„În fluierul de lemn stau ferecate păsări”

Octav Lica – Sunt născut în anul 1956 în București, am absolvit cursurile liceului teoretic Spiru Haret, apoi Facultatea de Utilaj Tehnologic. Am debutat editorial în anul 2019 cu volumul de versuri „Călător în Timp” la editura Hoffman, în 2020 volumul de versuri Lupta cu Timpul la editura Betta, volumul de proză Taxiul Amintirilor la editura Ghepardul în anul 2021, Volumul de versuri Anatomia Unei Clipe, editura Kafka 2022. Am fost publicat în mai multe antologii ale editurii Betta, Cervantes, Ecreator, Convorbiri Literar-Artistice, Apollon, reviste precum Arena Literară, Rotonda Valahă, Independența Română, Flacăra lui Adrian Păunescu, Cervantes, Ecreator. Sunt redactor șef-adjunt la Convorbiri Literar-Artistice, revistă editată sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Romania, vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români, membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, membru al Asociației Generale a Inginerilor din România. La finele anului 2020 am fost recompensat cu premiul Lucia-Silvia Podeanu pentru poezie, premiul Gheorghe Onea pentru proză, din partea Societății Scriitorilor Români, Diplomă de Merit la concursul de proză Nicolae Velea, organizat de editura Betta 2020 și Mențiune la ediția 2021 a aceluiași concurs, premil II secțiunea proză decernat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România filiala Timiș, Diplomă de Merit la concursul de poezie Radu Cârneci, organizat de Editura Betta și revista Arena Literară 2022, premiul I sectiunea proza al Societatii Culturale Apollon Academia Internationala de Literatura si Arta 2022, mențiune la concursul de proză scurtă organizat de Asociația Distribuitorilor de Carte, Editura Betta, revista Arena Literară.

1
CĂSUȚA VERDE

În căsuța verde de paiantă
miroase a pământ și paie;
lumina pătrunde anevoie
prin ochiuri sparte de fereastră.
Întunericul s-a furișat în stradă
în așteptarea nopții premature.
În sobă e înmormântare,
focul s-a stins în buturuga udă.
În căsuța verde de paiantă
se-aude-ncet o rugăciune
și-n candela de-nchinăciune
un fior de flacără palpită.
În căsuța verde de paiantă
o sobă-a devenit altar
și fumul de tămâie solitar
îngână o prezență sfântă.
În căsuța verde de paiantă
miroase-a Dumnezeu!

2
DE CE, DOAMNE ?

La ce bun Doamne-a ta lucrare
ce făurit-ai pe pământ?
Minuni în floare și carne
ai pus în suflet și în gând.
Ai scos din lut gheme de viață,
ai plămădit în zile nopți
și Ți-ai întors zeiasca-Ți față
născând o lume pentru toți.
Ai dat lumină-n început
un soare și o lună,
ai încălzit și ai crescut
în om a sa natură.
Am fost boboci și fructe-n pârg,
ne-am copt la vremea noastră,
sădit-am rodul în amurg
precum fu voia Voastră.
La ce bun Doamne pe pământ
clădit-ai munți și ape,
dacă o viață-n legământ
e doar un vis și-o moarte?

3
DRAGOSTE LUNGĂ DE-O VARĂ

Îndrăgostiți din cale-afară,
greierele și furnica
s-au cununat în plină vară.
A oficiat evenimentul
un soare ce-a trezit iubirea
pecetluindu-i legământul.
Domestica lor simbioză
se rupse fără rezultat,
bărbatul prea emancipat
uitându-și rolul din geneză!

4
EU, TU ȘI LUNA

Nimic mai mult sub cerul mat,
doar coama norilor sub lună,
cu spuma albelor reflexii
căzute din înaltul tainic.
În legănarea unui val,
purtat în faldurile mării
de adâncimea unei nopți,
doar tu și eu suntem stăpânii.
Nisipul cenușiu ne-ngroapă pașii,
pierduți în clar-obscurul disipat,
mii de frânturi de vise sidefii
șterg urme de stele căzătoare.
Rămas-am numai noi și luna
cu rotunjimea-i nefirească,
un felinar veghiind în cap de stradă,
o liniște venită din mormânt.
Nedespărțiți, strângându-ne de mână,
creduli stăpâni pe sentimente,
atrași de magnetismul scurs de lună,
orbim, seduși de idealuri.
Și urma noastră fi-va ștearsă
de valuri noi ce vor spăla
iubiri, tristeți și legăminte,
doar tu și eu și luna le vom ști!

5
FLUIERUL

În fluierul de lemn stau ferecate păsări;
în trilul lor se tânguie pădurea
și mâna care freamătă pe găuri
e mâna ce mai ieri ținea securea.
În trilul păsărilor fluier
e jalea din frunzișul verde,
e zbuciumul ce-aduce toamna
și aripi frânte spre Antares.
În fluierul de os se-ascund strămoșii
și sunetul e grav, de tulnic,
doinește din Zarand până la Tisa
în sunetul de coasă trasă-n piatră.
Și mâna ce-a mugurit din os
e paloșul ce-n brazd-a tras hotarul,
iar țipătul din piepturi zămislit
se stinge-n fluierul de os.

Octav Lica

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo