Dilema avocatului creştin

Ca orice meserie, și profesia de avocat implică anumite momente de cumpănă, de frământări interioare, de indecizie…

Este întocmai ca în cazul medicului ginecolog, care are opţiunea: a săvârși sau nu un avort?

Pentru noi, avocaţii, marea dilemă este următoarea: să acceptăm sau nu cazuri de divorţ? Creștinul ortodox cunoaște faptul că „ce a legat Dumnezeu, omul să nu dezlege!”

Așadar, ce alegem? Primim clienţi care doresc să divorţeze sau îi refuzăm politicos?

Deontologia profesională îţi permite să accepţi sau nu anumite cazuri. Este foarte simplă opţiunea mea de avocat femeie să nu accept să apăr un violator sau un pedofil, deoarece sunt mamă și crezul meu interior nu-mi permite aceasta, dar ce aleg în cazul divorţului?

Îmi amintesc cu nostalgie începuturile carierei de avocat, proaspăt ieșită din facultate, cu mari așteptări și idealuri. Prima clientă dorea să divorţeze! Logic că mi-am ascultat inima și am refuzat-o, trimiţând-o unui coleg de breaslă. Al doilea caz: divorţ, al treilea, de asemenea. Oare ce ispite mă ademeneau?

Ce lecţii trebuia să învăţ din aceste experienţe? Începi să-ţi pui întrebări care așteaptă un răspuns raţional și, în același timp, liniștitor pentru conștiinţa ta.

Cum reacţionezi în primul rând ca om, nu ca avocat, când la mijloc există copii minori, care trăiesc într-un mediu ostil dezvoltării lor fizice și psihice normale, când mama este abuzată zilnic, când nu poţi concepe ca om normal că există asemenea atrocităţi în lumea aceasta? Ce alegi să faci atunci? Să stai pasiv și să nu intervii, deoarece indiferenţa e o cale simplistă de a rezolva totul? Sau decizi să încerci să faci bine, să ajuţi într-un fel…

Divorţul este un eșec (o poveste de iubire asemenea unei corăbii naufragiate – n.n.), este un capitol trist al cărţii vieţii pe care nimeni nu-l aprobă, dar sunt și situaţii limită în viaţa oricărui om, când acesta este ultima soluţie.

Ce satisfacţie mai mare ai ca avocat, atunci când, în urma discuţiei cu ambii soţi, îi convingi să nu divorţeze, iar aceștia părăsesc fericiţi cabinetul, ţinându-se de mână, dornici să plece într-o nouă lună de miere și întrebându-se cum au fost atât de „prostuţi” să vrea să se despartă?

Consider că lipsa de comunicare din cuplu, diferenţele de educaţie și obiceiurile dobândite duc prea ușor la divorţ. Ce ușor se divorţează în România! Se poate divorţa în prezent în faţa notarului, la Starea civilă sau la instanţa de judecată.

Ar trebui să ne îngrijoreze într-adevăr statisticile privind rata divorţului în rândul cuplurilor proaspăt căsătorite. Soluţia nu este divorţul, ci încercarea rezolvării problemelor. Doar am jurat în faţa lui Dumnezeu: „la bine și la rău!”

Părintele Arsenie Boca afirma că atunci când te căsătorești îţi iei crucea în spate, așadar căsătoria nu este atât de facilă precum am crede, este de multe ori renunţare și greutăţi.

Așa cum un grup de excursioniști escaladează un munte și unul dintre ei alunecă și își luxează piciorul, toţi ceilalţi îl sprijină, îi cară bagajele și îl ocrotesc ajutându-l să urce, nicidecum abandonându-l, în final bucuria ajungerii în vârf este totală, fiindcă toţi au reușit performanţa atingerii piscului și arborarea steagului, uitând greutăţile întâmpinate pe parcurs, tot așa și într-o căsnicie avem datoria morală să fim alături de soţul sau soţia noastră ca niște creștini adevăraţi, indiferent de obstacolele apărute în cale la tot pasul, sprijinindu-l pe aproapele nostru și încurajându-l în momentele cruciale. Nici nu ne gândim la divorţ, încercăm întotdeauna să depășim crizele. Orice situaţie ne testează caracterele!

Trebuie să luptăm împreună pentru un viitor comun al tinerilor căsătoriţi, să încercăm să facem consiliu de familie împreună cu părinţii și nașii, tot părinţi spirituali și ei (ca duhovnicul – n.n.), să-i ajutăm pe tinerii noștri să depășească momentele dificile și să rămână împreună, să se iubească mult și să nască „prunci buni”.

Celula de bază a societăţii este familia, iar interesul major al copilului primează, așadar să milităm împreună ca aceste valori să nu aibă doar un caracter declarativ, ci să credem cu tărie în acestea, să dorim cu ardoare să respectăm Taina Sfântă a Cununiei și jurămintele făcute cu mâna pe Cruce și pe Sfânta Evanghelie. „Fericiţi cei curaţi cu inima!…”.

NU divorţului! DA familiei creștine!

Laura Bufnea, avocat Baroul Cluj (revista ,,Calea Înălțării” nr. 24)

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo