Viața ca o peșteră
Am vizitat recent o peșteră (în fotografie) din apropierea izvorului Bălții, un pîrîu din satul meu natal, Curpen. Stăteam azi și mă gîndeam la viața mea sau a noastră și asemănarea ei cu o peșteră.
Intrarea e mereu aceeași. Din sămînța bărbătească și cea femeiască ia naștere un trup nou, un om, al cărui suflet e dat de Dumnezeu încă din momentul concepției. Celor ce cred că ne tragem din maimuță le spun doar atît: nici pînă astăzi nu s-a descoperit veriga lipsă care să dovedească științific teoria (eu aș numi-o simplă speculație) a lui Darwin. Așadar, așa cum, de regulă, o peșteră are o singură intrare, tot așa avem și noi o singură cale de a veni pe lumea aceasta, în drum ulterior spre veșnicie. Dacă însă vom fi sau nu lăsați să trăim este, astăzi, o mare problemă, căci posibilitatea de a-ți ucide propriul copil este prezentată (corect spus, vîndută, de cei ce fac bani din vărsarea de sînge nevinovat) ca libertate a femeii, ca emancipare de sub opresiunea (fictivă!) a bărbatului, ca ,,drept la avort”. Dacă să omori e un drept, să dai viață ce este? Nimic pe lumea asta nu împlinește, din multe puncte de vedere, femeia mai mult decît maternitatea. Darul vieții e un minunat cadou de la Domnul pentru femeie, unul pe care noi, bărbații, nu îl trăim, nu îl înțelegem în toată splendoarea sa, așa cum doar o mamă o poate face.
Odată născuți, explorăm viața cu tot ce ne oferă ea, așa cum am explora interiorul unei peșteri. Nu știm dinainte ce ne așteaptă la următoarea cotitură și nici ce va fi la final, o înfundătură sau poate ieșirea spre un alt tărîm, de care am auzit doar din poveștile bătrînilor.
Experiențele trăite vor avea pete de lumină sau frînturi de întuneric. Vom greși uneori drumul și va trebui să ne întoarcem sau să căutăm soluții spre a ieși din bucluc. Interesant este că și lumea asta în care trăim pare o peșteră imensă de formă circulară. Povestea părintele Sorin Bute la Trinitas TV, într-o emisiune despre statutul embrionului uman, despre cum a revoluționat, în sens bun, creștinismul lumea romană. În trei puncte: avortul, homosexualitatea și sinuciderea. Practici larg răspîndite și justificabile au devenit de neconceput pentru cei convertiți la creștinism. Creștinii de atunci nu-și lepădau pruncii și nici nu îi abandonau după naștere. Homosexualitatea nu era nimic de lăudat, ci dimpotrivă, unul dintre cele mai grave păcate și de netolerat în comunitatea de credință. Nu există perspectivă mai curată asupra sexualității umane decît cea adusă de Ortodoxie. Singura care ridică omul de la biologic la ceresc. În Taina Cununiei, preotul binecuvintează unirea trupească a celor doi miri, rugîndu-se să aibă parte de prunci buni.
,,De aceea Biserica se roagă „binecuvântează intrările și ieșirile lor… primește cununile lor în Împărăția Ta, păzindu-i curați, fără prihană și neasupriți în vecii vecilor”, fiindcă pe acest drum Hristos în care s-au unit le este Pedagog.
Așa cum Dumnezeu a însoțit pașii tânărului Tobie cu înger păzitor (Tobie 3, 17) și l-a unit cu Sara (Tobie 8), pe care a păzit-o curată, neatinsă de bărbat (Tobie 3, 14), pentru a-i fi mireasă cinstită (Tobie 3, 15), așa cum a legat puterea demonului alungat de mirosul ce ieșea din cățuia arzândă cu inima și ficatul peștelui (Tobie 8, 2-3), tot așa Domnul, Care i-a făcut pe Adam și pe Eva (Tobie 8, 6), va binecuvânta căile, pașii, intrările și ieșirile mirilor și-i va păzi curați, fără prihană și neasupriți, pentru a intra în bucuria Tatălui Ceresc, unde-i așteaptă cununile pe care, simbolic, le-au primit deja.” (Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Cununia – viață întru Împărăție, Fundația Tradiția Românească, București, 2004 – doxologia.ro)
Revenind la felul în care a inversat ,,valorile” romane creștinismul, vedem că aceea ce era de fală la romani devine netrebnic și de lepădat pentru creștini. Înțelegînd corect învățătura lui Iisus (spun corect, căci există azi oameni rătăciți care justifică biblic ideologia LGBTQIA+), creștinii primelor veacuri se raportau corespunzător, din punct de vedere moral, la păcate ce îi despărțeau de Domnul. Vremelnic, căci mare e taina pocăinței, ce poate face nou ceea ce a fost spurcat de păcate grele! Vai însă de noi, cei ce murim în aceleași patimi spurcate! Atunci despărțirea de Domnul poate deveni veșnică. Să nu fie!
Cel de-al treilea punct era sinuciderea. Acceptată de păgîni la fel cu avortul și sodomia, pentru un creștin, sinuciderea e respingerea definitivă a lui Dumnezeu și cale spre osînda veșnică. Un ,,NU” categoric Domnului în cel mai important moment al vieții unui om pe Pămînt, clipa morții.
Spuneam că văd această ,,vale a plîngerii” ca pe o peșteră, unde mulți ne învîrtim în cerc. După spusele părintelui, mi-a venit ideea. Deși artizanii noii ordini mondiale vorbesc mult și amăgitor de progres, de fapt am regresat spre o lume păgînă, precum cea romană, de acum mii de ani. Dacă atunci avortul, sodomia și sinuciderea erau normale, creștinii le-au tratat precum sunt, ca anormale, și ele nu aveau loc în comunitățile creștine. Aș adăuga la cele trei menționate și pe un al patrulea, desfrînarea, că tot vorbeam de sexualitate. Lumea romană era ca Sodoma și Gomora, sub aspect sexual. Creștinii nu erau deloc așa, ci practicau fecioria și fidelitatea conjugală, virtuți mari, greu de înțeles astăzi pentru o lume hipersexualizată. Relevante sunt două propoziții din ,,Epistola către Diognet”: ,,Se căsătoresc ca toți oamenii și nasc copii, dar nu aruncă pe cei născuți. Întind masă comună, dar nu și patul.” (sublinierile mele)
Astăzi, lumea revine la păgînism. Sau satanism. Căci ,,idolii neamurilor sunt diavoli”. (Plus că azi există și ,,Biserica” lui Satan.) Cele patru practici lepădate de următorii lui Hristos, avortul, sodomia, desfrînarea și sinuciderea, sunt astăzi noile repere ,,morale” ale unor societăți fără Dumnezeu. Avortul (uciderea brutală în pîntece a celui nenăscut) e ,,drept” al femeii, legal și generalizat. Avem statistic, la nivel mondial, cel puțin un miliard de avorturi (1920-2020). Sodomia, promovată agresiv și cu foarte mulți bani, sub umbrela ideologiei LGBT, tinde să devină normă (să ne amintim propaganda mizerabilă și mincinoasă contra Referendumului din 2018), în loc să fie combătută și tratată ca ceea ce este, boală (văzută științific ca atare și numită așa în DSM pînă în anii ’70. Atunci lobby-ul gay a învins știința – în 1974, homosexualitatea nu mai era clasată în DSM II ca tulburare mentală – și ideologia a înlocuit adevărul științific valabil și astăzi. S-a ținut cont de ,,munca” lui Alfred Kinsey și Evelyn Hooker. Despre pedofilul Kinsey și atrocitățile sale puteți citi pe culturavietii.ro.) Din punct de vedere creștin, sodomia este patimă și, din fericire, vindecabilă. Nimic nu este cu neputință pentru Dumnezeu. Desfrînarea, fie că vorbim de relații intime premaritale (curvie), de adulter (preacurvie), de incest sau viol, de concubinaj sau parteneriate civile, de perversiuni sexuale de tot felul (de la homosexualitate/lesbianism la zoofilie sau pedofilie, etc.), de prostituție și videochat, incluzînd pe cele ce se prostituează pe OnlyFans, ș.a.m.d., este aproape omniprezentă, căutînd să pîngărească orice trup și suflet, ca toți să dăm de dracu’ la propriu, după moarte. Sinuciderea a devenit și ea ,,drept”, prezentat eufemistic ca drept la o moarte demnă. Fie că vorbim de sinuciderea asistată medical sau de eutanasie, să te omori e legal în unele țări. Dacă ești bătrîn, e chiar recomandat, scapi statul de o povară economică, spunea cîndva o minte bolnavă. Dacă ești jurnalistă și te sinucizi, propriul terapeut cataloghează gestul ca pe unul de libertate și curaj. Nu mi-e clar în acest caz care din cele două suflete chinuite e mai bolnav. Pentru prima e prea tîrziu, cea de-a doua are încă timp să-și vindece mintea și sufletul. Dumnezeu să ne miluiască pe toți!
De aceea, zic că ne învîrtim în cerc. Am lepădat întunericul, am ales lumina, ca acum să ne întoarcem la cele ale ,,chelnerului atent” (Steinhardt, cf. Jurnal scoţian). De el să ne temem, de nimic altceva! Cel ce poate ucide sufletul, nu doar trupul.
,,Cititorule al Evangheliei, nu te lăsa dus în eroare de porcii care se aruncă în mare! Când demonii fac circ la marginea orașului, tu teme-te mai degrabă de cetățeanul cu șepcuță de jocheu, care-ți iese înainte în parc și-ți arată binevoitor portița turnantă ce duce spre șinele de tramvai.” (armoniamagazineusa.com, apărut inițial pe Jurnal scoțian al părintelui Ioan-Florin Florescu, sublinierile îmi aparțin)
Întorcîndu-ne la ideea de grotă, viața ne poate oricînd surprinde, la fel cu explorarea tunelurilor unei peșteri. La capătul ei, găsi-vom oare stîncă (drum înapoi nu mai există) și pierzare sau o ieșire spre ,,cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit”?
+++++++
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Presă liberă. NIHIL sine DEO