în obiective, conţinuturi şi număr de ore, valabile pentru întregul proces de învăţământ primar. Totodată, curriculum nucleu are în vedere „realizarea standardelor de performanţă, devenind norma şi obligativitate, fiind referenţial pentru evaluarea prin concursuri sau examene naţionale”.

• obiective de referinţă cuprind „rezultatele aşteptate ale învăţăturii pe parcursul unui an de studiu; ele se exprimă într-un inventar de capacităţi care este necesar să fie realizate de către fiecare elev promovabil”.

• standardele curriculare de performanţă au caracter normativ, fiind echivalente pentru toti elevii ajunşi la sfârşitul unor cicluri (trepte) de şcolaritate. Standardele curriculare de performanţă consemneaza nivelul mediu de asimilare a cunoştinţelor („a şti”), competenţele („a şti să faci”) şi atitudinile („a şti să fii”), exprimate în rezultatele aşteptate ale învăţării. În principiu, standardele curriculare de performanţă cuprind repere de nivel pentru evaluări şcolare la sfârşit de ciclu curricular, fiind constituite ca un sistem unitar de cerinţe.

• schema orară cuprinde varianta planului-cadru de învăţământ pentru care a optat institutoarea sau fiecare grup de clase. Pentru ca planul de învăţământ este flexibil, flexibilitate întreţinută de disciplinele opţionale, fixarea anuală a acestuia se constituie în schema orară a clasei respective. Sintetic, aceasta se exprimă în orar, dar fiecare institutor are posibilitatea de a alege un tip diferit de organizare a procesului didactic în funcţie de opţiune: curriculum nucleu, curriculum aprofundat, curriculum extins.

• descriptori de performanţă (ca şi concept) descind din înlocuirea măsurii evaluării (din notare cifrică) cu calificative. Pentru ajutorarea dascălului de a realiza o clasificare (foarte bine, bine, suficient, insuficient) cât mai exactă a fiecărui elev, rezultate şcolare aşteptate sunt „descrise” sub formă de „capacităţi şi subcapacităţi esenţiale pe care elevii trebuie să le demonstreze după anumite perioade de instruire”. De regulă, capacităţile (subcapacităţile) corespund obiectivelor (cadru şi de referinţă) din curriculum.

Viziunea comunicativ -functionala de învăţare a limbii şi literaturii române în învăţământul primar/preşcolar are în vedere ideea că cele patru deprinderi/capacităţi (ascultarea, vorbirea, citirea, scrierea) sunt integratoare, intradisciplinare, adică în fiecare moment al învăţării se realizează „din toate”, fiind astfel împărţite numai din raţiuni metodologice şi explicative. Ele au în vedere asimilarea capacităţilor de comunicare biunivocă, reciprocă dintre emiţător şi receptor, ascultător şi exprimator, dintre înţelegere şi exprimare.

În practică, obiectivele de referinţă, formulate în curriculum, se nuanţează în fiecare lecţie/sistem de lecţii (sau unitate didactică) prin intermediul obiectivelor performative, operaţionale sau concrete, pe capitole şi lecţii. Acestea sunt elaborate de institutoare, utilizând verbe de acţiune ca a vedea, a auzi, a verifica în mod direct de institutor pentru fiecare elev, grup de elevi sau clasa de elevi. Ele confirmă acţiunea elevilor care identifică, demonstrează, clasifică, elaborează, enunţă, execută, aplică, caracterizează, creează. Susţinerea operatorie a obiectivelor performative (care „vizează operaţiile concrete direct evoluabile, prin intermediul cărora se realizează obiectivele de referinţă” -Alexandru Crişan (1998) generează, prin însumare (liniara, concentrică şi sferică), capacităţi comunicative în conformitate cu standardele de performanţă.

Bibliografie:

JOIŢA Elena, Ilie, V., Frăsineanu Ec., – Pedagogia – Educaţie şi Curriculum – Ed Universitaria Craiova, 2003

PENEŞ Marcela – Comunicare – Ed. Aramis, Bucureşti, 1998